Duterte a respins acuzaţiile potrivit cărora a ordonat poliţiei să omoare suspecţii de trafic de droguri şi a pus la îndoială jurisdicţia Tribunalului pentru a-l pune sub acuzare.
„Aş dori să cer privilegiul rar de a vorbi cu dumneavoastră (n.a. – procurorul-şef Fatou Bensouda). Să fim doar noi doi în cameră. Vă aştept! Dacă vreţi să mă găsiţi vinovat, aşa să fie. Găsiţi o ţară unde oamenii sunt ucişi de către un pluton de execuţie şi eu sunt pregătit. Dacă vreţi să mă târâţi într-o serie de procese, nu este nevoie. Continuaţi investigaţia. Găsiţi-mă vinovat, desigur. Puteţi să faceţi asta”, a declarat preşedintele filipinez.
Rodrigo Duterte s-a declarat înfuriat de unele acuzaţiile împotriva sa. „Ce sunt crimele extrajudiciare? Nu există nicio prevedere pentru această formulare, nu este definită nicăieri”, a mai declarat liderul de la Manila.
Procurorul-şef al Tribunalului Penal Internaţional (TPI) a demarat, joi, procedurile în privinţa unor acuzaţii de crime împotriva umanităţii care ar fi fost comise de către regimurile din Filipine şi Venezuela.
În Filipine, TPI va analiza „presupusele crime comise începând din 1 iulie 2016, în contextul campaniei de <
„În mod specific, acuzaţiile sunt că mii de persoane au fost ucise din motive care au legătură cu presupusa implicare în trafic sau consum ilegal de droguri”, a mai spus Fatou Bensouda.
Peste 3.900 de filipinezi şi-au pierdut viaţa în urma războiului antidrog declanşat de Duterte, însă autorităţile afirmă că în cele mai multe cazuri a fost vorba de acţiuni de autoapărare ale forţelor de securitate după ce suspecţi înarmaţi s-au opus arestării.