- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (07.02.2020, 15:46)
- Ana Obretin
Urmează o nouă nuntă în Familia Regală a Marii Britanii. Când va avea loc evenimentul
Prinţesa Beatrice de York, nepoata reginei Elizabeth a II-a, se va căsători cu logodnicul ei, milionarul Edoardo Mapelli Mozzi, pe 29 mai, la capela regală de la palatul St James din Londra, potrivit unui comunicat emis vineri de palatul Buckingham, potrivit Reuters.
Urmărește
5643 afișări
sursa FOTO: Profimedia
Ceremonia va fi urmată de o recepţie privată, oferită de regină, în grădina palatului Buckingham, potrivit aceleiaşi surse.
Vestea vine după mai multe luni în care imaginea familiei regale britanice a fost pătată de scandalul în care este implicat tatăl lui Beatrice, prinţul Andrew. Pe 20 noiembrie 2019, fiul mijlociu al reginei a anunţat că renunţă la atribuţiile regale în viitorul apropiat, din cauza scandalului generat de complicitatea cu miliardarul american Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în luna august, în contextul în care era inculpat pentru agresiuni sexuale.
Acuzat la rândul său de abuzuri sexuale, prinţul Andrew nu a fost susţinut de niciun membru al familiei regale. Iar scandalul putea compromite şi căsătoria fiicei mai mari a ducelui de York, prinţesa Beatrice. Tânăra, care programase logodna pe 18 decembrie, a fost nevoită să amâne evenimentul.
Prinţesa Beatrice este a noua în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii.
Beatrice de York şi Edoardo Mapelli Mozzi, în vârstă de 37 de ani, care are afaceri în domeniul imobiliar, au început să se întâlnească în toamna anului 2018.
Prinţesa Beatrice de York, născută pe 8 august 1988, este fiica cea mare a prinţului Andrew şi a ducesei de York, Sarah Ferguson. Sora sa mai mică, prinţesa Eugenie, s-a căsătorit cu omul de afaceri Jack Brooksbank în octombrie 2018.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: BREAKING. Ionuţ Dumitru, profesor ASE: România a depăşit Polonia la PIB per capita şi este peste Ungaria, Croaţia sau Grecia
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Citește și: Ordinul dat de autorităţile din Wuhan: toţi cei 11 milioane de cetăţeni trebuie să îl respecte. În caz contrar, intervine poliţia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe