Refugiul Caii Lupilor, locul unde animalele fără nicio şansă devin campioane | GALERIE FOTO

Istoria „Caii Lupilor” a început în 2002, după ce a cumpărat terenurile de la Şieu Sfântu, a construit două cabane cu 16 locuri de cazare şi a început să facă excursii cu prietenii.

„Numele de Refugiul Caii Lupilor a venit după ce am adus-o pe soţia mea, din Cluj. Ea mi-a spus că este foarte frumos dar trebuie un nume şi atunci mi-a venit ideea - Caii Lupilor – pentru că aceşti cai aceştia, nu erau buni de nimic, îi legau în pădure, îi dădeau la lupi... Acum aici sunt cai salvaţi, aici şi-au găsit liniştea şi un rost. Iapa mea de călărie a ajuns cel mai bun cal pe care îl am. Am luat-o dintr-un târg unde o băteau proprietarii zicând că nu e bună de nimic pentru că nu trăgea căruţa şi a ajuns acum cel mai bun cal de călărie. Avem în total 18 cai, nu sunt toţi ai mei, sunt mai mulţi proprietari care îşi ţin caii la noi, cai care la rândul lor au fost salvaţi... O am pe Rada, o iapă de semigreu de tracţiune pe care a salvat-o studentă de la medicină veterinară. Iapa era foarte bolnavă, cred că a avut toate bolile posibile. Au vrut să o eutanasieze la facultate, dar studentele s-au gândit că poate totuşi le ajut cumva. Am luat-o, am îngrijit-o şi de vreo şapte - opt ani este tot aici şi este foarte bine... Am şi un pur sânge englez, un cal de cursă completă care a fost vândut de la unul la altul până la urmă, a ajuns la un grec, grecul a ajuns la mine. Între timp a dat faliment în România şi a plecat. A rămas calul... Aşa m-am trezit cu un cal, un pur sânge englez, ajuns acum calul preferat al soţiei mele, cu care participă la concursuri de anduranţă şi a reuşit să devină campionul României la anduranţă. Nu este cal de anduranţă, nu este cel mai bun cal, are patru picioare de patru feluri, dar uite că şi-a găsit rostul cumva în lume şi liniştea”, povesteşte cu drag Simi.

Nu numai pentru animale este un loc special Refugiul Caii Lupilor, ci şi pentru turiştii care îi calcă pragul. Simi îi alege cu grijă şi preferă străini care apreciază mult mai mult turismul de acest fel, liniştea, natura şi munca celor doi tineri.

„Vin turiştii şi ar veni şi mai mulţi, dar nu putem primi mai mulţi pentru că suntem singuri. Străinii preferă foarte mult locul acesta, pentru că este foarte natural, foarte simplu, nu sunt betoane. Stau la masă afară în grădină, este verde peste tot, animalele le stau în braţe, pisicii, câinii stau lipiţi de ei, caii vin la tine, sunt cuminţi, sunt educaţi. Caii au prins drag de oameni pentru că au siguranţă şi confort, animalele se simt bine, iar turiştii au văzut lucrul acesta. Sunt o grămadă de centre de călărie în România, dar unii au impresia că dacă bagă calul în boxă şi îi dau bine de mâncare, mâncare scumpă, este foarte bine, dar nu este aşa. La cal îi trebuie linişte şi libertate. Calul trebuie să aibă hrană din belşug, nu specială fân şi iarbă, şi linişte, să aibă libertate, să poată alerga când vrea el, să fie liber, nu când vrem noi. Ce este diferit la Caii Lupilor faţă de alte herghelii din ţară: faptul că mie îmi place ceea ce fac, nu am angajaţi. Aici dimineaţa, când mă trezesc şi ies pe uşă animalele simt că eu sunt partenerul lor, eu sunt confortul lor pentru că am ajuns să ne înţelegem suntem o echipă, trăim împreună, suntem turma”, spune tânărul.

La Caii Lupilor timpul nu se măsoară cu orele, nu există restricţii sau interdicţii, iar turiştii care ajung aici pentru prima oară sunt derutaţi: nu există ceas, tot programul se desfăşoară calm, fără agitaţie, fără termene limită.

„Vorbesc cu turiştii şi le spun că primul lucru după ce vin, le prezentăm caii. Deja de la primele contacte ştiu ce cal să le dau. Fiecare cal este diferit şi omul trebuie să se înţeleagă cu calul, trebuie să aibă caractere apropiate. Iar ceea ce îi dă gata e libertatea. Plecăm pe dealuri, ne oprim la amiază unde vrem, numai să fie umbră şi să fie linişte, mâncăm liniştiţi cu caii lângă noi, ne oprim la o pensiune dacă este cazul să facem mai multe zile, caii au posibilitatea să stea lângă pensiunea respectivă, oamenii îşi văd caii când iau cina, discutăm despre cai, uită de telefoane, uite cât e ceasul, cred că le place ruperea aceasta de civilizaţie, de cultură, de prea multe informaţii, calculatoare, telefoane, internet. După puţin timp petrecut în lumea aceasta încep să redevină oameni, să comunice între ei, să vorbească între ei faţă în faţă. Aici mergem călare, relaxaţi. Pentru mulţi cea mai mare dilemă este lipsa orelor... ne întreabă: la ce oră ne trezim mâine dimineaţă? Dimineaţă, zic! La ce oră e la micul dejun? După ce ne trezim... Şi la ce oră plecăm călare? După ce luăm micul dejun.... Nu avem o oră de plecare, când vă văd că v-aţi trezit, facem micul dejul şi după ce mâncăm, plecăm. La început nu sunt obişnuiţi, în primele două-trei zile sunt în dubii şi se uită la ceas, dar după trei zile intră în ritmul acela de linişte şi de relaxare şi asta că le place foarte mult”, a mai spus Simi Crăciun.