- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (02.07.2015, 11:15)
- Catalin Lupasteanu
Avocata premierului a venit la DNA pentru dosarul în care Ponta este cercetat
Avocata premierului a venit la DNA, pentru dosarul în care Victor Ponta este urmărit penal, acesta fiind în continuare în Turcia, pentru tratamentul de recuperare după operaţia la genunchi.
Urmărește
1528 afișări
Victor Ponta (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Avocata Loredana Radu a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 11.00 şi la intrare nu a făcut nicio declaraţie.
Loredana Radu a fost şi în 22 iunie la DNA, atunci prezentând procurorilor documente care să justifice faptul că Victor Ponta nu se poate prezenta pentru a fi audiat în dosarul în care este urmărit penal.
Premierul Victor Ponta intenţionează să participe, în 11 iulie, la deschiderea punctului de frontieră Nădlac (România)-Csanadpalot (Ungaria), dar prezenţa sa la eveniment este condiţionată de acordul medicilor care îl vor examina din nou săptămâna viitoare, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Trump la Davos: „Iubesc Europa”, dar „am nemulţumiri foarte mari” cu Uniunea Europeană
-
Trump se adresează elitei de afaceri de la Davos: planuri pentru combaterea inflaţiei, reducerea taxelor şi extinderea producţiei de energie
-
Şoc în pieţe. Trump cere Arabiei Saudite să scadă preţul petrolului pentru a pune capăt războiului din Ucraina
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că a discutat miercuri dimineaţă cu premierul Victor Ponta, care i-a spus că se simte din ce în ce mai bine şi că va reveni în curând în ţară.
Premierul Victor Ponta a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng.
Duminică, Victor Ponta a declarat, la postul B1, că va reveni în ţară, "pe picioare, nu în scaun cu rotile sau cârje", în maximum două săptămâni, interval în care medicii i-au transmis că nu poate pune piciorul jos.
Anterior, Ponta afirma că este posibil să revină în ţară după săptămâna viitoare, respectiv începând cu 6 iulie, săptămână în care trebuie să parcurgă exerciţii de fizioterapie şi recuperare intensivă, mai devreme totuşi de termenul de 28 de zile avansat iniţial de medici.
Conducerea PSD a fost preluată interimar de Rovana Plumb, în timp ce Gabriel Oprea a fost numit prim-ministru interimar.
În 15 iunie, în ziua în care era operat la clinica din Turcia, Victor Ponta fusese citat să se prezinte în faţa procurorilor DNA pentru a fi audiat, după ce cu zece zile înainte fusese anunţat că este urmărit penal pentru trei infracţiuni, în dosarul lui Dan Şova.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au adus la cunoştinţă premierului Victor Ponta, în 5 iunie, că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.
DNA a cerut atunci Camerei Deputaţilor să avizeze urmărirea penală pe numele premierului şi pentru conflict de interese, însă solicitarea a fost respinsă de către deputaţi, în 8 iunie.
În 29 iunie, premierul Victor Ponta afirma că în prima zi în care va veni în ţară va merge şi la DNA pentru o nouă audiere în dosarul aflat în fază de urmărire penală, spunând că este posibil ca procurorul să decidă inclusiv control judiciar.
Anterior, deputatul Sebastian Ghiță afirma că procurorii urmăresc să îl determine pe premierul Victor Ponta să demisioneze de la conducerea Guvernului, fiind posibil în acest sens să-l pună sub control judiciar şi să-i interzică să intre în clădirea Guvernului.
Procurorii DNA îl acuză pe Victor Ponta de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru că ar fi emis mai multe facturi, fără a avea o bază legală, în baza unui contract încheiat între firma sa de avocatură şi cea a lui Dan Şova. Anchetatorii au stabilit că, în realitate, premierul nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare cu Şova.
Mai mult, în perioada efectuării unor controale fiscale, Ponta s-ar fi înţeles cu Şova ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi rapoarte de activitate juridică, "pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia", spun procurorii anticorupţie.
Procurorii DNA susţin că, în realitate, Ponta nu a efectuat niciuna dintre activităţile înregistrate în contabilitate, folosind o parte din sumele obţinute de la SCA "Şova şi Asociaţii" pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti.
Conform sursei citate, firma lui Dan Şova i-ar fi cumpărat premierului un autoturism Mitsubishi Lancer Evo 10, "la solicitarea expresă" a acestuia.
În 5 iunie, preşedintele Klaus Iohannis anunţa că, în condiţiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunând că, în opinia sa, este o "situaţie imposibilă" pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale.
Ulterior, premierul Victor Ponta a anunţat că respectă poziţia publică a preşedintelui Klaaus Iohannis, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament şi numai Parlamentul îl poate demite.
Victor Ponta a fost învestit în funcţia de prim-ministru al României în mai 2012, în urma căderii Guvernului Ungureanu prin moţiunea de cenzură a Uniunii Social-Liberale.
În acelaşi dosar, senatorul Dan Şova este urmărit penal pentru fals în înscrisuri, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma "Şova şi Asociaţii" a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexele Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.
Citește pe alephnews.ro: Un marinar român a fost eliberat de rebelii Houthi. Cum evoluează situația din Orientul Mijlociu
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Yuval Raphael a fost aleasă să reprezinte Israelul la Eurovision 2025. Artista a supraviețuit atacului Hamas din 7 octombrie 2023
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe