Renate Weber este din nou Avocat al Poporului

Renate Weber îşi reia funcţia de Avocat al Poporului, după ce Monitorul Oficial a publicat, marţi la prânz, motivarea Curţii Constituţionale prin care revocarea sa de către Parlament s-a decis în mod neconstituţional.

Publicarea deciziei Curţii Constituţionale produce, din acest moment, efecte juridice.

Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat, luni, motivarea în cazul Avocatului Poporului, după ce, săptămâna trecută, magistraţii au decis că revocarea lui Renate Weber a fost neconstituţională.

„E o decizie foarte clară a CCR în ceea ce priveşte paşii următori, în sensul în care Curtea spune: devreme ce hotărârea Parlamentului este neconstituţională, ea nu produce efecte juridice.

Şi asta înseamnă că de îndată ce întreaga decizie, cu motivarea extinsă, va fi publicată în Monitorul Oficial, din acel moment eu îmi duc mandatul până la capăt.”, a declarat Renate Weber la Aleph News, ca reacţie la decizia CCR. 

După demiterea sa, instituţia nu a mai avut conducere timp de două săptămâni, întrucât nu a fost numit un interimar. 

„În ceea ce priveşte ordonanţele de urgenţă, vom analiza ce anume a fost dat în această perioadă.

Ori de câte ori drepturi şi libertăţi sunt afectate, mandatul Avocatului Poporului aproape că impune să sesiseze CCR pentru că Avocatul Poporului este un garant al drepturilor şi libertăţilor fundamentale.”, a mai spus Weber.

De ce nu a fost constituţională revocarea

În motivarea deciziei de neconstituţionalite, CCR a reţinut că legea care reglementează revocarea, ca modalitate de încetare a unui mandat, trebuie să stabilească cu certitudine cazurile în care intervine această sancţiune, menţionând expres ipotezele obiective, determinate sau determinabile, care pot declanşa procedura de revocare (de exemplu, incidenţa răspunderii penale sau a răspunderii disciplinare).

De asemenea, legea trebuie să prevadă procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare şi după a cărei parcurgere organul competent poate dispune revocarea. Aceasta trebuie să prevadă titularul dreptului de a cere revocarea, organul competent să cerceteze faptele imputate şi vinovăţia persoanei a cărei revocare se cere sau garanţiile exercitării dreptului la apărarea a acesteia (încunoştinţarea persoanei a cărei revocare se cere, audierea sa publică înainte de revocare, posibilitatea de a propune probe în apărarea sa, termenele procedurale etc.). Nu în ultimul rând, legea trebuie să reglementeze dreptul la recurs în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condiţiile art.21 din Constituţie referitor la liberul acces la justiţie.

Fundamentând hotărârea de revocare pe o interpretare a normei legale care excedează conţinutului său, „Parlamentul a acţionat cu încălcarea dispoziţiilor art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 şi, implicit, a prevederilor art.1 alin.(5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii şi al supremaţiei Legii fundamentale. Curtea reţine că Parlamentul nu poate avea un drept discreţionar cu privire la aplicarea sancţiunii revocării, el însuşi trebuind să respecte exigenţele legale şi constituţionale în exercitarea propriilor competenţe”, potrivit motivării CCR.

Asatfel, Curtea observă caracterul „foarte vag al motivului de revocare”, care nu este precizat riguros, astfel încât să acopere numai abaterile grave săvârşite de Avocatul Poporului, faptul că legea nu prevede dreptul la apărare al Avocatului Poporului, în cadrul unei proceduri transparente, care să asigure o audiere publică a acestuia, şi că nu există o procedură de contestare a hotărârii de revocare în faţa Curţii Constituţionale de către însăşi persoana revocată, toate aceste elemente constituind, separat şi împreună, vicii de neconstituţionalitate ale hotărârii Parlamentului supuse controlului instanţei constituţionale.