- Home
- Justiţie
- BACĂU, (17.01.2024, 14:30)
- Cosmin Pirv
Bacău: 15 persoane fizice şi juridice, urmărite penal pentru fraudarea unor achiziţii publice
15 persoane fizice şi juridice sunt urmărite penal în dosar care vizează fraudarea unor achiziţii publice, a anunţat miercuri DNA.
Urmărește
551 afișări
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de 12 persoane fizice şi juridice, printre care un consilier local din Bacău, şeful Serviciului Tineret şi Informare Cetăţeni în cadrul Primăriei Municipiului Bacău, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău, un contabil şef din cadrul căminului, dar şi un director de şcoală.
Procurorii arată că în sarcina acestora s-a reţinut săvârşirea, în formă simplă şi continuată, a unor infracţiuni de constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în
serviciu, instigarea respectiv complicitatea.
Conform comunicatului, gruparea infracţională s-ar fi constituit la începutul anului 2022 şi „ar fi acţionat în mod coordonat până în luna decembrie 2023, în scopul fraudării procedurilor de achiziţii publice şi obţinerea unor foloase necuvenite de către membrii grupului”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Trump l-a graţiat pe creatorul unei platforme de pe Dark Web. Acesta era condamnat pe viaţă
Procurorii arată că consilierul local din Bacău, la diferite intervale de timp şi în interesul grupului, ar fi promovat direct sau indirect, mai multe proiecte de hotărâri în cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău pentru asigurarea fondurilor necesare Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău şi Şcolii Gimnaziale ”Constantin Platon” Bacău, instituţii publice „selectate” de membrii grupării pentru a fi implicate în activitatea infracţională.
După alocarea fondurilor, cu încălcarea prevederilor legale şi fără o consultare efectivă a ofertelor de preţ de pe platforma SEAP şi prin acceptarea ofertelor de preţ cu o valoare mult mai mare inserate pe platformă, ar fi încheiat cu anumite firme mai multe contracte de achiziţii publice. Aceste demersuri ar fi avut ca finalitate prejudicierea
bugetului de stat cu suma de 1.178.611 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit, în acelaşi cuantum, pentru firmele respective.
În cauză au fost dispuse mai multe măsuri asiguratorii, fiind indisponibilizate efectiv active ce aparţin suspecţilor cercetaţi până la concurenţa integrală a prejudiciului adus bugetului de stat, respectiv bunuri imobile (case şi terenuri) precum şi sumele de bani identificate şi existente în conturile bancare deschise la diferite instituţii financiare.
Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe