Băsescu: Am informat CE că aderăm la acord, dacă Parlamentul vrea altceva, e treaba lui

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Cotroceni, că şi-a asumat informarea Comisiei Europene în legătură cu faptul că România va adera la acordul interguvernamental stabilit la Bruxelles, şeful statului menţionând că dacă Parlamentul vrea altceva, este treaba legislativului.

Urmărește
984 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Am informat CE că aderăm la acord, dacă Parlamentul vrea altceva, e treaba lui

Băsescu: Am informat CE că aderăm la acord, dacă Parlamentul vrea altceva, e treaba lui (Imagine: Mediafax foto/AFP)

"Eu mi-am asumat informarea Comisiei că România va adera la acest acord. Dacă Parlamentul hotărăşte altceva, e problema lui", a spus Băsescu.

El a menţionat că, în calitate de şef de stat, nu putea să aibă altă atitudine, ştiind care sunt riscurile.

Şeful statului a spus, totodată, că va susţine includerea în Consituţie a prevederilor acordului interguvernamental până la sfârşitul anului 2012.

"Termenul e sfârşitul anului 2012. Nu ai îndeplinit toate condiţiile, nu intri în acord. Iar acastă responsabilitate să şi-o asume cine vrea. Eu voi susţine că trebuie să rezolvăm această problemă", a mai spus Băsescu.

Preşedintele a subliniat că România trebuie să evite o dezbatere pe tema acordului interguvernamental în necunoştinţă de cauză.

"În România trebuie să evităm o dezbatere în necunoştinţă de cauză. Ar fi foarte grav, ne-am dovedi incapabili să înţelegem realităţile Europene şi nu aş vrea ca România să aibă o asemenea apreciere", a spus şeful statului.

El şi-a exprimat speranţa ca Guvernul şi Parlamentul, precum şi membrii Comisiilor de politică externă din Legislativ, să contribuie la dezbateri pe această temă.

"Eu voi participa pentru a susţine necesitateta aderării la acest acord, dar nu aş putea să acopăr tot necesarul de dezbateri, va trebui un efort al întregii clase politice", a spus Băsescu.

El a mai spus că aderarea la acest acord este în interesul României.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că România trebuie să treacă în Constituţie, şi nu în alt act normativ, prevederile privind bugetul şi deficitul structural, din acordul convenit la summit-ul UE.

Preşedintele Băsescu a subliniat că una dintre prevederile acordului se referă la obligaţia statelor care aderă la acesta de a include în legislaţia naţională angajamentul pentru "buget naţional echilibrat şi în surplus", ceea ce înseamnă că deficitul structurat nu trebuie să depăşească 0,5% din PIB.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici