FOCUS: Derbiul Dinamo-Steaua, între "covorul roşu", "Hurt Locker" şi o jumătate de cerşetor

Ultima oră de dinaintea startului partidei umple curtea interioară din spatele tribunei oficiale de limuzine. Dacă ai Audi ţi-e cam ruşine, nu poţi avea pretenţia unui loc în curtea strâmtă. Îl parchezi undeva pe străduţele care dau în Floreasca. Sau, dacă ai noroc, cu 10-20 de lei prinzi chiar un loc la şosea.

Agitaţia oamenilor din club, care cu un sfert de oră înainte de fluierul de start aşteptau ca SPP-ul să anunţe vizita prezidenţială, a stewarzilor, a jandarmilor şi poliţiştilor prevestea "războiul total" din tribune şi teren. Şi "coregrafia" pregătită de galeria dinamovistă tot la război se referă, un banner uriaş în care este surprinsă o scenă din celebrul film de Oscar, "Hurt Locker". Şi aproape un război avea să se desfăşoare în tribune pe parcursul meciului. Galeria Stelei mai prost aprovizionată la capitolul "coregrafie" a ripostat la puţin timp de start cu torţe aruncate în sectoarele dinamoviste şi spre terenul de joc. Stewarzii s-au speriat şi ei. Aproape că le-au sărit pungile cu seminţe din mâini când s-au trezit cu luminile orbitoare în apropierea lor. Văzându-şi oamenii în dificultate, firma de pază Force 1, "Groapa Force 1" nu "Oltenia Force One", cum scrie pe autocarul Universităţii Craiova, suplimentează efectivul. Aproape de pauză mai apar vreo cinci duzini de stewarzi. Degeaba. Un lansator din galeria dinamovistă de la Peluza Sud îşi face datoria, aruncând o rachetă aproape de vârful stâlpul de nocturnă din diagonală cu puterea unei bazooka. Bine că posesorul nu l-a îndreptat spre adversarii stelişti.

Deşi controlul corporal ar fi trebuit efectuat de firma de pază contactată de organizator, baza au fost tot mascaţii Jandarmeriei. Ghionturi, coate, împunsături şi o mare de oameni care năvăleau spre câte o portiţă. La fiecare gură de acces în Parcul Sportiv Dinamo cam asta era starea lucrurilor. "Băăăă, pe acolo bă, tu nu auzi?", se răsteşte un jandarm mascat care ar speria o generaţie întreagă de copii. "Dar, ce-am făcut mă, de ce n-am voie pe aici?", răspunde "ultrasul". "Băăăă, tu vrei să nu mai intri la meci? Gata mă, nu mai intri!", urlă mascatul şi chiar iese cu "agresorul" de gât din mulţime. Ăsta e modul de abordare, comportamentul. Spectatorii îi văd pe "oamenii legii" nişte fiare, brute, iar adversarii lor văd o mare de huligani.

Masa presei e plină de suporteri, n-ai ude să pui o hârtie să notezi "minutul şi scorul". Stewarzii sparg seminţe, n-au chef de îndrumat oamenii către locurile scrise pe bilete. Aşa că toţi vor să prindă un loc la o masă lungă şi îngustă pe care să-şi sprijine coatele. Deşi la început eşti privit cu o oarecare ostilitate pentru că au probabil impresia că toţi ziariştii sunt un fel de supermeni, plini de deontologie, ca la televizor, pe parcurs suporterii devin prietenoşi. Te întreabă câte în lună şi în stele, deşi tu te chinui să vezi cine a dat golul, terenul fiind departe. Deşi eşti convins că a fost Marius Alexe, suporterul de alături, care tot încearcă să te pupe de bucurie, urlă "Gol Goiaaannn, Goian".

Galeria dinamovistă e patriotă şi se teme, scoate un cearşaf cu un mesaj naţionalist: "Statul ne vinde Ardealul".

Nu se termină meciul, iese Gigi Becali. E 2-0. Gata. Vrea să pară degajat şi nepăsător, dar nu-i iese. Se vede că e nervos, deşi spune în glumă o vorbă prezidenţială: "O nimica toată, ne-au ciuruit". Apoi se ceartă puţin cu Fane Dediu, badiguardul care pierduse cheile maşinii şi n-o bagă în seamă pe cerşetoarea care îi tot spune pe un ton plângăcios: "Nea Gigi, nea Gigi, mi-e foame, mi-e foame". A rezolvat până la urmă problema cheii, Fane era uituc.

Alţi cinci locuitori ai canalelor, care aveau drept garnitură la şaorma câte o pungă cu aurolac, pierd startul. N-au fost pe fază când a ieşit "Nea Gigi". La fel şi un băiat negricios fără picioare, care se mişcă cu o repeziuciune uimitoare pe o planşă de skateboarding printre picioarele ziariştilor avizi de declaraţii. E certat de un agent de la poliţia rutieră că încurca traficul. "Haide bre că nu fac nimica, mă vede ăştia cu maşinile", e sigur băiatul, deşi creştetul nu-i ajunge la înălţimea unui genunchi.

Pe Floreasca, zgomotul bolizilor se aseamănă foarte bine cu cel de la Formula 1, dar prins parcă într-o cutie de chibrituri.. "Uite-l pe Mitică", zice un ziarist. Nu vorbeşte. Turcu la fel. "Adi Minune, Adi Minune!!!", e un alt semnal de încordare. "Unde, unde?", întreba o ziaristă care îl căuta parcă pe Ghiţă Mureşan şi care nu îl vedea pe cantautorul din faţa sa. Acordă un interviu la cald în care spune că s-a bucurat de victoria dinamovistă; are chiar şi cămaşă cu dungi albe şi roşii.

Un chelner cu papion şi cu un munte de platouri în braţe iese de la tribuna oficială şi e aproape de a fi acroşat de oglinda unui "gip" cât trei şifoniere cu câte trei uşi. Băiatul fără picioare îl întreabă dacă mai are ceva de mâncare pe ele. Chelnerul cu alură de pinguin nu-l aude pentru că un Maserati roşu consumă jumătate de rezervor de Matiz până reuşeşete să iasă din curtea stadionului. Nu, nu era "Poponeţ", el ieşise mai devreme pe jos pentru că nu prinsese loc la VIP-uri.

(Material Adrian Ţone, adrian.tone@mediafax.ro)