- Home
- Externe
- WASHINGTON, (26.09.2019, 16:13)
- Mihai Draghici
Scandal la Casa Albă. Mai mulţi oficiali au încercat să blocheze publicarea stenogramei conversaţiei lui Trump cu Zelenski
Oficiali din cadrul Casei Albe au încercat să blocheze difuzarea stenogramei conversaţiei controversate pe care preşedintele Donald Trump a avut-o cu omologul din Ucraina, Volodimir Zelenski, arată raportul elaborat de inspectorii serviciilor secrete, informează CNN.
Urmărește
3992 afișări
ULTIMA ORĂ Casa Albă a încercat să blocheze difuzarea conversaţiei lui Donald Trump cu Volodimir Zelenski
"În zilele de după conversaţia telefonică, am aflat din partea unor oficiali SUA că oficiali de la Casa Albă au intervenit pentru a bloca toate înregistrările convorbirii telefonice, mai ales practica elaborării stenogramei. Aceste acţiuni mi-au evidenţiat faptul că oficialii de la Casa Albă au înţeles gravitatea situaţiei", arată raportul.
Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a cerut în mod repetat omologului său din Ucraina, Volodimir Zelenski, să lanseze o investigaţie care să vizeze activităţi ale fostului vicepreşedinte Joseph Biden şi ale fiului acestuia, Hunter Biden, arată stenograma conversaţiei, prezentată de Casa Albă. "Sunt multe discuţii despre fiul lui Biden, că Biden a oprit o acţiune de investigare şi multă lume vrea să afle despre acest lucru, deci orice puteţi face împreună cu procurorul general ar fi minunat. Biden s-a lăudat că a oprit ancheta, deci, dacă aţi putea să verificaţi. Mie mi se pare oribil", i-a spus Donald Trump lui Volodimir Zelenski, potrivit stenogramei convorbirii, prezentată miercuri de Preşedinţia SUA.
Citeşte şi: Stenograma conversaţiei Trump - Zelenski: Preşedintele SUA i-a cerut repetat omologului său din Ucraina să îi ancheteze pe Joseph şi Hunter Biden | FOTO
Volodimir Zelenski a răspuns: "Chiar voiam să vă spun despre procuror. În primul rând, înţeleg şi cunosc foarte bine situaţia. Dat fiind că avem majoritate absolută în Parlament, viitorul procuror general va fi sută la sută omul meu, candidatul meu, va fi aprobat de Parlament şi vom începe cu un nou procuror în septembrie. Va verifica situaţia, mai ales cea a companiei pe care aţi menţionat-o (...)".
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
-
Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
Donald Trump a insistat: "Vor trebui verificate anumite lucruri. Îi voi spune domnului Giuliani să vă sune, îi voi cere şi procurorului general Barr să vă sune şi vom verifica totul. Sunt sigur că veţi rezolva. Am auzit că procurorul a fost tratat foarte rău şi că a fost un procuror foarte corect, deci succes în toate. Economia dumneavoastră se va îmbunătăţi din ce în ce mai mult, pot anticipa. Aveţi multe resurse. Este o ţară măreaţă. Am mulţi prieteni ucraineni, sunt oameni incredibili".
La finalul conversaţiei, Donald Trump a declarat: "Bun, vă mulţumesc foarte mult şi apreciez. Îi voi pune pe Rudy şi pe procurorul general Barr să vă sune. Mulţumesc. Oricând veţi vrea să veniţi la Casa Albă, mă puteţi suna. Să ne daţi o dată şi rezolvăm. Aştept să vă văd".
Stenograma conversaţiei are unele paragrafe clasificate.
Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, a anunţat marţi seară lansarea unei investigaţii parlamentare care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump. "Săptămâna aceasta, preşedintele Donald Trump a recunoscut că i-a cerut preşedintelui Ucrainei să comită acţiuni care să îl ajute pe el din punct de vedere politic. Prin urmare, Camera Reprezentanţilor iniţiază astăzi o anchetă oficială în sensul demiterii. Le cer celor şase comisii să demareze investigaţiile sub această umbrelă", a declarat Nancy Pelosi. "Preşedintele trebuie tras la răspundere. Nimeni nu este mai presus de lege", a subliniat Pelosi.
Camera Reprezentanţilor din SUA a cerut oficial Casei Albe prezentarea stenogramei conversaţiilor preşedintelui Donald Trump cu omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski. Comisiile pentru Informaţii, Supraveghere şi Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor au trimis marţi o scrisoare oficială Preşedinţiei SUA prin care cer transmiterea stenogramelor conversaţiilor lui Donald Trump, pe fondul suspiciunilor că acesta ar fi cerut Ucrainei investigarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA. "Dacă recentele informaţii apărute în presă sunt adevărate, înseamnă că preşedintele a discutat cu un lider străin despre investigaţii care să îl vizeze pe un adversar politic în scrutinul din SUA. Aceasta este definiţia abuzului de putere în mod corupt", se arată în scrisoare.
Donald Trump este suspectat că i-a cerut preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-o convorbire desfăşurată pe 25 iulie, să ofere informaţii compromiţătoare despre activităţi de afaceri ale lui Joseph Biden şi ale fiului acestuia, Hunter Biden.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat, marţi seară, că a autorizat publicarea stenogramelor conversaţiilor sale cu omologul din Ucraina, Volodimir Zelenski. "Mă aflu acum la reuniunea ONU, reprezentând ţara noastră, dar am autorizat publicarea mâine a stenogramei totale, neclasificate şi neredactate a conversaţiei mele cu preşedintele Zelenski din Ucraina. Veţi vedea că a fost o convorbire amicală şi total adecvată. Fără presiuni şi, spre deosebire de Joe Biden şi de fiul lui, fără favoruri în schimbul favorurilor! Aceasta nu este alceva decât continuarea celei mai mari şi mai distructive vânători de vrăjitoare din toate timpurile!", a declarat Donald Trump prin Twitter.
Donald Trump a denunţat anunţul lui Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, privind ancheta care ar putea conduce la demitere, apreciind că este vorba de un act de "hărţuire prezidenţială". "O zi atât de importantă la Naţiunile Unite, atât de multă muncă şi atât de mult succes, iar democraţii au ruinat-o şi au discreditat-o intenţionat cu ştiri despre mizeria vânătorii de vrăjitoare. Foarte rău pentru ţara noastră. Pelosi, Nadler, Schiff şi, desigur, Maxine Waters! Vă vine să credeţi? Nu au văzut deloc nicio stenogramă. Vânătoare de vrăjitoare totală! Hărţuire prezidenţială", a reacţionat Donald Trump prin Twitter.
Brad Parscale, directorul echipei de campanie electorală a lui Donald Trump, a catalogat drept "neinspirată" decizia lui Nancy Pelosi. "Democraţii au deschis oficial drumul pentru o victorie imensă a lui Donald Trump", a spus Parscale.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Semnal de alarmă tras la ONU: Premierul Pakistanului a avertizat asupra riscului unui război nuclear în Kashmir
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prințul Harry soluționează procesul împotriva tabloidelor lui Rupert Murdoch. News Group Newspapers și-a cerut scuze public
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:41
Suferinţa continuă în Gaza: familiile îşi caută morţii sub ruine
-
astăzi, 17:12
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Scholz promite că Germania va discuta în curând cu aliaţii săi despre garanţiile de securitate pentru Ucraina / Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace