Tânăr îmbrăcat în uniformă de poliţist, prins când vindea cocaină în Braşov

  • Un tânăr îmbrăcat în uniformă de poliţist a fost prins, joi dimineaţa, în timp ce vindea cocaină.
  • IPJ Braşov susţine că tânărul a fost demis şi nu mai este poliţist.
Urmărește
2177 afișări
Imaginea articolului Tânăr îmbrăcat în uniformă de poliţist, prins când vindea cocaină în Braşov

Sursa foto: MediafaxFoto

„Unii <colegi> au intrat în Poliţie crezând că pot beneficia de cea mai bună <acoperire> pentru activităţile ilegale pe care le desfăşoară. Tânărul din imagine, încă poliţist, a fost prins azi dimineaţă, printre blocurile dintr-un cartier din Braşov, în uniformă de poliţie, în timp ce vindea cocaină unui <client> mai special”, scrie Sindicatul Europol pe pagina sa de Facebook.

Conform postării, asupra tânărului a fost găsită cantitatea de 50 grame de cocaină, drog de mare risc. Cercetările sunt în derulate în continuare pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, arată sindicaliştii.

„Cel în cauză a fost destituit din funcţie şi nu mai deţine, în prezent, calitatea de poliţist în cadrul IPJ Braşov”, a precizat joi seara Poliţia Braşov.

Instituţia anunţă că acordă şi a acordat tot sprijinul organelor de urmărire penală, în derularea anchetelor penale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici