FOCUS: CEDO a decis folosirea procedurii hotărârilor pilot în privinţa României

Concret, pronunţarea unei hotărâri pilot într-o cauză determină suspendarea tututor speţelor asemănătoare, până când statul vizat ia măsurile legislative, bugetare, administrative pentru rezolvarea problemei.

Procedura va fi aplicată în privinţa Cauzei Atanasiu şi Poenaru împotriva României şi Solon împotriva României. Ambele cauze privesc problema respectării articolelor 6 şi 1 din Protocolul 1 în contextul retrocedărilor.

Curtea a invitat părţile să-şi prezinte punctele de vedere în faţa Curţii, cu ocazia şedinţei din 8 iunie 2010.

Curtea Europeană a dezvoltat procedura hotărârilor pilot pentru a ajuta la rezolvarea unor probleme sistemice care conduc la încălcări repetate ale drepturilor fundamentale.

Această procedură se numeşte procedura hotărârilor pilot, creaţie jurisprudenţială ce a fost susţinută şi de către Comitetul de Miniştri al CoE.

Pe scurt, procedura înseamnă în primul rând identificarea unor probleme sistemice, care au rădăcini în una şi aceeaşi problemă, ceea ce determină introducerea unui număr mare de cereri la Curtea Europeană, iar în contextul nevoii de a găsi soluţii pentru numărul mare de cauze, CEDO alege una sau mai multe cauze, care urmează a fi tratate "preferenţial".

În soluţionarea acestor cauze, Curtea, în dispozitivul hotărârii, recomandă statului măsuri generale, care trebuie adoptate pentru eradicarea problemei. După pronunţarea hotărârii pilot, toate cauzele asemănătoare sunt suspendate, până când statul vizat ia măsurile legislative, bugetare, administrative pentru eradicarea problemei.

După ce statul ia măsurile, acestea sunt supuse unui control din partea Curţii, în sensul că (de obicei printr-o decizie) se analizează efectivitatea acestor măsuri. Dacă judecătorii europeni consideră că măsurile luate de stat sunt conforme cerinţelor Curţii şi după ce verifică dacă problemele persoanelor care s-au adresat Curţii vor fi rezolvate la nivel naţional, printr-o decizie radiază de pe rol acele cauze.

Printr-un comunicat de presă din 25 februarie 2010, publicul este anunţat de către Grefa Curţii Europene, că, în premieră, procedura hotărârilor pilot urmează să fie aplicată şi în privinţa României, în cauzele privind restituirea proprietăţilor preluate abuziv de către statul român în perioada comunistă.

De când România este parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, majoritatea cauzelor aduse împotriva sa privesc (presupuse) încălcări ale diferitelor drepturi fundamentale protejate de Convenţie, în restituirea proprietăţilor imobiliare preluate abuziv de către fostul regim. Conform Grefei, în prezent peste 1.000 de cauze de acest fel se află în faţa Curţii, iar cererile continuă să curgă (mai ales că pe rolul instanţelor judecătoreşti din România sunt încă multe procese care privesc aplicarea Legii 10 din 2001).

Văzând lipsa unui progres semnificativ în privinţa rezolvării acestei probleme, cu toate că în foarte multe hotărâri Curtea a subliniat că mecanismul de retrocedare/compensare nu funcţionează în mod efectiv, CEDO a decis aplicarea procedurii hotărârilor pilot în două cauze.

După 1990, ca şi alte state din fostul bloc comunist, şi România a hotărât restituirea proprietăţilor preluate abuziv de către stat. Faţă de alte state, care au reuşit rezolvarea problemei printr-un singur act normativ, sau eventual prin câteva acte normative, aplicate unitar şi prompt, domeniul restituirilor din România nu s-a rezolvat nici până în prezent.

În primul rând, din diferite motive (de ordin politic), retrocedarea a fost făcută în mai multe etape. Astfel, prima dată prin celebra Lege 18 a fondului funciar, modificată de multe ori, iar după aceea prin Legea 112 din 1995 s-a extins asupra unei părţi din imobile (cu destinaţie de locuinţă). După aceea prin Legea 1 din 2000 şi prin Legea 10 din 2001 problema, în loc şi primească o rezolvare, s-a complicat şi mai tare.

Curtea Europeană de la Strasbourg a criticat mai ales faptul că, mecanismul de restituiri/compensări nu funcţionează.

În anumite perioade s-a realizat compensarea foştilor proprietari, alteori s-a realizat prin acordarea unor acţiuni la diferite companii de stat. Din 2005, compensarea se realizează prin Fondul Proprietatea, în formă bănească sau prin acţiuni. Problema este că Fondul încă nu a fost listat pe Bursă.

Incertitudinea legislativă, amplitudinea textelor, aplicarea divergentă a legilor de către instanţe a condus la situaţia în care doar câteva sute de persoane vizate au beneficiat întocmai de prevederilor legilor de restituire, în timp ce alte mii de persoane se judecă prin instanţele ţării.

În 2008 şi 2009, Curtea prin mai multe hotărâri a examinat legislaţia privind restituirile şi a ajuns la concluzia că mecanismul de compensare este inefectiv.

În cauzele Faimblat, Katz şi Viaşu, Curtea a sugerat României să adopte măsuri legislative, administrative şi bugetare pentru ca procedura de compensare să fie consistentă, accesibilă, promptă şi previzibilă.

Jurişti, chiar şi reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale cu atribuţii în domeniu, au vociferat că aceste hotărâri (Viaşu, Faimblat, Katz) sunt hotărâri pilot. Într-adevăr, îndeplineau toată condiţiile unei hotărâri pilot, mai puţin una crucială: măsurile generale nu erau recomandate de Curte în dispozitivul hotărârii, ci în motivarea acestuia.

În lumina comunicatului de presă a Grefei CEDO, aceste hotărâri nu trebuie calificate ca fiind hotărâri pilot, însă ele reprezintă o nouă dezvoltare a procedurii hotărârilor pilot în ansamblul ei. Prin ele, Curtea a tras un semnal de alarmă, iar autorităţile române puteau să ia măsurile generale cerute de CEDO. Cum însă autorităţile responsabile nu au luat măsurile necesare, iată că s-a anunţat aplicarea procedurii hotărârilor pilot şi în privinţa României. Acum, recomandările Curţii vor fi obligatorii, fiind cuprinse în dispozitivul hotărârii.

(Material realizat de departamentul social, social@mediafax.ro)