Video Blaga: Tăriceanu va avea de la PNL o "mare surpriză" după alegeri

Secretarul general al PDL,Vasile Blaga, declară, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că democrat-liberalii nu au problemă cu PNL, ci cu "clica" lui Călin Popescu Tăriceanu, actualul lider liberal urmând să aibă, după alegeri, "mare surpriză" din partea propriului partid.

Urmărește
33 afișări

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a precizat, în interviul acordat MEDIAFAX, că, după data de 30 noiembrie, democrat-liberalii vor intra la guvernare şi vor numi viitorul premier.

Liderul democrat-liberal a spus că PDL nu are o problemă cu PNL, ci cu o "clică" condusă de Călin Popescu Tăriceanu, considerată a fi "anexa" PSD. El a susţinut că, alături de PSD, s-a aliat doar această "clică a lui Tăriceanu", nu întregul PNL.

"Să ştiţi foare clar, după alegeri, domnul Tăriceanu va avea o mare supriză din partea propriului partid", a avertizat Blaga.

El a completat că nu crede că românii vor să aleagă uninominal politicieni precum liberalii Relu Fenechiu şi Dan Radu Ruşanu sau social-democratul Viorel Hrebenciuc. Blaga a susţinut că aceşti trei politicieni "mânăresc" în spatele uşilor închise, numind şefi de agenţii guvernamentale sau secretari de stat, doar pentru a-şi atinge obiectivele.

Potrivit lui Vasile Blaga, cel mai incompetent membru al Guvernului nu este fostul ministru al Educaţiei, Cristian Adomniţei, ci ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian.

El a amintit că, în Guvernul Tăriceanu 1, în toate sondajele, cel mai bine văzuţi erau miniştrii fostului PD, alături de Mihai Răzvan Ungureanu şi Gheorghe Flutur.

Blaga a mai spus că are o relaţie de prietenie cu Traian Băsescu şi a susţinut că preşedintele nu se va implica în campania electorală a alegerilor generale "dacă nu va fi obligat, dacă se vor abţine competitorii să facă trimitere la domnia sa".

Secretarul general al PDL a mărturisit că cea mai mare greşeală politică pe care a făcut-o este faptul că nu a intrat mai devreme în bătălia pentru Primăria Genarală a Capitalei.

El a mai spus că PDL nu a făcut înţelegeri cu niciun alt partid politic, la desemnarea candidaţilor în colegii.

Prezentăm integral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX de către Vasile Blaga:

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici