ANM a actualizat avertizările meteo, instabilitate atmosferică, vijelii puternice în toată ţara
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două noi avertizări meteo cod galben şi portocaliu, de instabilitate atmosferică, vijelii şi ploi abundente, valabile în aproape toată ţara.
ANM a actualizat avertizările meteo, instabilitate atmosferică, vijelii puternice în toată ţara
Codul galben priveşte o instabilitate atmosferică temporar accentuată în intervalul 29 mai, ora 10 - 30 mai, ora 10. În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a ţării. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55-75 km/h şi izolat peste 80 km/h) şi pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 30 l/mp şi izolat 40 l/mp.
Codul portocaliu este valabil în intervalul 29 mai, ora 14:00 – 30 mai, ora 03:00, pentru instabilitate atmosferică accentuată, vijelii puternice, ploi abundente, în Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei şi local în Carpaţii Meridionali. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 50 - 90 l/mp. Mai ales după-amiaza şi seara, cu precădere în jumătatea sudică a Olteniei şi în sud-vestul şi centrul Munteniei vor fi perioade în care se vor semnala şi vijelii puternice (viteze de 75-90 km/h), grindină şi frecvente descărcări electrice.
În Bucureşti, aflat sub cod portocaliu, vremea va fi instabilă. Cu precădere în orele serii, vor fi perioade în care se vor semnala vijelii puternice (viteze de 65...80 km/h), frecvente descărcări electrice, averse torenţiale (cantităţi de apă ce vor depăşi 10-20 l/mp şi izolat 30 l/mp) şi posibil grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 14 - 15 grade.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO