- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Concluziile summitului UE de la Sibiu | Iohannis: Ne-am dorit şi am reuşit să avem un summit al unităţii/ Avem politicieni care nu îşi doresc stat de drept/ Tusk, mesaj rostit în limba română: M-am îndrăgostit de Sibiu
Şeful statului Klaus Iohannis, liderul Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au susţinut o conferinţă de presă joi seara după summitul UE de la Sibiu în care anunţă concluziile reuniunii.
Concluziile summitului UE de la Sibiu | Iohannis: Ne-am dorit şi am reuşit să avem un summit al unităţii/ Avem politicieni care nu îşi doresc stat de drept/ Tusk, mesaj rostit în limba română: M-am îndrăgostit de Sibiu. Foto: Hepta
Jean Claude Juncker: Să spunem că totul merge prost e o eroare
Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a declarat joi, la finalul summitului informal UE de la Sibiu, că să spunem că totul merge prost în cadrul structurii europene ar fi o eroare, dar nici nu există perfecţiune.
De multe ori se spune că UE nu a ştiut să se ridice la înălţimea aşteptărilor, dar avem peste 30 de directive care în proporţie de 80% au fost adoptate. Sigur că s-ar fi putut face mai multe, dar instituţile europene ar fi reuşit să prezinte şi cele 7 propuneri din 2017 privind sistemul de azil. Atunci lanţul ar fi fost şi mai impresionat. Dar aş putea spune că esenţialul există. Tot ce nu s-a realizat sperăm să se realizeze în a doua jumătate a anului", a declarat Jean Claude Juncker preşedintele Comsiei Europene.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce trebuie să știi despre alegerile prezidențiale și referendumul din 24 noiembrie? Aproape 19.000 de secții de votare vor fi deschise pe teritoriul României începând cu ora 07:00
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te şi pune ştampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România
"Am constat azi că sloganul meu To be big on big and to be small on small este un slogan care a fost adoptat de ceilalţi actori de asemenea. E important să privim lucrurile europene îndeaproape şi să constatăm că faţă de 2014 şomajul a scăzut şi a revenit la un nivel comparabil cu cel de dinainte de criza din 2007. Deficitele au scăzut. Să spunem că totul merge prost e o eroare. Dar nici să spunem că totul merge bine şi perfect. Ar fi incomplet", a mai spus Juncker, la Sibiu.
Iohannis: Avem politicieni care nu îşi doresc stat de drept/Tusk:Nu există Europa fără stat de drept
Oficialii europeni au vorbit despre susţinerea statului de drept la Sibiu, la finalul summitului informal UE, spunând că nu există UE fără stat de drept, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis a declarat că ştie ce vor spune românii la referendum .
"Statul de drept e chintesenţa şi va fi în atenţia noastră strategică. Nu poate exista Europa fără stat de drept, nu fiindcă ar fi o doctrină ideologică. Aceasta e chintesenţa Europei ca entitate politică. Nu este locul meu să intervim într-o dezbatere politică internă. Ştiu un lucru, dacă eşti gata să aperi ideea principiului statului de drept, atunci poţi să fii optimist, dar numai atunci. Nu e o problemă doar în anumite state membre. Putem să vorbim de o tendinţă îngrijorătoare şi periculoasă la nivel global. Aici lucrurile sunt în mâinile dvs. Dacă oamenilor nu le pasă de statul de drept, atunci guvernele vor ceda şi de aceea noi sperăm ca ideea statului de drept să se menţinăm în Europa", a declarat Donald Tusk, preşedintele Consiliului European.
"Conceptul statului de drept e la baza valorilor UE. Eu îmi doresc stat de drept. Avem şi unii politicieni care nu îşi doresc stat de drept în România, dar decizia e la români. Eu ştiu care va fi acest răspuns, abia aştept să îl primim", a răspuns şi Klaus Iohannis, al Sibiu.
Ulterior, preşedintele Consiliului European a completat spunând că ţările membre mici nu pot fi apărate dacă nu sunt respectate principiile statului de drept.
"Avem obligaţie nu doar politică, ci şi procedurală de a respecta echilibrul geografic. E un aspect important care se regăseşte şi în Tratat. Sentimentul că conducerea instituţională să protejeze ţările mici, care sunt membre mai noi. E vorba de o obligaţie foarte serioasă de a îi proteja pe cei mai slabi de superputeri, când e absolut nevoie. Pentru mine problema e asemănătoare cu cea a statului de drept, fie că vorba de state membre, popoare, esenţa de a îi proteja pe cei mai slabi. Nu putem să îi apărăm pe lucrători, să afirmăm drepturile sindicatelor, nu putem să protejăm lumea afacerilor, economia, standarde ridicate fără stat de drept. Nu e vorba de o discuţie de ordin ideologic, e o problemă reală pentru milioane de oameni, pentru firme şi lucrători", a completat Tusk.
Donald Tusk: Pur şi simplu m-am îndrăgostit de Sibiu
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a spus joi, în limba română, că ”pur şi simplu s-a îndrăgostit de Sibiu”. El a venit la conferinţa de presă cu mănuşile primite cadou de la fostul portar al echipei Steaua Bucureşti, Helmuth Duckadam.
”Aş dori să-i mulţumesc preşedintelui Iohannis pentru organizarea şi găzduirea summitului de la Sibiu. Când ne-am întâlnit în ianuarie, în startul preşedinţiei române, am vorbit din suflet despre România pentru că am convingerea că sunteţi remarcabili. Aţi organizat un summit excepţional. Puteţi fi mândri pentru munca depusă, la fel cum Europa este mândră de dvs. Pur şi simplu m-am îndrăgostit de Sibiu. Toată Europa s-a îndrăgostit de dumneavoastră.
El a venit la conferinţa de presă organizată după summitul Consiliului European de la Sibiu cu mănuşile primite de la Helmuth Duckadam.
”Iată ce am primit ieri de la Helmuth Duckadam şi am primit şi un sfat cum putem să ne apărăm interesele. Merci Helmuth”, a spus Tusk, în timp ce le prezenta jurnaliştilor mănuşile primite de la fostul portar al echipei Steaua Bucureşti, Helmuth Duckadam.
Donald Tusk s-a întâlnit, la Sibiu, cu Helmuth Duckadam după discursul în care preşedintele Consiliului European l-a lăudat pe fostul portar al echipei Steaua Bucureşti. Helmuth Duckadam a declarat, pentru MEDIAFAX, că i-a dărut polonezului o pereche de mănuşi şi palincă făcută de el.
UPDATE Tusk anunţă că în 28 mai va convoca o reuniune a celor 28 de lideri
Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a anunţat la finalul summitului informal de la Sibiu că va convoca pe 28 mai o reuniune a celor 28 de lideri pentru a stabili procedurile desemnării noilor lideri.
"Lumea în jurul nostru e tot mai schimbătoare şi mai imprevizibilă, iar rezultatele se vor concretiza cănd Consiliul European va adopta această agendă strategică. Lilderii UE au demostrat categoric că doresc să îşi asume responsabilitatea nu doar pentru evenimente politice. Statele membre vor să formeze calea pe care merge UE, cum funcţionează şi se dezvoltă. Personal cred că e de dorit să gândim aşa", a declarat Donald Tusk, preşedintele Consiliului European.
"Doresc să menţin spiritul acestor discuţii. În acest context aş dori să anunţ că imediat după alegeri, pe 28 mai voi convoca o reuniune a celor 28 lideri pentru a demara procedura de alegeri pentru lideri. Procedura va trebui să efecte echilibrul geografic pentru ca ţările mici să fie respectate în UE. Când e vorba de astfel denumire e vorba de echilibru de gen şi politic. E de dorit să ajungem la un consens legat de aceste decizii. E bine să fim realişti. Dacă vor fi greu de realizat aceste înţelegeri, atunci vom supune la vot aceste decizii. Vrem să facem aceste numiri la Consiliul European în iunie", a mai spus Donald Tusk.
UPDATE 18.20 Iohannis: Ne-am dorit şi am reuşit să avem un summit al unităţii
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la finalul Summitului informal UE de la Sibiu, că mesajul comun este unul de unitate şi continuare a proiectului comun.
"Centrul dezbaterii privind viitorul UE. Europa a venit în România. Evenimentul ne-a demonstrat că putem scrie împreună viitorul UE. Ne-am dorit şi am reuşit să avem un summit al unităţii şi determinării de a continua proiectul integrităţii europene, ca proiect de prosperitate şi pace, atât spre interior, cât şi spre exterior", a declarat Klaus Iohannis.
"Mă bucur că dinspre Romînia porneşte un mesaj pozitiv unitar al statele membre de a consolida UE pe baza unui set clar de principii şi valori. Acest mesaj de unitate rezonează cu motto-ul preşedinţiei Coeziunea ca valoare comună eurpoeană", a mai spus Iohannis.
Şeful statului a completat că cel mai impotant mesaj al declaraţiei de la Sibiu, spiritul de la Sibiu e confirmarea de a continua împreună proiectul european.
"Trebuie să asigurăm instrumentele necesare pentru a modela viitorul unei Uniuni mai eficace bazate pe solidarea, coeziunea membrilor săi şi pe consolidarea valorilor comune. Acest lucru ar trebuie să se afle în centrul activităţilor viitoare. Ne dorim o Agendă Strategică care să aducă beneficii tuturor cetăţenilor. Ne dorim o comunicare mai bună, mai transparentă, mai intensă şi mai interactivă cu cetăţenii europeni", a afirmat preşedintele.
Angela Merkel: Am discutat despre agenda strategică a Uniunii Europene
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat miercuri, la summitul Uniunii Europene de la Sibiu, că a discutat cu ceilalţi lideri europeni prezenţi despre agenda strategică a Uniunii Europene.
„Astăzi am discutat despre agenda strategică a Uniunii Europene, adică ceea ce este important pentru noi după alegerile europene. Am avut astăzi o primă discuţie despre agenda strategică şi vom discuta despre ea şi în iunie, la Consiliul European. Vom colabora cu noua Comisie şi cu Parlamentul European. Pentru noi este important să ne definim rolul în lume”, a spus cancelarul.
De asemenea, Merkel a mai spus că statele europene au dat dovadă de solidaritate în momentele de criză. „Am dovedit că şi în situaţii de criză suntem solidari. Am depăşit împreună situaţii precum criza financiară sau criza migraţiei”, a declarat ea.
Merkel a transmis şi un mesaj pentru cetăţenii din Sibiu în cadrul discursului de la finalul summitului. „Mulţumesc populaţiei din Sibiu, este simbolic faptul că am fost aici la 15 ani după marea extindere a UE. Cred că acest oraş este un simbol pentru schimbările din Europa. Aici avem minoritatea germană (...) care este o punte între România şi Germania. Mulţumesc şi preşedintelui Klaus Iohannis”, a mai declarat aceasta.
Sebastian Kurz: S-a discutat despre viitorul UE, ar fi necesar un nou tratat
Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a declarat joi după-amiază, la Sibiu, că la reuniunea informală a Consiliului European au fost prezentat propuneri pentru viitorul Uniunii Europene, el reiterând necesitatea unui nou tratat european.
"Au fost prezentate o serie de idei şi propuneri, am avut o discuţie necesară despre viitorul Uniunii Europene", a declarat Sebastian Kurz, precizând că a pledat pentru eficientizarea procesului decizional.
Cancelarul Austriei a reiterat necesitatea unui "nou tratat tratat european, adaptat realităţilor actualei generaţii".
Sebastian Kurz a subliniat că "Uniunea Europeană trebuie să fie flexibilă şi eficientă".
Întrebat despre procedura pentru desemnarea viitorului preşedinte al Comisiei Europene, Sebastian Kurz a subliniat că procesul politic trebuie să fie unul "legitim".
Întrebat dacă la summit a fost abordată tema Brexit, Sebastian Kurz a argumentat că s-a discutat despre "viitorul Uniunii Europene", nu despre ţări care vor să se retragă din Blocul comunitar.
UPDATE 14.30 Cei 27 de membri ai UE au semnat declaraţia comună
Şefii de stat şi guverne din statele membre UE au adoptat Declaraţia de la Sibiu cu privire la viitorul Uniunii Europene, în cadrul Summitului de la Sibiu. Înaintea lucrărilor reuniunii liderilor europeni, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că a contribuit şi el „un pic la document”.
Declaraţia conţine zece angajamente printre care o singură Europă, uniţi la bine şi la greu, protejarea democraţiei şi a statului de drept şi apărarea unei singure Europe.
„Peste câteva săptămâni, cetăţenii europeni îşi vor alege reprezentanţii în Parlamentul European, la patruzeci de ani după exercitarea, pentru prima dată, a acestui drept fundamental. O Europă reunită în pace şi democraţie este doar una dintre numeroasele realizări. Încă de la începuturile sale, Uniunea Europeană, cu valorile şi libertăţile sale ca forţă motrice, a oferit stabilitate şi prosperitate în întreaga Europă, în interiorul graniţelor Uniunii şi dincolo de ele. De-a lungul anilor, a căpătat un rol important pe scena internaţională. Cu o populaţie care se ridică la aproximativ jumătate de miliard de cetăţeni şi o piaţă unică competitivă, Uniunea Europeană este un lider în comerţul internaţional şi conturează politica mondială”, potrivit documentului.
„Ne reafirmăm convingerea că, uniţi, suntem mai puternici în această lume tot mai neliniştită şi care prezintă tot mai multe provocări. Recunoaştem că avem responsabilitatea, ca lideri, de a face Uniunea noastră mai puternică şi de a ne crea un viitor mai bun, recunoscând totodată perspectiva europeană a altor state europene”, mai arată liderii UE, în Declaraţia de la Sibiu.
Întrebat, înaintea Summitului, dacă a redactat sau a scris cu pixul pe hârtie pe Declaraţia de la Sibiu, preşedintele Klaus Iohannis a declarat „Am contribuit un pic la Declaraţia de la Sibiu”.
UPDATE 14.00 Declaraţii Antonio Tajani, despre susţinerea Laurei Codruţa Kovesi: Hotărârea PE nu este revocabilă
Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a declarat, joi, la Sibiu, că mandatul pentru susţinerea Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european rămâne valabil şi în legislatura viitoare. El susţine că hotărârea Parlamentului European nu este revocabilă.
”Există o continuitate administrativă. Parlamentul (European - n.r.) a luat deja această hotărâre. Această hotărâre nu e revocabilă”, a declarat Antonio Tajani.
Având în vedere că Laura Codruţa Kovesi este candidatul ales de comisiile parlamentare pentru funcţia de procuror-şef european, iar Consiliul UE a stabilit ca Jean-François Bohnert să fie desemnat pentru şefia Parchetului UE, au avut mai multe runde de negocieri au loc între Parlament şi Consiliu, însă cele două echipe nu au ajuns la un consens.
UPDATE 13.40 S-a încheiat prima parte a Summitului UE. Liderii europeni s-au strâns la poza de grup/ Sute de oamenii strânşi în piaţa mare din Sibiu scandează de pe margine Europa
Prima parte a Summitului de la Sibiu s-a încheiat după aproximativ 40 de minute. Liderii UE au ieşit în Piaţa Mare din Sibiu pentru a face o fotografie de familie. A doua sesiunea de lucru a reuniunii e programată să înceapă la ora 15.30.
După fotografia de familie şefii de stat şi de guverne ai statelor membre UE s-au dus spre mulţime. Oamenii strânşi în Piaţa Mare a Sibiului au început să strige „Europa”, „Europa unita”, „Nu cedaţi rezistaţi” şi să aplaude. De asemenea, mulţimea a strigat şi numele preşedintelui Klaus Iohannis.
UPDATE 13.00 Summitul de la Sibiu a început
Ulterior summitului informal, preşedintele Klaus Iohannis are programată, în jurul orei 18.00, o conferinţă de presă comună cu Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. De asemenea, în agenda lui Iohannis figurează o îÎntâlnire cu reprezentanţii Forumului Democrat al Germanilor din România, cu participarea Cancelarului Republicii Federale Germania, Angela Merkel.
Principalul subiect al discuţiilor la reuniunea informală a Consiliului European de la Sibiu este viitorul Uniunii Europene, cu accent pe Agenda Strategică a Uniunii pentru perioada 2019-2024. Cu această ocazie, liderii europeni vor avea un schimb de opinii cu privire la provocările actuale cu care se confruntă Uniunea şi la priorităţile acţiunii la nivel european pentru următorii ani.
Totodată, liderii UE 27 urmează să adopte o Declaraţie cu privire la viitorul Uniunii Europene.
Referitor la eveniment, Klaus Iohannis a declarat că îşi doreşte ca după Summit-ul din 9 mai liderii europeni să aibă "o declaraţie foarte optimistă în prag de alegeri europene", care speră să se numească "Declaraţia de la Sibiu".
UPDATE 12.40 Federica Mogherini vorbeşte la Sibiu despre importanţa statelor balcanice în cadrul UE
Federica Mogherini, Înaltul reprezentant european pentru Afaceri Externe, a ajuns joi dimineaţă la summitul informal al şefilor de stat sau de guvern din UE, desfăşurat la Sibiu, unde a vorbit despre importanţa viitorului statelor balcanice în cadrul Uniunii Europene.
"Este foarte important ca liderii statelor membre UE să se reunească pentru a arăta unitate şi determinarea de a continua să investească în Uniunea Europeană", a declarat Mogherini.
"Trebuie să adaug că vin direct de la Tirana (n. red. - capitala Albaniei), unde am participat la întrevederea liderilor statelor din Balcanii de Vest şi că pentru mine a reprezentat un mesaj special: că proiectul integrării Uniunii Europene primeşte un nivel ridicat de susţinere, mai ales în Balcanii de Vest", a adăugat aceasta.
"Consider că liderii actuali, cât şi cei din viitor, trebuie să ia în considerare viitorul statelor balcanice în cadrul Uniunii Europene ca fiind o prioritate, pentru prosperitate economică (...) Albania susţine Uniunea Europeană în proporţii de 90%, aşa că Tirana este o capitală de care trebuie să grijă în viitor", a mai afirmat oficialul european.
Principalul subiect al discuţiilor al reuniunii informale a Consiliului European de la Sibiu va fi viitorul Uniunii Europene, cu accent pe Agenda Strategică a Uniunii pentru perioada 2019-2024. Cu această ocazie, liderii europeni vor avea un schimb de opinii cu privire la provocările actuale cu care se confruntă Uniunea şi la priorităţile acţiunii la nivel european pentru următorii ani.
UPDATE: 12.42 Emmanuel Macron a ajuns la Sibiu, la summitul UE şi a vorbit la începutul summitului informal al Consiliului European de la Sibiu, despre nevoia de mobilizare pentru evoluţia Europei, pentru combaterea schimbărilor climatice şi pentru securitatea cetăţenilor europeni.
„Sunt foarte bucuros că ne regăsim azi, de Ziua Europei, la Sibiu. Azi trebuie să vorbim despre Europa, despre viitor şi despre proiectele comune”, a declarat preşedintele francez în Piaţa Mare din Sibiu.
„Sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le avem în vedere: apărare, protecţia intereselor strategice economice, clima”, a adăugat Macron.
Preşedintele francez a enumerat priorităţile pe care Uniunea Europeană ar trebui să le aibă în următorii ani, şi anume reducerea emisiilor de carbon, protejarea frontierelor şi securitatea Europei. Emmanuel Macron a transmis că termenul limită pentru reducerea emisiilor de carbon la zero este anul 2050.
„În 15 zile avem alegerile noastre europene. Întrebarea este dacă ne dorim să construim împreună şi să îmbunătăţim lucrurile, sau să distrugem Europa şi să revenim la naţionalism?”, a transmis Emmanuel Macron.
De asemenea, preşedintele francez a reiterat nevoia de investire în Inteligenţa Artificială şi în proiecte pentru siguranţa cetăţenilor.
„Nu ne-am întâlnit azi la Sibiu pentru a discuta despre divorţ, despre separare, ci despre proiecte de viitor, proiectele comune”, a declarat preşedintele francez.
„În 15 zile, europenii vor alege între proiecte care vizează construirea Europei şi proiecte menite să distrugă Europa şi să determine revenirea la naţionalism. Acest clivaj există în toate ţările europene, şi aici (în România, n.red.), este foarte puternic”, a menţionat Emmanuel Macron.
Emmanuel Macron a transmis că Europa are nevoie de un nou model economic şi social de creştere: „Avem nevoie de o Europa care investeşte în Inteligenţă Artificială, în toate subiectele care vor determina evoluţia de mâine”.
UPDATE 12.20 Angela Merkel a sosit, la summitul UE, în aplauzele oamenilor prezenţi în Piaţa mare din Sibiu
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a pledat, în declaraţia făcută în momentul sosirii la summitul Uniunii Europene de la Sibiu, pentru unitate la nivel european, subliniind că este necesară o dezbatere despre viitorul Europei.
"Sunt bucuroasă că ne-am reunit astăzi în Sibiu (...), le mulţumesc gazdelor. Este o zi importantă pentru Preşedinţia deţinută de România", a declarat Angela Merkel în momentul sosirii la reuniunea informală a Consiliului European de la Sibiu.
Cancelarul Germaniei a pledat pentru "unitate" la nivel european, la aniversarea "Declaraţiei Schuman", la trei decenii de la revoluţiile din Europa şi la 15 ani de la cea mai mare extindere a Uniunii Europene.
Vom discuta astăzi despre Agenda strategică a viitorului, vom clarifica direcţiile Uniunii Europene, a subliniat Merkel.
Sosirea delegaţiei ungare la summitul UE
UPDATE 12.00 Alexis Tsipras: Weber nu poate fi preşedintele Comisiei Europene
Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a ajuns joi dimineaţă la summitul informal al şefilor de stat sau de guvern din UE, desfăşurat la Sibiu, unde a reiterat că nu îl susţine pe Manfred Weber pentru preşedinţia Comisiei Europene.
"Avem nevoie de un preşedinte care să susţină unitatea Uniunii Europene, un preşedinte care să susţină ideile fundamentale ale Uniunii Europene, cum ar fi solidaritatea, democraţia", a declarat premierul grec, fiind întrebat ce candidat ar trebui să obţine funcţia de preşedinte al Executivului UE.
"Acest preşedinte nu poate fi Weber. Asta este perspectiva mea", a adăugat acesta.
UPDATE 11.50 Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a ajuns, joi, la Sibiu pentru a participa la Summit
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a ajuns, joi dimineaţă, la Sibiu, pentru a participa la summit-ul informal al şefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, eveniment la care sunt aşteptate decizii importante pentru viitorul UE.
UPDATE 11.40 Iohannis, la sosirea la Summit-ului de la Sibiu: Vom decide cum va arăta viitorul Uniunii Europene
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, înaintea Summit-ului de la Sibiu, că în această zi, la Sibiu, se decide viitorul Uniunii Europene, precizând că este pregătită o declaraţie care va arăta hotărârea şi unitatea statelor membre.
"E o zi frumoasă aici în Sibiu. O zi mare pentru România. Summitul de la Sibiu şi azi, de Ziua Europei, Europa vine în România. Aici din centrul României, de la Sibiu, se va decide viitorul UE. Peste câteva minute vor începe liderii de state şi guverne să sosească aici în Piaţa Mare. Ne vom întruni şi vom decide cum va arăta viitorul UE. Avem o declaraţie care va arăta că suntem hotărâţi, uniţi, dorim să ne implicăm pentru un viitor foarte bun al UE. Azi, Europa vine la noi. România contează, românii contează", a declarat Klaus Iohannis, la sosirea în Piaţa Mare din Sibiu.
Preşedintele a reiterat apelul ca românii să iasă la vot pe 26 mai.
"Sunt printre semnatarii acelui apel şi nu întâmplător a fost lansat azi, de Ziua Europei. Toţi preşedinţii de state am semnat un apel prin care îi chemăm pe europeni la urne. La aceste alegeri se decide realmente viitorul UE. Vedeţi că avem peste tot partide eurospcetice, politicieni populişti care nu vor să continuăm în acest fel. E clar că avem de ales între partide tradiţionale, care vin cu soluţii şi partide extremiste care vin cu sloganuri, dar nu cu soluţii. Iată pentru noi acest vot contează şi la europarlamentare şi la referendum. Referendumul pe care l-am convocat este pentru viitorul nostru în UE. Noi toţi am muncit ani de zile ca să ajungem aici. România e o ţară europeană, respectată. Se vede. Vor veni toţi liderii UE azi aici la noi. Votul românilor contează în România şi în Europa", a completat Iohannis.
Liderii europeni reuniţi la Sibiu vor dezbate Agenda strategică 2019-2024, care include teme precum apărarea cetăţenilor şi a libertăţilor, protejarea normelor statului de drept, configurarea modelului economic european şi intensificarea rolului Uniunii Europene la nivel mondial.
Iohannis: Acest summit nu este despre Brexit
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Sibiu, că Summit-ul informal UE nu este despre Brexit, deşi iniţial acest eveniment era organizat după ieşire Marii Britanii din UE, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
"Acest summit nu este despre Brexit. Iniţial, trebuia să fie acest Summit imediat după Brexit. Brexit încă nu s-a întâmplat, însă chestiunea Brexit nu va fi pe agenda discuţiilor de astăzi", a declarat Klaus Iohannis, înainte de summit-ul informal UE de la Sibiu.
Liderii europeni reuniţi la Sibiu vor dezbate Agenda strategică 2019-2024, care include teme precum apărarea cetăţenilor şi a libertăţilor, protejarea normelor statului de drept, configurarea modelului economic european şi intensificarea rolului Uniunii Europene la nivel mondial.
"În luna iunie, chiar înainte de noul ciclu instituţional, Consiliul European va adopta noua Agendă Strategică, stabilind priorităţile care vor ghida activităţile Uniunii Europene în următorii cinci ani. Pentru lansarea acestui proces, liderii sunt invitaţi să aibă discuţii iniţiale la Sibiu despre direcţiile pe care le vor avea politicile UE în viitor, pe baza unui proiect. În contextul discuţiilor (de la Sibiu -n.red.), prima versiune a Agendei Strategice va fi prezentată la începutul lunii iunie", anunţă Consiliul European.
Incident AVIATIC al delegaţiei Marii Britanii înainte de aterizarea pe aeroportul din Sibiu
Începând cu ora 11.45 şefii statelor şi guvernelor UE, printre care cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, precum şi premierul Ungariei, Viktor Orban, vor sosi la Primăria Sibiu, unde se desfăşoară Summitul informal al şefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană.
Reuniunea Consiliului European cu Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, va începe la 12:30, în Sala Atrium, Primăria Sibiu
Liderii europeni vor face o fotografie de familie la ora 13:15 în Piaţa Mare, iar de la 13:30 vor participa la un dejun de lucru la Muzeul Brukenthal din Sibiu, urmând ca la 15.30 să înceapă a doua sesiune de lucru a summitului informal al Consiliului European.
Preşedintele Klaus Iohannis are programată, începând cu ora 18.00, o conferinţă de presă comună cu Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. De asemenea, în agenda lui Iohannis figurează o îÎntâlnire cu reprezentanţii Forumului Democrat al Germanilor din România, cu participarea Cancelarului Republicii Federale Germania, Angela Merkel.
Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a anunţat că va propune la summitul Consiliului European de la Sibiu, reformarea Uniunii Europene prin modificarea Tratatului Lisabona, liderul de la Viena pledând pentru introducerea unor reglementări europene mai stricte, inclusiv pentru protejarea statului de drept.
Sebastian Kurz a exprimat preocupare în legătură cu nerespectarea regulilor privind deficitul bugetar în zona euro. "Atunci când Comisia Europeană reacţionează ridicând din umeri, mai mult sau mai puţin, în legătură cu gradul de îndatorare al Franţei sau Italiei, Europa are o problemă. Aceste lucruri trebuie să se schimbe", afirmă Sebastian Kurz într-un interviu acordat publicaţiei Handelsblatt.
Liderul de la Viena a pledat şi pentru măsuri suplimentare pentru protejarea climei. "Lupta împotriva încălzirii climatice poate fi câştigată doar împreună. În acest sens, sunt necesare măsuri stricte la nivel mondial şi european", a adăugat Sebastian Kurz.
"În Europa, avem nevoie de ordine şi de o înţelegere sănătoasă între oameni. Regulile pe care noi înşine le-am creat în Europa trebuie respectate. Oricând s-au încălcat regulile în trecut a fost haos. Exact în acest fel este afectată moneda euro de datoriile prea mari ale unor ţări. Dubiile referitoare la normele statului de drept şi democraţiei afectează fundamentul european", a subliniat Sebastian Kurz, cerând şi respectarea Reglementărilor Dublin în materie de imigraţie.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat anterior că îşi doreşte ca după Summit-ul din 9 mai liderii europeni să aibă „o declaraţie foarte optimistă în prag de alegeri europene”, care speră să se numească ”Declaraţia de la Sibiu”.
Principalul subiect al discuţiilor al reuniunii informale a Consiliului European de la Sibiu va fi viitorul Uniunii Europene, cu accent pe Agenda Strategică a Uniunii pentru perioada 2019-2024. Cu această ocazie, liderii europeni vor avea un schimb de opinii cu privire la provocările actuale cu care se confruntă Uniunea şi la priorităţile acţiunii la nivel european pentru următorii ani.
Totodată, liderii UE 27 urmează să adopte o Declaraţie cu privire la viitorul Uniunii Europene.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO