Dubla crimă de la Oneşti. Noi detalii din rechizitoriu. Ce spune criminalul Gheorghe Moroşan, fără să ştie că e înregistrat DOCUMENT

  • Detalii noi în rechizitoriul din cazul dublei crime din Oneşti.
  • Avocatul Adrian Cuculis prezintă noi amănunte privind intenţia criminalului şi starea sa după ce a fost internat.
  • Pe cine voia de fapt să omoare Moroşan?
Urmărește
13969 afișări
Imaginea articolului Dubla crimă de la Oneşti. Noi detalii din rechizitoriu. Ce spune criminalul Gheorghe Moroşan, fără să ştie că e înregistrat DOCUMENT
Noile înregistrari audio direct din salonul unde era internat criminalul arată că, pe patul de spital, Moroşan îi spunea în continuare poliţistului care îl păzea că vrea să-l omoare şi pe comandantul Poliţiei din Onesti dar şi pe familia şi copiii acestuia, arată avocatul Adrian Cuculis, într-o declaraţie pentru MEDAIFAX.
 
Moroşan a fost detectat cu tulburare de personalitate: tulburare antisocială.
 
„Scopul principal al lui Moroşanu nu a fost să-i omoare, ci să-şi facă publică situaţia cu privire la apartamentul Chimcomplex, declară aceluiaşi poliţist, fără să ştie că este înregistrat. Moroşanu a fost capabil să îi lege pe ambii muncitori, fiindcă, pretinde el, experienţa de granicier l-a ajutat”, arată avocatul Cuculis. 
 
 
Redăm discuţia dintre Gheorghe Moroşan şi poliţistul care îl păzea, aşa cum apare în rechizitoriu, primit de la Adrian Cuculis, avocat. 
 
A.N.: Ce-ai păţit?
Gheorghe Moroşan: (neinteligibil) m-au împuşcat în mâini. 
A.N.: La amândouă?
Moroşan: Da. 
A.N.: Da' cum?
Moroşan: Au tras în mine, din răzbunare, dar nu-i nimic, îi promit comandantului de la Oneşti, tot îl găuresc. N-o să ştie când o să dau drumul la două-trei grenade defensive lângă el, habar n-o să aibă. Nici el n-are scăpare, acelea nu-s pistoatele de astea, pe distanţă de 400 de metri face ravagii. Chit că mor dar i-arăt eu cum se moare în, în, în, în moarte crâncenă. Care-s mai periculoase grenade: ofensive sau defensive? 
A.N.: Mata trebuie să ştii mai bine. 
Moroşan: ăă?
A.N.: Matale eşti mai expert, ai făcut armată. 
Moroşan: Dar tu n-ai făcut armată, ai? 
A.N.: Ce armată mai facem noi acum, se mai face cum se făcea înainte? 
Moroşan: Grenade defensive sunt ca ouăle de raţă, un pic mai mari, alungite şi-s tăiate, 48 de cuburi ca nişte tăieturi, aşa, 48 de bucăţi. Are mâner de fier şi un cui, ai tras cuiul, cu mâna dreaptă ai aruncat-o sau invers şi te ascunzi, pe o rază de 300 de metri îţi rade tot. 
Împarte acele, bucăţile cele de metal pe o rază de 300 metri face ravagii. Îi arăt eu la comandant cum se lucrează, el a mai primit. Am fost eu prost, nu trebuia să omor omul cela nevinovat. Eu pe el trebuia să-l omor, nu mi-am dat seama că vine acolo, dacă-mi dădeam seama îmi luam 3-4 grenade defensive, smulgeam la toate cuiele şi le aruncam jos de la balcon, de la 3. Nicio şansă  de scăpare n-avea. 
A.N.: Cu omul cela ce-ai avut?
Moroşan: ă?
A, nu, e, uite pe cine trebuia să omor şi pe cine am omorât! Eu nu trebuia să omor omul cela, omul cela nu avea nicio vină”. 
 
 
 
 
 
Sursă Rechizitoriu: Adrian Cuculis, avocat
 
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici