Câmpeanu: PNL oferă asistenţă juridică gratuită bugetarilor afectaţi de reducerea salariilor
Vicepreşedintele PNL Mariana Câmpeanu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Oradea, că formaţiunea pe care o reprezintă va acorda, gratuit, asistenţă juridică angajaţiilor din instituţiile de stat ale căror salarii au fost diminuate cu 25 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Câmpeanu: PNL oferă asistenţă juridică gratuită bugetarilor afectaţi de reducerea salariilor (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"PNL nu renunţă la lupta sa pentru anularea reducerii cu 25 la sută a salariilor personalului bugetar", a spus Mariana Câmpeanu.
Aceasta a adăugat că PNL a depus deja la Curtea Constituţională o sesizare cu privire la încălcarea articolului din Constituţie care prevede respectarea convenţiilor între părţi.
Mariana Câmpeanu a argumentat că, prin legea care prevede diminuarea salariilor, Guvernul s-a amestecat în contractele dintre angajaţi şi angajatori, deşi nu este parte a acestor contracte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Câmpeanu a arătat că, în cazul în care Curtea Constituţională va respinge sesizarea PNL, formaţiunea va oferi asistenţă juridică cetăţenilor care vor deschide acţiuni individuale în justiţie.
"Ne vom oferi gratuit serviciile juridice pentru bugetarii care doresc să îşi apere drepturile în instanţă. După parcurgerea căilor legale în ţară, dacă nu vor obţine câştig de cauză, îi vom ajuta să se adreseze şi instanţelor europene", a conchis Câmpeanu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO