Marian Vanghelie şi Damian Drăghici vor juca fotbal alături de copiii din Ferentari

Ambasadorul britanic la Bucureşti, Martin Harris, primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, şi artistul Damian Drăghici vor juca fotbal alături de copiii din Ferentari miercuri, 27 iulie, într-un eveniment ce marchează sărbătorirea unui an până la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012.

Urmărește
138 afișări
Imaginea articolului Marian Vanghelie şi Damian Drăghici vor juca fotbal alături de copiii din Ferentari

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

În mod concret, Ambasada Marii Britanii, Policy Center for Roma and Minorities şi Primăria Sectorului 5 Bucureşti organizează miercuri, 27 iulie, în cartierul Ferentari, un eveniment sportiv-cultural într-o zonă defavorizată a ghetoului, pentru a sărbători un an până la deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012.

Circa 600 de persoane, adulţi şi copii, sunt aşteptate să participe la meciuri demonstrative şi concursuri de baschet, fotbal, scrimă şi box pe Aleea Livezilor - areal stradal care va fi închis pentru traficul rutier în intervalul orar 10.00 - 13.00 -, precum şi în sala de sport a Şcolii Generale nr. 136 (Prelungirea Ferentari, numărul 68, sector 5).

Reprezentanţii Policy Center for Roma and Minorities au declarat pentru MEDIAFAX că alături de copii vor fi şi ambasadorul britanic la Bucureşti, Martin Harris, primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, artistul Damian Draghici, laureat al premiului Grammy în 2006, şi trupa de street dance Trouble Crew.

Aceştia doresc să se implice în activităţile sportive desfăşurate pe Aleea Livezilor, Marian Vanghelie şi Damian Draghici urmând să joace fotbal alături de copiii din Ferentari, au mai spus reprezentanţii Policy Center for Roma and Minorities.

Totodată, evenimentul "Jocurile Olimpice vin în Ferentari" beneficiază de sprijinul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi al federaţiilor de baschet, fotbal, scrimă şi box şi se bucură de participarea unor nume sportive, precum medaliatele olimpice Laura Badea, Violeta Beclea şi Ionela Ţârlea.

Jocurile Olimpice de la Londra vor avea loc în perioada 27 iulie - 12 august 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici