Interviul integral | Marius Tucă Show. Ion Cristoiu: A venit momentul să le spunem românilor că n-a fost revoluţie

Ion Cristoiu a afirmat că ideea că în decembrie 1989 a fost o revoluţie e o iluzie întreţinută a poporului român şi că ar fi corect să se folosească un alt termen, care să acopere atât ideea de revoluţie, cât şi cea de lovitură der stat.

“Eu sunt de acord, a venit momentul să le spunem românilor că n-a fost revoluţie, ci că au fost evenimentele din decembrie 89, cum spuneţi foarte bine, acoperă şi una şi alta”, a afirmat jurnalistul.

Ion Cristoiu a trăit evenimentele din decembrie 1989 într-o dublă ipostază, de ziarist şi cetăţean şi spune că a avut îndoieli asupra a ceea ce se întâmplă încă din 22 decembrie.

“Eu am un mare avantaj, eu am fost şi în perioada respectivă am trăit, nu numai ca gazetar, ci chiar şi ca cetăţean şi am avut serioase îndoieli faţă de ceea ce se întâmplă chiar din 22 decembrie la prânz. (...) De obicei, după-amiaza mă duceam la revista Teatru, unde puteam să lucrez. Era pe Sărindari, unde era Teatrul Mic, unde fusese Adevărul. Pe 21 decembrie, când am coborât, era garderoba la subsol, femeile de la subsol, alea care dădeau paltoanele erau palide. Şi le-am întrebat ce s-a întâmplat şi mi-au spus ”Nu ştiţi? S-a spart mitingul!”. Apropos de influenţe”, a povestit jurnalistul.

Ion Cristoiu continuă, mărturisind că a fost surprins de imaginea de “rivoluţie” a lui Caragiale, că oamenii se duc în Piaţa Universităţii ca la spectacol.

“Am luat-o spre revista Teatru prin faţa Sălii Palatului în partea ailaltă. Sala Palatului era înconjurată deja de tancuri deci, trebuie să înţeleagă telespectatorii că se crease matca, adică cordoanele de armată şi se trupe de securitate protejau… n-aveai voie să treci prin Piaţă. Şi atunci era pe unde sunt acum, mă rog, unde sunt crâşmele alea, deci puteai să mergi numai pe trotuarul de peste drum de Sala Palatului cum ar veni. Şi mergea până la CC, nu, până la Casa Armatei, deci era un din ăsta. Am ajuns acolo, deci era 21, am stat până spre seară. Am avut, şi acum trebuie să fac o mărturie în premieră, soţia mea Doina Diaconu şedea chiar într-un bloc de deasupra Sălii Dalles, nu, din Piaţa Dalles şi vorbeam cu ea la telefon şi îmi spunea ce e în piaţă. Am vrut să văd ce e în Piaţă şi m-am dus de pe Sărindari, aveam aşa un… nu aveam chiar un cojoc, aveam un palton şi am luat-o pe lângă Arhitectură. Ce m-a surprins atunci a fost caracterul… Deci acolo l-a Dalles se vedeau nişte tipi strigând, dar ce m-a surprins este faptul că oamenii erau ca la ”rivoluţie” ca în Caragiale. Adică veneau ca la spectacol bucureştenii. Se uitau acolo, plecau”, a remomorat jurnalistul momentele de acum 30 de ani.

Un alt moment interesant relatat de Ion Cristoiu a fost cel al săltării unor demostranţi de Miliţie în Piaţa Romană.

“Am plecat spre casă pe Ştefan cel Mare. foarte interesant este, când am ajuns la Piaţa Romană, acolo am văzut cum erau înhăţaţi de către miliţie nişte demonstranţi, că Piaţa Romană era goală. Nu se demonstra dar erau suspecţi, eu nu eram suspect pentru că bănuiesc că arătam cu servietă ca un fel de activist de partid. Mă duceam pe jos. Când am ajuns acasă pe Ştefan cel Mare, că eu stăteam deasupra lui Virgil Măgureanu, la 12 noaptea am deschis geamul şi geamul dădea spre Piaţa Universităţii. Ştefan cel Mare e departe, şi se auzeau acolo strigăte şi am auzit în liniştea aia doi tipi care spuneau ”hai, domnule, să mergem la benzină că nu mai e coadă”. (...) am dat un exemplu, apropo de atmosferă”, a povestit jurnalistul.

Ion Cristoiu îşi aminteşte cum încă din seara de 22 decembrie a întrebat într-un cerc de prieteni cine e în spatele evenimentelor, iar când l-a văzut pe Ion Iliescu la televizor, s-a liniştit.

“Aveam programat să plec pe 22 la Cluj. Pe 22 decembrie m-am dus din nou la revista Teatru, observaţi că îmi făceam veacul acolo, tot pe jos, şi la prânz când am ajuns în Piaţă, că era uşor de mers, când fugise Ceauşescu, nu o să uit, vedeam şi maşina aia, mai ţineţi minte La un moment dat eram cu nişte colaboratori de la revista Teatru, ne-am dus la cineva acasă să ne uităm la televizor. Ei sunt martori şi acum că întrebarea mea era cine e în spate. Adică eu nu am crezut un moment de pe 22 de la prânz că nu e cineva în spate. Şi când s-a ivit Ion Iliescu, eu m-am liniştit, eu în calitatea mea de nomenclaturist. Era de-al nostru”, a susţinut jurnalistul.

Ion Cristoiu a amintit totodată că a pus public sub semnul întrebării ideea de revoluţie în februarie 1990, când a lansat 25 de întrebări în legptură cu dupăamiaza zilei de 22 decembrie 1989

“Februarie, 23 februarie 1990.  Eu nu am pus în acel articol pe care văd că… despre el a scris şi Alex Mihai Stoenescu în cartea lui despre primul an post-decembrist, se numea “22 decembrie 1989, o după-amiază cu prea multe întrebări”. Deci, eu puneam la o lună, şi în plin entuziasm, era aşa un entuziasm, dacă contestai, dacă îţi puneai întrebări în legătură cu ieşirea poporului în stradă care cu braţe goale a răsturnat dictatura, sigur că în primul rând te băteau FSN-istele cu poşeta…Da, dar erau foarte tari FSN-istele, chiar îl iubeau pe Ion Iliescu sau te băteau revoluţionarii care erau un fel de #rezist, am avut multe probleme cu revoluţionarii, cu Dan Iosif pentru faptul că puneam la îndoială revoluţia şi, sigur, era o uriaşă presiune a echipei Iliescu care era la putere deţinea toate mijloacele de presă, în legătură cu acea… Eu nu am contestat în februarie, n-am spus că a fost lovitură de stat. Am pus cred 25 de întrebări în legătură cu acea după-amiază de 22 decembrie 1989”, a explicat jurnalistul.

Prezentăm interviul integral:

Marius Tucă: Bine v-am găsit oameni buni la o nouă emisiune, ediţie specială, invitat meu, domnul Ion Cristoiu. Bună seara, bine aţi venit.

Ion Cristoiu: Bună seara.

Marius Tucă: Au trecut 30 de ani de…?

Ion Cristoiu: Au trecut şi 30…

Marius Tucă: 30 de ani de...?

Ion Cristoiu: De la evenimentele din decembrie 1989.

Marius Tucă: Evenimentele din decembrie. Asta acoperă şi adevărul celor care vorbesc despre lovitură de stat.

Ion Cristoiu: Da, ar trebui înainte de a intra în subiect să precizăm de ce această bătălie cu revoluţie şi lovitură de stat. Şi dumneavoastră şi eu am stat de vorbă cu Iliescu şi în particular în cei 30 de ani şi el nu va recunoaşte niciodată, nici cei care au făcut, că a fost lovitură de stat dintr-un simplu motiv, lovitură de stat are o conotaţie negativă. Pe vremea lui Stalin, lovitura de stat din noiembrie 1917, că a fost lovitură de stat, bolşevică era considerată revoluţie. Dacă spuneai că a fost lovitură de stat ajungeai în Siberia sau în faţa plutonului de execuţie. Atunci preferă termenul de ”revoluţie”, care văd că e folosit şi acum, care este un termen pompos, frumos. Apropos de carte pe care o să o amintiţi dumneavoastră a lui Radu Portocală ”Căderea lui Ceauşescu”, el a dat un interviu unui site francez recent şi spune o chestiune pe care ar trebui să o discutăm noi şi să o şi concluzionăm. Spune termenul de ”revoluţie” pentru schimbările din Est este folosit numai în România, este o iluzie a poporului român, întreţinută, că el a făcut revoluţie şi nu o schimbare perestroikistă şi, în consecinţă, după 30 de ani, zice el, eu sunt de acord, a venit momentul să le spunem românilor că n-a fost revoluţie ci că au fost evenimentele din decembrie 89, cum spuneţi foarte bine, acoperă şi una şi alta.

22 decembrie 1989, o după-amiază cu prea multe întrebări

Marius Tucă: Domnule Cristoiu, dar dumneavoastră aţi pus sub semnul întrebării revoluţia încă din ianuarie 90, nu?

Ion Cristoiu: Februarie, 23 februarie 1990.

Marius Tucă: La începutul anului 90 foarte devreme. De ce?

Ion Cristoiu: Eu nu am pus în acel articol pe care văd că… despre el a scris şi Alex Mihai Stoenescu în cartea lui despre primul an post-decembrist, se numea 22 decembrie 1989, o după-amiază cu prea multe întrebări. Deci, eu puneam la o lună, şi în plin entuziasm, era aşa un entuziasm, o jubilaţie…

Marius Tucă: S-a văzut la alegeri entuziasmul.

Ion Cristoiu: Da. Nu, dar era un entuziasm, dacă contestai, dacă îţi puneai întrebări în legătură cu ieşirea poporului în stradă care cu braţe goale a răsturnat dictatura, sigur că în primul rând te băteau FSN-istele cu poşeta…

Marius Tucă: Nu aveau poşete aveau sacoşe.

Ion Cristoiu: Da, dar erau foarte tari FSN-istele, chiar îl iubeau pe Ion Iliescu sau te băteau revoluţionarii care erau un fel de #rezist, am avut multe probleme cu revoluţionarii, cu Dan Iosif pentru faptul că puneam la îndoială revoluţia şi, sigur, era o uriaşă presiune a echipei Iliescu care era la putere deţinea toate mijloacele de presă, în legătură cu acea… Eu nu am contestat în februarie, n-am spus că a fost lovitură de stat. Am pus cred 25 de întrebări în legătură cu acea după-amiază de 22 decembrie 1989…

Marius Tucă: Adică, aţi fost gazetar chiar în momentele de euforie totală, mai ales cum a fost evenimentul din decembrie 89.

Ion Cristoiu: Pot să vă spun că am răspuns într-un interviu din 1993 despre cum am trăit. Eu am un mare avantaj, eu am fost şi în perioada respectivă am trăit, nu numai ca gazetar, ci chiar şi ca cetăţean şi am avut serioase îndoieli faţă de ceea ce se întâmplă chiar din 22 decembrie la prânz. Foarte interesante mărturiile mele… Eu îmi făceam veacul la revista Teatru. 21 decembrie, că e foarte interesant, m-a prins la Biblioteca Academiei. Ca de obicei eram la Biblioteca Academiei, studiam la sala 3 istoria literaturii proletcultiste. Sala trei era o sală condusă de o securistă deoarece acolo se citeau cărţile şi ziarele interzise. E foarte interesant, erau două ziare interzise, de gradul doi, să spunem, grad secundar pentru asta era, de exemplu, era Scânteia din anii 50 pentru că pentru asta trebuia să aduci o adeverinţă, cum aveam eu, de la ziar…

Marius Tucă: Dar nu putem vorbi atunci despre istoria proletcultistă, vorbeam despre…

Ion Cristoiu: Nu e foarte interesant…

Marius Tucă: Hai că e ca la revoluţie, au venit documentele.

Ion Cristoiu: Deci în afară de sala mare, unde… Fondul de cărţi al Bibliotecii Academiei, şi găsesc acum, aveau foarte multe cărţi pe care scria interzis, în afară de interzis era strict-interzis. Aceste două categorii de publicaţii şi cărţi se citeau la sala trei. Sau astea cu interzis le citeai cu simplă adeverinţă, strict-interzis erau cărţile legionare. Ele se citeau, dar scriai într-un caiet că ai citit în ziua respectivă şi ce ai citit.

Marius Tucă: Chiar dacă erau strict-interzise?

Ion Cristoiu: Da. dar alea erau foarte greu de obţinut. Eu nu am citit niciodată strict-interzis, am citit numai interzise, am dat un exemplu. Şi atunci…

Marius Tucă: Dar spuneţi-mi, materiale, articole despre perioada regalităţii erau, existau? Se puteau citi? Nu vă întreb întâmplător…

Ion Cristoiu: Nu, nu, înţeleg. Se putea citi numai cele legionare şi fasciste şi erau la strict-interzis. Dincoace…

Marius Tucă: Dar nu cele legate de familia regală, de Carol I, Carol II…

Ion Cristoiu: Nu, nu erau la circuitul normal.

Marius Tucă: Ştiţi de ce vă întreb asta? Şi facem o paranteză, pentru că generaţia oamenilor născuţi după 1940, da, în 44 au fost evenimentele din 23 august şi în 47, oamenii care s-au născut în 40 erau copii, practic ei s-au născut într-o epocă strict comunistă sau în epoca comunistă. Şi atunci, această generaţie a fost o generaţie tampon care a ştiut, probabil, doar de la părinţi că a existat perioada regală, că a existat democraţie. Ei s-au născut, s-au trezit copii la 6-7 ani, până în 10 ani, în comunism şi asta au luat-o ca atare. Apropo de faptul că nu a existat aproape nimic…

Ion Cristoiu: Da, şi? Şi eu m-am născut în 48, pentru mine comunismul era o…

Marius Tucă: O stare de fapt şi un dar.

Ion Cristoiu: Pentru totdeauna.

Marius Tucă: Da, vă rog să întoarceţi.

Ion Cristoiu: În interviul ăla n-am povestit tot, e foarte important, deci eu pot să fiu un martor.

Marius Tucă: Vă ascult, sunt aici.

Ion Cristoiu: Pe 21, de obicei, după-amiaza mă duceam la revista Teatru, unde puteam să lucrez. Era pe Sărindari, unde era Teatrul Mic, unde fusese Adevărul. Pe 21, când am coborât, era garderoba la subsol, femeile de la subsol, alea care dădeau paltoanele erau palide. Şi le-am întrebat ce s-a întâmplat şi mi-au spus ”Nu ştiţi? S-a spart mitingul!”. Apropos de influenţe. Am luat-o spre revista Teatru prin faţa Sălii Palatului în partea ailaltă. Sala Palatului era înconjurată deja de tancuri deci, trebuie să înţeleagă telespectatorii că se crease matca, adică cordoanele de armată şi se trupe de securitate protejau… n-aveai voie să treci prin Piaţă. Şi atunci era pe unde sunt acum, mă rog, unde sunt crâşmele alea, deci puteai să mergi numai pe trotuarul de peste drum de Sala Palatului cum ar veni. Şi mergea până la CC, nu, până la Casa Armatei, deci era un din ăsta. Am ajuns acolo, deci era 21, am stat până spre seară. Am avut, şi acum trebuie să fac o mărturie în premieră, soţia mea Doina Diaconu şedea chiar într-un bloc de deasupra Sălii Dalles, nu, din Piaţa Dalles şi vorbeam cu ea la telefon şi îmi spunea ce e în piaţă. Am vrut să văd ce e în Piaţă şi m-am dus de pe Sărindari, aveam aşa un… nu aveam chiar un cojoc, aveam un palton şi am luat-o pe lângă Arhitectură. Ce m-a surprins atunci a fost caracterul… Deci acolo l-a Dalles se vedeau nişte tipi strigând, dar ce m-a surprins este faptul că oamenii erau ca la ”rivoluţie” ca în Caragiale. Adică veneau ca la spectacol bucureştenii. Se uitau acolo, plecau. Foarte interesant, domnule Marius Tucă, este că ea nu era blocată.

Marius Tucă: Da, se putea circula.

Ion Cristoiu: Păi, da, dar putându-se circula pe tot bulevardul, bucureştenii veneau şi luau notă, nu participau, că ceva e acolo. Asta a fost. Doi, eu, în felul meu, cred că mai eram cu cineva, nu mi-am putut stăpânii gura nici atunci, băi, e ca în Caragiale, că aşa era. Au venit ăştia la ”rivoluţie”, şi au venit doi să mă bată. Erau un fel de revoluţionari de pe atunci şi unul din ei a zis ”aoleu”, al treilea s-ar putea să fie provocator şi m-au lăsat. Pentru că eu deja întinam idealul revoluţiei. Oamenii se uitau ca la o piesă de teatru, unii erau pe trepte la Naţional şi unii erau pe trepte, aveţi imaginea, la Arhitectură. În spatele meu era o soţie de general cu fiică-sa. Alt lucru care m-a şocat era că ea îl critica pe Ceauşescu, soţie de general, vă imaginaţi, că fiu-său e trimis, ştiţi, la porumb, la ăla... şi era destul de înţolită. Adică era ceva în neregulă. Ăia sigur, demonstrau acolo, când m-am întors la revista Teatru am sunat-o din nou pe Doina şi ea povestea că se trage, că se stă pe burtă, că era… bun. Am plecat spre casă pe Ştefan cel Mare. foarte interesant este, când am ajuns la Piaţa Romană, acolo am văzut cum erau înhăţaţi de către miliţie nişte demonstranţi, că Piaţa Romană era goală. Şi închei.

Marius Tucă: Nu se demonstra în Piaţa Romană.

Ion Cristoiu: Nu, nu se demonstra dar…

Marius Tucă: Oamenii care voiau să treacă pe acolo…

Ion Cristoiu: Da, dar care erau suspecţi, eu nu eram suspect pentru că bănuiesc că arătam cu servietă ca un fel de activist de partid. Mă duceam pe jos. Când am ajuns acasă pe Ştefan cel Mare, că eu stăteam deasupra lui Virgil Măgureanu, la 12 noaptea am deschis geamul şi geamul dădea spre Piaţa Universităţii. Ştefan cel Mare e departe, şi se auzeau acolo strigăte şi am auzit în liniştea aia doi tipi care spuneau ”hai, domnule, să mergem la benzină că nu mai e coadă”. Deci aţi înţeles ce imagine, poporul român, în timp ce ăia acolo…

Marius Tucă: Nu erau toţi…

Ion Cristoiu: Nu, am dat un exemplu, apropo de atmosferă. Aveam programat să plec pe 22 la Cluj. Pe 22 decembrie m-am dus din nou la revista Teatru, observaţi că îmi făceam veacul acolo, tot pe jos, şi la prânz când am ajuns în Piaţă, că era uşor de mers, când fugise Ceauşescu, nu o să uit, vedeam şi maşina aia, mai ţineţi minte…

Toţi cei care lucram în presă aşteptam să vină unul ca Iliescu, deja ne săturasem de Ceauşescu

Marius Tucă: N-aţi văzut la televizor întreruperea programului şi…?

Ion Cristoiu: Nu, n-am văzut. Am văzut… La un moment dat eram cu nişte colaboratori de la revista Teatru, ne-am dus la cineva acasă să ne uităm la televizor. Ei sunt martori şi acum că întrebarea mea era cine e în spate. Adică eu nu am crezut un moment de pe 22 de la prânz că nu e cineva în spate, sunteţi de acord.

Marius Tucă: În spatele desfăşurării…

Ion Cristoiu: Şi când s-a ivit Ion Iliescu, eu l-am prins, m-am liniştit, eu în calitatea mea de nomenclaturist.

Marius Tucă: Pentru că îl ştiaţi.

Ion Cristoiu: Nu, era de-al nostru.

Marius Tucă: Pentru că îl cunoşteaţi pe Ion Iliescu.

Ion Cristoiu: Nu. Pentru că noi, toţi cei care lucram în presă aşteptam să vină unul ca Iliescu, deja ne săturasem de Ceauşescu, adică…

Marius Tucă: Adică unul mai liberal.

Ion Cristoiu: Da. Iliescu garanta că e liberal, că o să fie libertatea minimă a cuvântului, şi atunci am zis, unu, e de-al nostru, aha, şi Iliescu e perestroikist şi, în plus, am zis totuşi e de-al nostru. Aşa au reacţionat…

Marius Tucă: Păi, da, dar l-aţi văzut şi pe Petre Roman.

Ion Cristoiu: Nu, la televizor când a apărut prima dată Ion Iliescu.

Marius Tucă: Şi n-a apărut cu Roman? Nu mai ţin minte.

Ion Cristoiu: Nu. Prima dată a apărut şi a zis că au întinat…

Marius Tucă: Dar l-aţi văzut şi pe Dinescu şi pe Caramitru…

Ion Cristoiu: N-am apucat deschiderea, eu am apucat…

Marius Tucă: Ah, momentul în care şi-a făcut apariţia Iliescu în celebrul studio 4 al televiziunii.

Ion Cristoiu: M-am liniştit în momentul în care am… După asta ţin minte că am condus pe cineva în Militari, era şase seara, şi se dădea pe gratis Libertatea. Atenţie, Libertatea era celebra Informaţie a Bucureştiului care şi-a schimbat, domnule Marius Tucă, la ora două. Oricât… trebuia să fii nebun să schimbi la două când nu ştiai ce…

Marius Tucă: Nu, dar spiritul ăsta de gazetar se mai poate întâmpla, ce a venit cineva să ne spună, gata, de azi sunteţi Libertatea, vă rog să tipăriţi ziarul? E greu de crezut.

Ion Cristoiu: Păi staţi un pic, la ora două, domnule? Se putea presupune că Ceauşescu… noi nu ştiam că a fugit. Putea să se ducă şi să vină…

Marius Tucă: Nu, ştiau, se anunţase la televiziune că a fugit.

Ion Cristoiu: Nu, nu. El a fost plecat cu elicopterul, atât se ştia.

Marius Tucă: Ah, da, că a fugit din CC, asta vreau să spun.

Ion Cristoiu: Păi nu, că a plecat, dar de unde puteai tu să ştii la Libertatea, la Informaţia, că eşti jurnalist comunist, că Ceauşescu nu mai vine? Nu înţelegeţi că a schimbat firma, nu numai ziarul? Şi Libertatea care se difuza pe gratis pe la ora şase, mi-am aruncat privirea pe prima pagină şi semna Stelian Moţiu pe care îl ştiam de la Viaţa Studenţească şi un domn, un poet, Dumnezeu să-l ierte, Mihai Bărbulescu, care scrisese la mine la supliment numai despre tovarăşa pozitiv. Nu. Acum era unul negativ. Era o poezie, ticăloşii de Ceauşişti, şi eu zic hopa, a, ăştia sunt de-ai noştri, am înţeles. Adică…

Marius Tucă: S-a schimbat…

Ion Cristoiu: Deci Mihai Bărbulescu, Dumnezeu să-l ierte, era unul din poeţii care publica automat despre Ceauşescu, da? Şi cu toate acestea ei erau… aşa că… Foarte important în această mărturie este următorul lucru: A doua zi când au apărut pe ziduri ”Aruncaţi carnetele de partid” şi nu o să uit această reacţie a mea în care am zis ”Hopa, înseamnă că se merge mai departe de perestroika”, adică deja aruncarea carnetelor de partid, nu ştiu dacă aţi înţeles. Ca să înţelegeţi psihologia, în noaptea de 22 spre 23 eu auzeam tunurile de la Otopeni. Eram convins, domnule Tucă, că vine Ceauşescu înapoi.

Marius Tucă: A, deci asta aţi gândit în momentul ăla?

Adevărata democraţie a fost în zilele alea. Nu o să uit, la Piaţa Romană pe 23 era o tribună şi se confruntau

Ion Cristoiu: Păi, dar staţi un pic. Eu asta voiam să spun că toţi cei care au făcut, de exemplu, Scânteia devine la ora trei Scânteia Poporului. Domnule Marius Tucă n-aveai cum, am lucrat în sistem, cum să faci Scânteia… Dar dacă venea ăla înapoi? Înseamnă că cineva a zis nu vine. Nu înţelegeţi? Există în istorie, ştiţi şi dumneavoastră, foarte multe cazuri în care ăla s-a dus la Târgovişte…

Marius Tucă: Şi eu am crezut despre Băsescu după referendum că nu mai vine înapoi, dar a venit.

Ion Cristoiu: Şi un singur lucru vreau… Adevărata democraţie a fost în zilele alea. Nu o să uit, la Piaţa Romană pe 23 era o tribună şi se confruntau. Era unul care spunea cu anticomunişti, a luat un tânăr comunist cuvântul şi a zis ”Bă, dar Griviţa, bă, dar…” adică pentru prima dată…

Marius Tucă: Aveau discursuri, erau…

Ion Cristoiu: Care nu e acum, nu. Acum nu poţi să vii şi să bă, dar voi aţi făcut, aţi omorât muncitori la Griviţa în 33. Deci a fost unul din marile momente, alea în care chiar se polemiza. Deci eu m-am îndoit din prima clipă.

Marius Tucă: Domnul Cristoiu, avem aici această carte. Ea a apărut sau urmează să apară?

Ion Cristoiu: Nu, a apărut deja.

Marius Tucă: A apărut, Radu Portocală, era gazetar în 1989 şi era şi corespondent la postul de radio Vocea Americii, da?

Ion Cristoiu: Nu, era la Paris, el a comentat… nu, e foarte interesant personajul…

Marius Tucă: Aşa scrie aici.

Ion Cristoiu: Păi nu, el era la Paris.

Marius Tucă: Era la Paris, e adevărat.

Ion Cristoiu: Şi a comentat la Antenne Deux, dacă nu mă înşel, sau Trois…

Marius Tucă: Corespondent al postului de radio Vocea Americii.

Ion Cristoiu: Da, dar pe lângă asta el a comentat în direct evenimentele din decembrie.

Marius Tucă: E adevărat, da. La Antena Doi, cum ar veni, aşa.

Ion Cristoiu: Domnule Marius Tucă, marele avantaj, marea contribuţie a lui Radu Portocală este în felul următor. În octombrie 1990, octombrie, el a publicat o carte în Franţa ”Autopsia unei lovituri de stat româneşti. Din ţara minciunilor”. Deci pentru noi care ne băteam atunci cu o versiunea oficială a fost de un mare ajutor că el confirma în Occident, alături de alţii, a fost şi Michel Castex…

Marius Tucă: Deci căderea lui Ceauşescu…

Despre cartea lui Radu Portocală: Ceauşescu este pentru prima dată de 30 de ani personaj tragic.

Ion Cristoiu: Acum a scos o carte, care nu e reluarea ediţiei de atunci, atunci a scos-o la Paris, noi am tradus-o, ”Căderea lui Ceauşescu”.

Marius Tucă: ”Căderea lui Ceauşescu”, prefaţă de Ion Cristoiu, o carte de Radu Portocală, aşa cum spuneam, era şi corespondent al postului de radio Vocea Americii. Ce spune? Ce spune în această carte, spuneţi-mi în câteva cuvinte, Radu Portocală şi care este noutatea cărţii lui Radu Portocală faţă de acea carte?

Ion Cristoiu: Noutatea este următoarea: Ceauşescu este pentru prima dată de 30 de ani personaj tragic. Adică Radu Portocală spune în felul următor: Ce s-a întâmplat în România nu este altceva decât tot ce s-a întâmplat În Estul Europei pus la cale de Moscova. Ceea ce e şi adevărat. Contrar aşteptărilor, Nicolae Ceauşescu nu mai avea nicio putere începând cu 17. Adică toate manetele lui, el ştia că vine tăvălugul dar toate manetele lui nu mai funcţiona niciuna şi aşa şi este dacă… mitinguri în 21, e clar că nu-l mai asculta, adică, după părerea mea…

Marius Tucă: Şi mai e o chestiune, el se afla în străinătate. Să ne aducem aminte momentul demonstraţiile…

Ion Cristoiu: A plecat în Iran pe data de… cred că după 17.

Marius Tucă: Iar şefa operaţiunii aici sau şeful operaţiunii era cumva Elena Ceauşescu. Dar în ce măsură Elena Ceauşescu putea să conducă tot ceea ce era aici.

Ion Cristoiu: Vedeţi, domnul Marius Tucă, în… scot şi eu o carte, în afară de asta, trebuie să le spunem…

Marius Tucă: Vorbim despre cartea dumneavoastră.

Ion Cristoiu: Nu, dar e foarte important că în cartea respectivă care se numeşte, trebuie să spun, o culegere, apare tot la editura Mediafax, apare în ianuarie, o să o lansăm împreună cu cartea asta, se numeşte ”Decembrie 1989. Comunismul cade în picioare”, nu e titlul meu este al lui Sârbu, Adrian Sârbu, trebuie să recunosc. Şi acolo este un articol foarte mare al meu, paralela între 23 August şi Decembrie.

Marius Tucă: 23 August 44.

Ion Cristoiu: Există multe, multe lucruri.. mareşalul împuşcat, Ceauşescu… dar există un element interesant: Ceauşescu pleacă în Iran, inexplicabil, inexplicabil, în toiul… când în Timişoara…

Marius Tucă: Asta spuneam.

Ion Cristoiu: Dar pleacă şi mareşalul la 1 august la Olăneşti. Deci complotul…

Marius Tucă: Complot, întâmplare sau şi una şi alta.

Ion Cristoiu: Nu ştiu, dar e o chestie, deci el pleacă, încă o dată, complotul fierbea, da? pleacă şi de abia pe 20 august vine când se sparge frontul. Nu-ţi vine să crezi. Adică, iată, ce coincidenţă. Şi atunci au trădat generalii şi acum au trădat tot generalii. Adică sunt nişte paralele  între cele două. Şi atunci lui Ceauşescu i s-a spus că e terminat, că vine şi mareşalului i-au spus, i-a spus şi Hitler.

Marius Tucă: Cine i-a spus lui Ceauşescu că e terminat?

Ion Cristoiu: Păi, îi spuneau serviciile secrete că vine tăvălugul.

Marius Tucă: I-au spus?

Ion Cristoiu: Da. Potrivit şi rechizitoriului i-au spus, l-au informat.

Marius Tucă: Nu, rechizitoriul făcut după 89, există stenograme, eu nu le-am văzut. Există mărturii scrise sau de altă natură prin care să se demonstreze că ştia, eu nu-mi aduc aminte.

Ion Cristoiu: Aveţi dreptate. Eu cred că n-avea cum să nu ştie. Pentru că ştiam noi…

Marius Tucă: Pentru că hai să vedem comportamentul lui, domnule Cristoiu.

Ion Cristoiu: Domnul Marius Tucă, dacă ştiam eu că vine perestroika.

Marius Tucă: Noi nu ştiam, că nu eram în presă…

Ion Cristoiu: Nu, am zis eu, citeam, urmăream.

Marius Tucă: Dar ştiaţi sau nu ştiaţi?

Ion Cristoiu: Că vine, da.

Marius Tucă: Pentru că sunt foarte mulţi oameni care vorbesc despre decembrie 89, că nu le trecea prin minte  că nu o să mai fie Ceauşescu. Că nu era nici măcar la o sută de…

Ion Cristoiu: Asta sunt de acord, nici mie nu-mi trecea. Că va veni… că în tot Estul este o perestroika ştiam, adică şi urmăream toată evoluţia de la Budapesta, de la Praga, o urmăream că nu eram chiar aşa de rupt. Deci şi atunci eram observator al vieţii politice. Dar nu credeam că Ceauşescu, eu, în veci, că o să cadă. Părea foarte puternic.

Niciun moment, nici eu, nici liderii Securităţii, nici lideri ai Armatei nu am văzut în căderea lui Ceauşescu venirea capitalismului.

Marius Tucă: Credeaţi că o să vină tăvălugul, dar nu faptul că avea să cadă Nicolae Ceauşescu.

Ion Cristoiu: Unu şi în al doilea rând, domnul Marius Tucă, e foarte important, că acum vorbesc de pe poziţiile unui om care a fost în presă şi şef atunci, niciun moment, nici eu, nici liderii Securităţii, nici lideri ai Armatei nu am văzut în căderea lui Ceauşescu venirea capitalismului. Nu. Am văzut venirea unui tip mai luminat, pentru că Iliescu avea în aparat, în nomenclatură imaginea asta de tip dat afară de Ceauşescu că era mai luminat, şi ştiam ce e la Moscova. La un moment dat, eu eram în relaţii foarte bune cu Dinescu chiar dacă el era…

Marius Tucă: Era urmărit, era ostracizat şi aşa mai departe.

Ion Cristoiu: Chiar am fost la el acasă, cred că chiar în perioada respectivă, Maşa Dinescu, soţia lu, Dumnezeu să o ierte, a tradus pentru revista Teatru Mihail Bulgakov, cred că prin august 89, şi nu o să uit asta că Mircea Dinescu mi-a zis care este apropierea dintre un politician şi o muscă, era un banc din perestroika, poate fi omorât cu un ziar. Şi el era fascinat. O altă amintire pe care nu am spus-o niciodată este următoarea: Eu avem, fiind la revista Teatru, la Elias ne duceam la policlinică şi acolo, aşteptând, era cred că prin noiembrie 89…

Marius Tucă: Noiembrie, ultimul bal.

Ion Cristoiu: Da, foarte interesant, aşteptau foştii. Ăia ilegaliştii, staliniştii.

Marius Tucă: Foştii, da.

Ion Cristoiu: Şi toţi erau încântaţi ce a dat aseară la Moscova. Deci aţi înţeles, ei prindeau… deci ei nu erau încântaţi de ce dă Vocea Americii…

Marius Tucă: Ci de ceea ce dădeau… Era vizita lui Ceauşescu la Moscova?

Ion Cristoiu: Nu, de ce dădeau la televizor, erau încântaţi de ce se întâmplă la Moscova.

Marius Tucă: A, de ce dădeau la televizor. Nu, dar a fost şi vizita, cred că a fost tot atunci.

Ion Cristoiu: Eu am dat un exemplu ca să înţeleagă telespectatorii…

Marius Tucă: Atmosfera, starea şi aşa mai departe.

Ion Cristoiu: Atmosfera era de cădere a lui Ceauşescu dar înlocuirea lui cu unul luminat. Nimeni nu-şi imagina că va veni până la urmă capitalismul.

Marius Tucă: Mai aveţi ceva de spus în apărarea dumneavoastră cu decembrie 89.

Ion Cristoiu: Nu ştiu, întrebaţi-mă dumneavoastră.

Marius Tucă: Păi, bun. 22, v-aţi dus, aţi văzut, Ceauşescu fugise din Comitetul Central, să nu vă faceţi că uitaţi, noi doi am făcut în aceşti 30 de ani nenumărate emisiuni şi am scris despre revoluţie mai bine de… deci aduceţi-vă aminte de emisiunea aia de 10 ore în Comitetul Central când am vorbit despre ultimele zile ale lui Ceauşescu şi au participat toţi martorii oculari începând cu generalul Stănculescu şi terminând cu Paisie, care era taximetrist în momentul ăla, cel care i-a găsit pe Ceauşeşti la Institutul de Plante, acolo la Târgovişte, şi a stat cu ei până în momentul în care au fost executaţi şi după.

Ion Cristoiu: Eu am depus acum mărturie ca cetăţean, n-am depus mărturie ca om…

Marius Tucă: Ca cetăţean, bun. Pe 22 decembrie ce aţi făcut seara? Aţi stat la televizor, că ce era să faceţi.

Ion Cristoiu: Nu cred.

Marius Tucă: Aţi fost în Piaţă? În Piaţă s-a început să se tragă.

Ion Cristoiu: Nu, n-am fost în Piaţă. Vă mai dau încă un alt amănunt ca să se înţeleagă atmosfera că e greu de înţeles. Repet, îmi duceam veacul la Revista Teatru. Pe 20 seara, când Ceauşescu a ţinut acel discurs, eu nu aveam televizor la Revista Teatru, era un televizor la tipografie, că tot acolo era o tipografie, la un etaj şi m-am dus să văd. Domnul Tucă, nu era de loc jubilaţie, era o mare nelinişte. Deci oamenii ăia care erau acolo…

Marius Tucă: Pentru că se auzise de Timişoara. Noi, începând cu 16 decembrie, ascultam Europa Liberă, copii fiind sau mai puţin copii, şi auzeam că acolo au fost…

Ion Cristoiu: Da, domnul Marius Tucă, dar contrar la ce-mi spune mie Iliescu şi alţii, nu era jubilaţie că pică Ceauşescu, era nelinişte.

Marius Tucă: Nu, aş spune teamă, mai degrabă.

Ion Cristoiu: Tensiune, teamă.

Marius Tucă: Nu numai nelinişte.

Ion Cristoiu: Teamă, teamă. Era o teamă, se întâmpla ceva. Adică oamenii ăia de acolo care îl ascultau pe Ceauşescu spunând că la Timişoara… nu ştiau nimic, dar nu aşteptau să cadă Ceauşescu, le era teamă.

Marius Tucă: Era o teamă apropo de ce se poate întâmpla, că se poate întâmpla orice, absolut. Am trăit şi eu teama asta.

Ion Cristoiu: Păi da, nu ştiau nimic. Era o teamă, cine spune că era o jubilaţie şi că lumea aştepta să…

Marius Tucă: Asta a început mai încolo, în momentul în care…

Ion Cristoiu: Era o tensiune, o nelinişte, adică…

Marius Tucă: Bun. Când aţi văzut, pentru că de aici începem să discutăm despre lucrul cel mai important, vorbim despre faptul că Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu sunt acuzaţi de crime împotriva umanităţii şi aici e un subiect incredibil unde dumneavoastră aveţi nenumărate argumente şi, mai mult decât atât, aveţi nenumărate informaţii pentru că aţi scris în aceşti 30 de ani. Până la momentul în care a început să se tragă în Bucureşti, da?

Ion Cristoiu: De la… din Piaţa…

Marius Tucă: Când aţi văzut, vă întreb acum, vă aduceţi aminte, ce aţi crezut, ce s-a întâmplat? Se vorbea despre terorişti?

Ion Cristoiu: N-am crezut un moment că sunt terorişti.

Marius Tucă: N-aţi crezut niciodată.

Ion Cristoiu: Vă spun câteva lucruri, eu am mers în zilele alea pe jos că de la Ştefan cel Mare până la Revista Teatru n-aveai cum, niciun autobuz… Unu, primul lucru care m-a surprins, noi la Revista Teatru, aproape de Teatrul Mic, este acolo o zonă de maidan şi era un tanc care trăgea într-una în prostie. Şi toţi ăia de la mine, că eu m-am dus după asta 24, 25, m-am dus la Revistă, ăia de acolo, secretara, să tragem storurile şi eu am zis băi, eu nu cred. Nu ştiu de ce nu am crezut. Doi, de la Ştefan cel Mare până la Victoriei eu mergeam cu metroul şi acolo aveam o altă problemă, tineri care ne controlau…

Marius Tucă: La metru, să vadă dacă aveţi arme şi aşa mai departe… că sunteţi terorişti.

Ion Cristoiu: Care nu întâmplător au fost coborâţi în metrou adică ei în loc să se ocupe, că e foarte important în loc să stea pe străzi şi să strige jos Iliescu, ei erau în metrou că aia a fost şmecheria.

Marius Tucă: De ce să strige jos Iliescu? Cine striga atunci când toată lumea pupa televizorul când îl vedeau pe Iliescu şi pe Roman.

Ion Cristoiu: Nu e aşa. Nu e, nu, nu.