Cod galben de viscol în estul ţării: Vântul va sufla cu 65 km/h, vizibilitate sub 100 de metri

  • A intrat în vigoare avertizarea cod galben de ninsoare viscolită pentru Moldova, nord-estul şi estul Munteniei, precum şi nordul Dobrogei.
  • E valabilă sâmbătă, între orele 5.00 şi 18.00.
  • Vântul va sufla cu peste 65 de kilometri pe oră, iar vizibilitatea va scădea sub 100 de metri.
Urmărește
934 afișări
Imaginea articolului Cod galben de viscol în estul ţării: Vântul va sufla cu 65 km/h, vizibilitate sub 100 de metri

Precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare în sudul şi estul Transilvaniei, precum şi în Moldova. În Muntenia, Oltenia şi Dobrogea, ploile şi lapoviţa de la începutul zilei se vor transforma treptat în ninsoare, existând şi riscul formării poleiului în unele zone.

Stratul de zăpadă se va depune în special în regiunile sudice, sud-estice şi parţial în centrul ţării, unde va atinge între 5 şi 15 centimetri. Această situaţie se va menţine până marţi dimineaţa.

Vântul va sufla cu putere în mai multe regiuni ale ţării, atingând viteze de 40-50 kilometri pe oră în vest, est şi sud-est.

În plus, vremea se va răci semnificativ începând de sâmbătă în toate regiunile, temperaturile urmând să rămână sub mediile normale pentru această perioadă până la sfârşitul săptămânii viitoare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici