România, condamnată în alte trei cauze la CEDO

În toate cele trei cauze, deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au fost pronunţate în 6 decembrie.

În cauza "Engber împotriva României", reclamanta Brigitte Engber a cerut restituirea unui imobil format din două apartamente şi situat în localitatea Tălmaciu (judeţul Sibiu), precum şi terenul aferent acestuia. Imobilul fusese confiscat de stat, reclamantei fiindu-i acordată atunci suma de 9.000 de lei vechi drept despăgubiri.

În octombrie 1996, apartamentele în litigiu au fost vândute de stat persoanelor care le închiriaseră.

În 2001, reclamanţii au formulat o acţiune în revendicarea imobilului, solicitând instanţelor de judecată radierea înscrierilor în cartea funciară care atestau dreptul de proprietate al statului asupra acestuia, precum şi anularea contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor componente ale imobilului.

În iunie 2001, Judecătoria Sibiu a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţi, însă a respins cererea de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor, constatând buna-credinţă a cumpărătorilor la momentul încheierii acestora. Printr-o decizie din noiembrie 2001, apelul formulat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respins. Decizia pronunţată de Tribunal a devenit irevocabilă la data de 17 septembrie 2002, când Curtea de Apel Alba-Iulia a respins recursul formulat împotriva acesteia.

Petenta şi-a cerut bunurile înapoi şi după intrarea în vigoare a Legii 10 din 2001, însă procesul nu s-a terminat.

Curtea Europeană a constatat încălcarea dreptului de proprietate (prevăzut de articolul 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), ca urmare a vânzării celor două apartamente componente ale imobilului în litigiu către titularii contractelor de închiriere.

De asemenea, CEDO dispus obligarea statul român de a restitui reclamantei cele două apartamente din Tălmaciu, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în prezenta cauză. În cazul imposibilităţii restituirii în natură a imobilului, CEDO a impus statului obligaţia de a plăti reclamantei suma de 80.000 de euro reprezentând despăgubiri materiale şi suma de 2.000 de euro cu titlul de daune morale.

În alte două cauze - "Bălănescu împotriva României" şi "Cohen împotriva României" - CEDO a constatat că reclamanţilor le-a fost încălcat dreptul de proprietate.

În fapt, reclamantele s-au plâns de încălcarea dreptului lor de proprietate asupra unor imobile naţionalizate de statul comunist, ca urmare a respingerii de către instanţele interne a acţiunilor în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către stat cu foştii chiriaşi, deşi, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, reclamantele redobândiseră dreptul de proprietate asupra imobilelor în cauză. În plus, în cauza "Bălănescu împotriva României", reclamanta a invocat nerespectarea dreptului la un proces echitabil, dată fiind durata mare a procedurilor din justiţia română.

Curtea Europeană a considerat că situaţia de fapt din aceste cauze este similară celei din cauzele "Străin şi alţii împotriva României" şi "Păduraru împotriva României", cauze în care Curtea a apreciat că vânzarea de către stat a bunurilor reclamanţilor către terţi, vânzare anterioară confirmării definitive în justiţie a dreptului de proprietate al reclamanţilor, reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, apreciind că vânzarea i-a împiedicat pe proprietari să-şi exercite dreptul.

CEDO a obligat statul român la restituirea către reclamante a imobilelor vândute şi a terenurilor aferente sau la plata sumelor de 65.000 de euro în cazul Bălănescu şi, respectiv, 310.000 de euro în cazul Cohen, cu titlu de daune materiale. De asemenea, CEDO a obligat statul român la plata, cu titlu de daune morale, a sumei de 5000 de euro în cazul Bălănescu.