Epava Titanicului, explorată în vederea reconstrucţiei virtuale în 3D

O echipă de specialişti a plecat, duminică seară, dintr-un port canadian, pentru a ajunge la locul în care se află epava transatlanticului Titanic, care va fi vizitată cu ajutorul unui robot submarin echipat cu camere video, au anunţat organizatorii acestei expediţii.

Urmărește
307 afișări
Imaginea articolului Epava Titanicului, explorată în vederea reconstrucţiei virtuale în 3D

Epava Titanicului, explorată în vederea reconstrucţiei virtuale în 3D

Expediţia, organizată de societatea americană RMS Titanic, care deţine drepturile de explorare a epavei, a plecat din portul Saint-Jean din provincia canadiană Noua Scoţie şi va avea o durată de 20 de zile.

Echipajul va cartografia locul în care se află epava acestui pachebot care s-a scufundat în 1912, în largul coastelor canadiene, şi va realiza o reconstrucţie virtuală a acestuia în 3D.

Societatea din Atlanta a indicat pe site-ul său că această expediţie va fi, "probabil, cea mai avansată din punct de vedere tehnologic care a fost organizată vreodată".

Echipamentele de care dispune echipa de specialişti, mai ales un sonar de înaltă rezoluţie, vor permite crearea celor mai detaliate imagini ale Titanicului din zilele noastre. Arheologii şi oceanografii vor evalua starea epavei şi vor repertoriza elementele acesteia.

Persoanele interesate vor putea urmări întreaga expediţie pe internet, pe site-ul www.expeditiontitanic.com, pe reţeaua socială Facebook şi pe platforma de microblogging Twitter.

Titanicul s-a scufundat după ce s-a lovit de un aisberg în timpul traversării sale inaugurale a Atlanticului, cauzând moartea a 1.500 de persoane. Epava a fost localizată în 1985, la o adâncime de aproximativ 4.000 de metri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici