Doi alpinişti clujeni au cucerit în cinci zile Vârful Aconcagua, de 6.962 de metri

Doi alpinişti clujeni au cucerit Vârful Aconcagua din Argentina, înalt de 6.962 de metri, în doar cinci zile de la sosirea în tabăra de bază, deşi se aşteptau ca ascensiunea să dureze două săptămâni, iar în intervalul rămas până la întoarcerea în ţară au lucrat la o pensiune, pentru cazare şi masă.

Urmărește
285 afișări
Imaginea articolului Doi alpinişti clujeni au cucerit în cinci zile Vârful Aconcagua, de 6.962 de metri

Doi alpinişti clujeni au cucerit în cinci zile Vârful Aconcagua, de 6.962 de metri (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Şeful serviciului Salvamont în cadrul Consiliului Judeţean Cluj, Vasile Cipcigan, care a fost unul din cei trei membri ai echipei de alpinişti, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că atingerea Vârfului Aconcagua din Argentina, de 6.962 de metri, a făcut parte din proiectul "Şapte paşi pe acoperişul lumii".

Tabăra de bază, de unde au pornit membrii echipei de alpinişti, se găseşte la o altitudine de 4.500 de metri, după care cei trei au urcat la tabăra 1, la 5.050 de metri, tabăra 2, la 5.400 de metri, şi au ajuns în tabăra 3, situată la 6.100 de metri, după patru zile. Asaltul final pentru cucerirea vârfului a avut loc în cincea zi, ascensiunea durând nouă ore.

"Noi ne-am planificat ca ascensiunea să dureze două săptămâni, dar am reuşit să cucerim vârful în doar cinci zile de când am ajuns la tabăra de bază. Am fost obligaţi să urcăm pentru că am fost anunţaţi că se strică vremea. Am plecat în 3 februarie să cucerim vârful, la ora cinci dimineaţa, iar ascensiunea a durat nouă ore, pe un vânt care bătea cu 40 de kilometri pe oră. Am ajuns pe Aconcagua împreună cu alţi patru alpinişti din Rusia şi Mexic şi ne-am făcut fotografii cu tricolorul. Am stat 15 minute pe vârf, iar apoi am coborât, aproape cinci ore", a spus Cipcigan.

Potrivit acestuia, anual, 22 la sută din cei circa 1.200 de alpinişti care încearcă să escaladeze Vârful Aconcagua reuşesc acest lucru.

Cipcigan a atins vârful împreună cu Ciprian Pătraşcu, în timp ce al treilea membru al expediţiei, fotoreporterul Eugen Olariu, a fost nevoit să renunţe, la 6.700 de metri, după ce a rămas în urmă, iar salvamontiştii argentinieni nu i-au mai permis să urce.

"Am vrut să îmi car tot echipamentul foto, aveam un rucsac de nouă kilograme, dar am rămas în urma celor doi colegi ai mei şi am fost obligat să renunţ la 6.700 de metri. Am încercat să urcăm iar a doua zi, ca să ating şi eu vârful, dar vremea s-a stricat şi bătea un vânt de 140 de kilometri pe oră. Ni s-au rupt şi două corturi", a precizat Olariu.

Ciprian Pătraşcu a afirmat, la rândul său, că în cursul ascensiunii nu au avut probleme de aclimatizare şi de sănătate.

"Ne aşteptam să ne pregătim, pentru a urca în două săptămâni, dar am reuşit să cucerim vârful în cinci zile. Nu aş mai face altădată aşa ceva", a spus Pătraşcu.

Membrii echipei de alpinişti clujeni au fost nevoiţi să stea încă două săptămâni în America de Sud, pentru că nu puteau să îşi schimbe biletele de avion pentru întoarcerea în România, iar în acest interval au lucrat la o pensiune din apropierea Vârfului Aconcagua, situată la 2.800 de metri altitudine, pentru cazare şi masă.

"Am vrut să mergem din Argentina în Chile, iar eu mi-am vândut bocancii ca să avem bani de drum. Am reuşit să ajungem la Santiago de Chile, unde am stat câteva zile", a spus Vasile Cipcigan.

În septembrie, alpiniştii clujeni vor încerca să atingă Vârful Kilimanjaro din Africa, înalt de 5.895 de metri.

Tentantiva lor face parte din proiectul "Şapte paşi pe acoperişul lumii", lansat în 2010, prin care alpiniştii clujeni îşi propun să atingă şapte vârfuri de circa 7.000 de metri de pe toate continentele. Până în prezent, ei au cucerit vârfurile Elbrus, din Caucaz, şi McKinley, din Alaska. Ultimul vârf care va fi escaladat va fi Everest.

Cei trei clujeni - Vasile Cipcigan, şeful Salvamont Cluj şi coordonator tehnic al expediţiei, fotoreporterul Eugen Olariu şi un fost broker, Ciprian Pătraşcu - au pornit în această expediţie la sfârşitul lunii ianuarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici