Photoshop de secol XIX. Cum se modificau imaginile la începuturile fotografiei – GALERIE FOTO
Istoria fotografiei începe cu aproape 2.500 de ani în urmă, când gânditori ca Aristotel sau Mozi şi, ulterior, Euclid au descris felul în care lumina solară formează, uneori, imagini răsturnate atunci când străbate o mică deschizătură, observând, practic, efectul camerei obscure. Până la apariţia primei fotografii însă, a fost nevoie de o serie de invenţii şi descoperiri separate, întinse pe sute de ani.
Albertus Magnus a descoperit nitratul de argint, cel mai probabil Georg Fabricius a descoperit clorura de argint, trei sute de ani mai târziu, iar Wilhelm Homberg a descris felul în care unele substanţe reacţionează atunci când sunt expuse la lumină, efectul fotochimic. Giorgio Cardano a adăugat o lentilă unei camere obscure, realizând primul obiectiv, iar Daniele Barbaro a montat o diafragmă sistemului, în secolul al XVI-lea.
Folosindu-se de aceste elemente, dar şi de descoperirile anterioare, Thomas Wedgwood a încercat, cu succes, să imprime imaginile obţinute pe hârtie ori piele, dar acestea puteau fi admirate doar în întuneric, pentru că odată expuse la lumina solară acestea se distrugeau.
Nicephor Niepce a rezolvat această problemă şi a realizat prima fotografie din istorie, în 1822, dar procesul era greoi şi dura multe ore, uneori chiar zile. Colaboratorul său Louis Daguerre a îmbunătăţit procesul şi, în 1838 , a realizat prima fotografie în care apar persoane.
Inovaţiile s-au succedat pe bandă rulantă, astfel că fotografia a început să devină extrem de populară în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Noul proces era mai precis şi era capabil să redea mai multe detalii decât picturile sau desenele, dar, din păcate, imaginilor rezultate le lipseau culorile. Astfel că, la scurt timp după apariţia primelor fotografii a apărut şi dorinţa de a le modifica, relatează CNN. Şi cum tehnica de obţinere a unor fotografii colorate nu părăsise încă laboratoarelor pionierilor, fotocromia a devenit cea mai răspândită soluţie. Aceasta presupunea realizarea pozelor în mod tradiţional, în alb şi negru, şi colorarea lor manuală, ulterior.
Procesul a fost inventat de Hans Jakob Schmid, un angajat al unei tipografii elveţiene. Tehnica presupunea acoperirea unei tablete cu o emulsie fotosensibilă, peste care se aşeza negativul fotografiei. Acesta era apoi expus la soare de la câteva minute până la câteva ore, în funcţie de anotimp şi de intensitatea razelor solare. Culorile erau aplicate ulterior, prin tehnici de litografie, ceea ce înseamnă că o nouă copie trebuia realizată pentru fiecare nuanţă aplicată. Imaginile obţinute astfel compuneau apoi fotografia finală, de această dată color.
Apariţia fotografiei color, la graniţa dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea, a afectat popularitatea acestei tehnici, iar introducerea filmului Kodachrome, de către firma Kodak, a scos-o practic din uz, deşi ultima fabrică şi-a închis porţile abia în 1970.