Scriitorul şi muzicianul american Jim Carroll a murit

Scriitorul şi muzicianul american Jim Carroll, celebru mai ales pentru romanul autobiografic "Jurnalul unui baschetbalist/ The Basketball Diaries", adaptat pentru marile ecrane într-un film cu Leonardo DiCaprio, a murit la vârsta de 60 de ani, potrivit soţiei acestuia, citată de New York Times.

Urmărește
88 afișări
Imaginea articolului Scriitorul şi muzicianul american Jim Carroll a murit

Scriitorul şi muzicianul american Jim Carroll a murit (Imagine: en.wikipedia.org)

Potrivit publicaţiei americane, citată de AFP, Rosemary Carroll a declarat că scriitorul a murit vineri, în urma unei crize cardiace.

Romanul "The Basketball Diaries", scris în 1978, prezintă tinereţea tumultuoasă a autorului, între meciurile de baschet şi consumul de droguri.

Cunoscut pentru poezia sa crudă şi înflăcărată, Jim Carroll a fost rapid considerat drept succesorul lui Bob Dylan.

În domeniul muzical, el a avut o mare influenţă asupra muzicii underground şi punk, iar albumul său "Catholic Boy" (1980) este considerat un clasic al genului punk.

Piesa "People Who Died", de pe acest album, care evocă mai ales moartea, în urma unei supradoze de droguri a numeroşi prieteni ai săi, a fost inclusă pe coloana sonoră a superproducţiei "E.T. Extraterestrul", de Steven Spielberg.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici