- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (28.03.2016, 16:48)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cea mai ciudată tendinţă de la Hollywood: Actorii încep să dispară din industria filmului
Creşterea rapidă a genului de filme cu supereroi, datorată în mare parte celor de la Marvel, a schimbat modul în care oamenii percep industria cinematografică, iar găsirea unui scenariu realist, cu actori nemascaţi, care să aducă oameni în cinema, pare din ce în ce mai grea, scrie Business Magazin.
Urmărește
1432 afișări
Cea mai ciudată tendinţă de la Hollywood: Actorii încep să dispară din industria filmului
Deadpool, care până în prezent a generat venituri de peste 500 de milioane de dolari, este un blockbuster atipic, interzis celor sub 18 ani din cauza limbajului obscen şi a scenelor de o violenţă dusă la extrem. Filmul se încadrează însă perfect într-o altă categorie care începe să dicteze, tot mai mult, direcţia în care merg banii de la Hollywood: producţii care nu se bazează pe puterea starurilor pentru a umple sălile de cinema.
În contrast, două filme recent lansate şi promovate prin imaginea actorilor principali nu au reuşit nici măcar să aducă venituri care să acopere bugetul de producţie: Joy, cu Jennifer Lawrence, şi Concussion, cu Will Smith.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
-
Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj
-
Vineri va avea loc prima audiere în cazul preşedintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol, pus sub acuzare de parlament
-
Constanţa: Elicea eolienei s-a prăbuşit în curtea căminului de bătrâni
Bugetele de sute de milioane de dolari nu fac decât să mascheze incapacitatea studiourilor de a găsi scenarii realiste, cu actori fără măşti, care să aducă oamenii în sălile de cinematograf.
Şi, totuşi, industria cinematografică pare a fi într-o stare excelentă: veniturile pe continentul nord-american au crescut cu 6,3% în 2015, atingând pragul istoric de 11 miliarde. Dacă se pune la socoteală şi China, unde creşterea anuală a fost de aproape 50%, rezultă o creştere la nivel global de 4%, până la 38 de miliarde de dolari.
Dar această creştere generală nu se datorează unor nume mari, precum Tom Cruise sau Leonardo DiCaprio, ci mai degrabă efectelor speciale din ce în ce mai reuşite. Francize precum Fast and Furious, Avengers, The Hunger Games, James Bond sau Star Wars conduc un grup de 14 filme care au generat fiecare, anul trecut, venituri de peste 500 de milioane de dolari.
În 2006, doar 5 filme reuşeau o asemenea performanţă. Astfel de producţii reprezintă mai degrabă şansa de a crea o vedetă decât de a fi transformate în succes de un nume mare.
"Nu vrei să ai un nume mare într-o astfel de franciză", explică un producător. "Filmele vor avea oricum succes, aşa că nu ai niciun motiv să-i plăteşti mai mult pe actori. Jennifer Lawrence nu era Jennifer Lawrence înainte să joace în Hunger Games".
Dar producătorii de la Hollywood iubesc vedetele, aşa că vor mai oferi, ocazional, roluri importante unor actori care poate nu se află în cea mai bună perioadă a carierei. Este şi un fel de plasă de siguranţă: dacă filmul nu va avea succes, ei pot spune că au făcut tot ce a ţinut de ei, iar asta include aducerea unui nume mare în proiect.
Înaintea bărbaţilor, femeile au simţit efectele unei astfel de politici. Conservatorismul (exprimat de nenumărate ori la Hollywood) se traduce, mai simplu, într-o listă lungă de roluri pentru bărbaţii care s-au bucurat deja de un anumit grad de succes şi o listă scurtă de roluri pentru restul actorilor.
Cum ar fi dacă Bradley Cooper (41 de ani) ar primi numai roluri de partener mai în vârstă al unui tânăr actor sau dacă Leonardo DiCaprio (tot 41 de ani ) ar figura pe lista unui blockbuster de vară, alături de Scarlett Johansson, în rolul tatălui. Toate aceste scenarii par aberante, dar ele reflectă perfect ceea ce se întâmplă în cazul actriţelor trecute de o anumită vârstă, în general cea de 35 de ani.
La începutul anului trecut, Maggie Gylenhaal (37 de ani la momentul respectiv) a povestit că un regizor i-a spus că e prea bătrână pentru a juca iubita unui bărbat de 55 de ani. Până şi Meryl Streep, cu ilustra sa carieră, se confruntă ocazional cu astfel de probleme.
În cadrul unui interviu acordat celor de la People, ea a recunoscut că la vârsta de 40 de ani i s-au oferit trei roluri de vrăjitoare.
"Nu mi s-a oferit niciun rol într-un film de dragoste sau într-un film de aventuri. Mi s-au oferit roluri de vrăjitoare pentru că eram deja bătrână la 40 de ani", a declarat aceasta.
Poate cel mai relevant studiu în această direcţie este cel realizat în 2013 de Vulture, care a ajuns la concluzia că personajele principale masculine nu îmbătrânesc, în vreme ce partenerele lor sunt lovite din plin de trecerea timpului. Autorii au analizat cei mai importanţi 10 actori şi cele mai cunoscute filme ale lor, comparând diferenţa de vârstă dintre aceştia şi partenerele lor de pe marele ecran. Concluzia a fost următoarea: chiar dacă interpreţii ajungeau la 40, 50 sau 60 de ani, actriţele aveau întodeauna vârste cuprinse între 35 şi 40 de ani.
Nici media nu mai pare a fi atrasă de puterea vedetelor feminine, după cum remarcă Jess Cagle, editor-şef al Entertainment Weekly.
"Era o vreme când starurile de cinema reprezentau standardul de aur pentru o copertă. Acum lucrurile s-au schimbat", a afirmat Jess Cagle.
Citeşte şi: J.K. Rowling a dezvăluit cum i-a fost respins, iniţial, manuscrisul pentru "Harry Potter" - GALERIE FOTO
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Un bărbat a fost reţinut de poliţie pentru că nu a returnat o casetă VHS închiriată acum 14 ani
Citește și: Google a recuperat dintr-un amanet o versiune nelansată de ochelari Google Glass - GALERIE FOTO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Finlanda și Estonia suspectează un nou sabotaj. Cablul electric Estlink-2 s-a defectat brusc în ziua de Crăciun
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe