- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (25.01.2017, 21:22)
- Liviu Dadacus
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Adrian Ţuţuianu: SRI ne va pune la dispoziţie mijloace de verificare că nu există acoperiţi în justiţie / Potrivit SRI, Ghiţă avea informaţii de interes pentru securitatea naţională
Preşedintele Comisiei de control SRI, Adrian Ţuţuianu, a precizat, miercuri, că nu există ofiţeri acoperiţi sau colaboratori în justiţie sau partide, acesta fiind răspunsul dat de conducerea serviciului la întrebările adresate în acest sens.
Urmărește
1722 afișări
Adrian Ţuţuianu: SRI ne va pune la dispoziţie mijloace de verificare că nu există acoperiţi în justiţie / Potrivit SRI, Ghiţă avea informaţii de interes pentru securitatea naţională (Imagine: Andreea Alexandru / Medifax Arhiva Foto)
Adrian Ţuţuianu: Potrivit SRI, Ghiţă avea informaţii de interes pentru securitatea naţională
Întrebat dacă, în cadrul audierii conducerii SRI, s-a aflat calitatea în care Sebastian Ghiţă mergea la astfel de întâlniri cu persoane din SRI, Ţuţuianu a răspuns: ''Da, sunt întrebări pe care le-am pus şi noi''.
''Pentru perioada 2012-2016 răspunsul este simplu – a fost membru al Comsiei parlamentare de control al SRI şi a participat la activităţi să spunem publice, şi la activităţi care sunt mai puţin publice, activităţi care privesc calitatea sa de menbru. Şi am întrebat pentru perioada anterioară, în special periaoda 2010-2012. Răspunsul este următorul: nu a fost ofiţer acoperit şi un argument adus de comisia internă a SRI este legat şi de jurămânul pe care l-a depus în 2012. Şi al doilea răspuns este - vă rog să-mi daţi voie să citez exact – a fost prezent în calitate de persoană care avea informaţii de interes pentru securitatea naţională'', a menţionat Ţuţuianu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Întrebat dacă SRI are informaţii despre locul în care se află Ghiţă, preşedintele Comisiei SRI a răspuns: ''Sunt mai multe instituţii care au atribuţii în a verifica unde se află şi eventual a-l identifica. Chestiunile acestea sunt informaţii clasificate''.
Adrian Ţuţuianu: SRI ne va pune la dispoziţie mijloace de verificare că nu există acoperiţi în justiţie
''Am adus în discuţia cu reprezentanţii SRI în primul rând materialul făcut public de Uniunea Naţională a Judecătorilor. Am primit de la SRI următoarele răspunsuri: unu - nu există ofiţeri acoperiţi, colaboratori şi alte categorii de tipul celor enumerate de Legea privind regimul judecătorilor. Şi au spus că ne vor pune la dispoziţie şi mijloace de verificare a acestui lucru în momentul când realizăm vizite la instituţii subordonate'', a spus Ţuţuianu.
''Al doilea răspuns: nu există- ne-au comunicat - ofiţeri acoperiţi, colaboratori în interiorul partidelor politice. Şi trei - ni s-a comunicat că SRI, asemenea altor servicii de informaţii, lucrează cu ofiţeri acoperiţi, cu colaboratori, şi obţin informaţii care sunt utile pentru securitatea naţională'', a adăugat preşedintele Comisiei SRI.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat luni că nu crede să existe în România vreo instituţie publică sau de presă care să nu aibă ''acoperiţi'' SRI, el solicitând efectuarea unor verificări ale acestor informaţii de către noua Comisie parlamentară de control a activităţii serviciului.
Totodată, Dragnea s-a plâns la România Tv că nu a ''prea'' primit informaţii de la SRI de când a fost ales preşedinte al Camerei Deputaţilor.
''Nu prea am primit informaţii de când am fost ales preşedintele Camerei, nu am primit informaţii de la cei de la SRI, nu prea am primit informaţii'', a subliniat el.
Adrian Ţuţuianu: Am cerut SRI informaţii legat de protocoalele cu PÎCCJ. Îngrijorările sunt corecte
''În ce mă priveşte pe mine, am analizat şi am cerut informaţii cu privire la protocoalele încheiate cu Parchetul de pe lângă ÎCCJ. Ele sunt aduse din mandatele trecute la comisie, eu sunt de acord şi cred că sunt în regulă primele două lucruri scrise în aceste protocoale - schimburi de informaţii cu Ministerul Public, ca semnatar al unui protocol de colaborare, şi cred că sunt în regulă întâlnirile la nivel de experţi'', a menţionat Ţuţuianu.
El a spus că are şi astăzi întrebări şi şi-a exprimat direct, în cadrul audierii conducerii SRI, anumite consideraţii cu privire la ''constituirea de echipe mixte cu reprezentanţi ai organelor de urmărire penală în scopul contracarării riscurilor derivate din derularea unor activităţi cu caracter infracţional'', prevăzută de protocol.
''Şi eu cred că, din această perspectivă, anumite îngrijorări exprimate de opinia publică sunt corecte şi este de discutat în ce măsură, de exemplu, CSAT poate veni prin acte administrative, hotărâri care au caracter secret şi adăuga într-un fel la cadrul legislativ existent. Şi aceste îngrijorări le-am exprimat, le exprim şi public şi cred că au lăsat în opinia publică îndoieli cu privire la colaborarea dintre aceste instituţii'', a afirmat Ţuţuianu.
El a menţionat că răspunsul SRI, dat prin directorul Eduard Hellvig, priveşte faptul că serviciul a asigurat suportul tehnic în aceste colective mixte.
''Putem să facem o distincţie până în anul 2016 luna martie, când s-a pronunţat CCR pe acest subiect, şi după anul 2016 când suntem într-o altă situaţie juridică şi avem o ordonanţă de guvern aprobată care reglementează modul în care lucrează SRI cu celelalte instituţii - DNA, Parchetul de pe lângă ÎCCJ, DIICOT. În momentul acesta am fost informaţi că există un protocol în vigoare semnat în baza Ordonanţei 6, care este public. Am solicitat SRI să ne fie comunicat acest protocol şi sigur că o să vă prezentăm ce prevede cu exactitate'', a anunţat social-democratul.
Citeşte şi: Monica Macovei: Dragnea acţionează împotriva justiţiei, dublul său discurs este sancţionat de MCV
Citeşte şi: Adrian Ţuţuianu, preşedintele Comisiei de control al SRI: Ancheta nu e închisă, dar confirmă că Florian Coldea şi-a petrecut vacanţele cu Ghiţă / Maior şi Dâncu au fost cu ei în Toscana. Concluziile despre Istode
Citeşte şi: Eduard Hellvig, directorul SRI: Există interesul de a destabiliza, de a demoniza SRI / Am cerut public sprijinul Parlamentului pentru adoptarea de noi legi privind securitatea
Citeşte şi: Raluca Turcan: Cum ar putea Guvernul lui Dragnea să renunţe la o lege care îl ajută? PNL va susţine moţiunea
Citeşte şi: Raluca Turcan: Pentru mine e un mister de ce PNL nu a vorbit despre program.Unii lideri, rupţi de realitate
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nava rusă scufundată a fost victima unui „act de terorism”, susține compania proprietară. Care este adevărul din spatele misiunii secrete în Siria?
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe