- Home
- Life-Inedit
- PARIS, (03.04.2015, 17:11)
- Florin Badescu
Adunarea Naţională din Franţa a votat o lege care interzice folosirea manechinelor prea slabe
Adunarea Naţională din Franţa, camera inferioară a Parlamentului francez, a adoptat vineri o lege care interzice folosirea manechinelor prea slabe în industria modei, cu scopul de a lupta contra anorexiei, în cadrul examinării unui proiect de lege în domeniul sănătăţii.
Urmărește
229 afișări
Adunarea Naţională din Franţa a votat o lege care interzice folosirea manechinelor prea slabe (Imagine: Shuterstock)
Acest amendament, iniţiat de deputatul Olivier Véran, membru al Partidului Socialist, a fost adoptat de Adunarea Naţională, după ce primise un aviz favorabil şi din partea ministrului Sănătăţii, Marisol Touraine, care a considerat "preocupantă" situaţia prezentărilor de modă care utilizează manechine excesiv de slabe, relatează fr.news.yahoo.com.
Deputaţii din partea partidului de dreapta UMP (Uniunea pentru o Mişcare Populară) şi din partea partidului de centru-dreapta UDI (Uniunea democraţilor şi independenţilor) au votat împotriva acestui amendament, în timp ce reprezentanţii formaţiunilor ecologiste au emis rezerve.
"Exercitarea profesiei de manechin este interzisă pentru orice persoană al cărei Indice de masă corporală (...) este inferior nivelurilor definite, la recomandarea Înaltei Autorităţi pentru Sănătate, prin decizia miniştrilor Sănătăţii şi Muncii", stipulează acel amendament.
Potrivit Le Monde, orice persoană care administrează o agenţie de manechine sau care este plătită pentru a organiza concursuri de manechine, dar care nu "veghează la respectarea acestei interdicţii", va putea fi pedepsită cu închisoare pe şase luni şi o amendă de 75.000 de euro.
"Perspectiva acestei sancţiuni va avea un efect regulator asupra întregului sector de activitate", a declarat iniţiatorul acestui amendament legislativ, care a reamintit faptul că Spania, Italia şi Israelul au adoptat măsuri similare.
Deputaţii francezi au adoptat un alt amendament în acest sens: retuşările unor fotografii cu uz comercial ale manechinelor vor trebui să fie semnalate. De asemenea, folosirea dispozitivelor de bronzat va trebui să fie reglementată şi, mai ales, interzisă pentru persoanele sub 18 ani.
Potrivit camerei inferioare a Parlamentului francez, manechinele trebuie să prezinte înainte de a fi angajate pentru o prezentare de modă un certificat medical care să ateste că au un IMC de cel puţin 18 - asociat unei greutăţi de 55 de kilograme la o înălţime de 1,75 metri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe