Operaţiunea Sophia, prin intermediul căreia nave şi elicoptere monitorizează Marea Mediterană, are ca obiectiv destructurarea reţelelor de trafic de imigranţi şi antrenarea gărzii de coastă libiene, pentru reducerea fluxului de imigranţi care încearcă să ajungă în Italia.
Consiliul European a extins mandatul operaţiunii pentru a supraveghea şi a aduna informaţii despre exporturile ilegale de petrol din Libia, pentru a monitoriza activitatea gărzii de coastă libiene pe care a instruit-o şi pentru a spori schimbul de informaţii între statele membre ale UE.
Mandatul operaţiunii Sophia expira joi şi a fost prelungit până la finalul anului 2018.
„Acum doi ani, statele membre ale Uniunii Europene au decis în unanimitate să abordeze împreună una dintre cele mai josnice practici infracţionale din ziua de astăzi – traficul de persoane – prin instituirea EU NAVFOR MED operaţia SOPHIA. Numeroase persoane suspectate de introducerea ilegală de migranţi au fost reţinute şi numeroase vieţi au fost salvate în Marea Mediterană, iar începând de anul trecut personalul nostru, femeile şi bărbaţii care servesc sub drapel european, asigură şi formare pentru paza de coastă libiană şi garantează punerea în aplicare a embargoului asupra armelor în marea liberă în largul coastei Libiei”, a declarat Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.