Băsescu: În 2011 ne concentrăm pe cooperare energetică şi comercială cu statele din Orientul Mijlociu
Peşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că România se va concentra în 2011 pe cooperarea economică, energetică şi comercială cu statele din Orientul Mijlociu, atât cu Israelul, cât şi cu partenerii tradiţionali arabi, fiind interesată şi de accesarea resurselor naturale din această regiune.
Băsescu: În 2011 ne concentrăm pe cooperare energetică şi comercială cu statele din Orientul Mijlociu (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)
"O evoluţie îmbucurătoare în 2010 a fost continuarea diversificării şi dezvoltării relaţiilor noastre cu statele din Orientul Mijlociu, atât cu Israelul, partenerul nostru apropiat, cât şi cu statele arabe parteneri ai noştri tradiţionali. Vom urma aceeaşi linie şi în 2011, concentrându-ne pe cooperarea economică, energetică şi comercială. Suntem interesaţi atât de accesarea resurselor naturale din această regiune, cât şi de promovarea şi implementarea unor proiecte economice majore", a declarat Traian Băsescu, la întâlnirea cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti.
El a adăugat că o oportunitate în acest sens va fi forumul economic România-Statele Golfului, programat pentru luna martie.
"Suntem preocupaţi, în cel mai înalt grad, de securitatea acestei regiuni, datorită atât implicaţiilor la nivel global, cât şi prezenţei relativ numeroase a cetăţenilor români. Din acest motiv, vom continua să sprijinim eforturile de rezolvare a dosarelor sensibile ale zonei, în special procesul de pace din Orientul Mijlociu", a menţionat şeful statului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Numele celor trei ostatice eliberate de Hamas, făcute publice. Printre ele, o româncă
-
Israelul a anunţat începerea armistiţiului. Primii ostatici vor fi eliberaţi duminică
-
Israelul confirmă primirea listei cu ostatici şi intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO