- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (28.09.2017, 13:08)
- Gabriel Pecheanu
Video DECLARAŢIA ZILEI Tăriceanu: Iohannis patronează sistemul de putere corupt din România. Parcă s-a coborât Duhul Sfânt/ Mai aveau puţin să-şi taie gâtul şi Iohannis spune că are încredere în CSM
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că şeful statului, Klaus Iohannis, patronează un sistem de putere corupt din România, deoarece ”se face că nu vede abuzurile din instituţiile care alcătuiesc statul de drept”.
Urmărește
1033 afișări
”În România, în momentul de faţă, avem serioase deficienţe în privinţa funcţionării instituţiilor care alcătuiesc statul de drept. Sunt abuzuri incredibile care sunt aduse în atenţia publică de presă (...) sunt oameni care şi-au luat inima în dinţi cum se spune şi au început să vină mărturisească avatarurile prin care au trecut sau nelegiuirile care se petrec în instutuţiile care au funcţionat şi preşedintele întoarce capul şi spune: eu nu văd lucrurile acestea. Evident că le vede, dar nu vrea să le recunoască pentru cã situaţia îi foloseşte. Până la urmă el este cel care patronează acest sistem de putere corupt din România. Şi o spun foarte clar”, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Şeful Senatului a reacţionat şi la afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la lupta anticorupţie şi oamenii politici.
”Când aud declaraţiile astea, am de multe ori senzaţia că printre noi, am o revelaţie aşa, că printre noi s-a coborât Duhul Sfânt şi care ne dă nouă sfaturi, păcătoşilor. Noi, păcătoşii, suntem oamenii politici şi duhul sfânt ne dă sfaturi. Cred că preşedintele uită că este la fel de om politic, ca şi noi toţi. Al doilea lucru pe care îl uită este că funcţionează în dreptul fiecăruia, şi în dreptul domniei sale, prezumpţia de nevinovăţie, de care s-a bucurat când a fost ales preşedinte al României”, a spus Tăriceanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Traficul rutier este îngreunat pe mai multe şosele importante din România din cauza ceţii
-
Transnistria reduce întreruperile de curent, dar criza energetică persistă. Gazul rusesc rămâne miza conflictului
-
Avertizări meteo de ceaţă în sud-estul României şi de vânt puternic în nord-vest
El a mai spus că, ”până una alta, cum este cazul dnei Shhaideh, împotriva dumneaei nu sunt formulate nişte acuzaţii, nu există nicio cerere de începere a urmăririi penale”.
”Deci pentru ce să-şi dea demisia? Dacă stăm să ne imaginăm, am putea la un moment dat să ne trezim cu astfel de de cereri pe diferite hotărâri de guvern pentru toţi membrii Guvernului. Stau şi mă întreb dacă nu cumva chestiunea asta i-ar conveni domnului preşedinte, ca actualul Guvern să fie destrămat, primul ministru, practice, să fie nevoit să-şi dea demisia şi să mai ne trezim înco o data cu un guvern de tehnocraţie, pentru că se apropie alegerile prezidenţiale din 2019. Dacă până mai ieri, poate aveam nişte mici dubii că ăsta e planul pe care îl urmăreşte, azi nu mai am niciun dubiu. Preşedintele sapă cu râvnă la fundaţia acestui guvern, care e majoritatea parlamentară, nădăjduind să o dea jos”, a conchis preşedintele Senatului.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a criticat, joi, declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, care a afirmat că are încredere în CSM şi că funcţionează totul foarte bine, deşi membrii Consiliului Suprem al Magistraturii mai aveau puţin ”să-şi scoată ochii şi să-şi taie gâtul”.
”La CSM mai aveau puţin să-şi scoată ochii şi să-şi taie gâtul şi el spune că are încredere în CSM şi că funcţionează totul foarte bine. Iată o dovadă în plus că se bucură de această situaţie pentru că consecinţele sunt defavorabile Guvernului în ceea ce priveşte actuala majoritate pe care încearcă să o răstoarne”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că are încredere în Consiliul Superior al Magistraturii, subliniind şi faptul că este ”mulţumit” de activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce a fost solicitat să comenteze în legătură cu actualul scandal din justiţie.
De asemenea, Călin Popescu Tăriceanu a comentat şi discuţiile dintre Administraţia Prezidenţială şi unele organizaţii nonguvernamentale.
”Chemând iarăşi asociaţii neguvernamentale, dintre care unele, probabil, au un singur membru sau doi membri, sunt neînregistrate, sunt nereprezentative şi în final, într-un sistem democratic reprezentativ, ar trebui să aibă legitimitate, dar nu au legitimitate ca să vorbească în numele cetăţenilor, în numele poporului, pentru că sistemul pe care noi îl avem, de democraţie parlamentară, presupune voturi exprimate direct de cetăţeni pentru cei care îi reprezintă în Parlament. Preşedintele cred că face o mare greşeală, pentru că îşi dezvăluie mult prea devreme planurile. Regret că îşi imaginează că ceilalţi o să înghiţim poveştile pe care ni le livrează”, a mai afirmat Călin Popescu Tăriceanu.
Trei consilieri prezidenţiali au discutat, miercuri, cu reprezentanţii unor ONG-uri, la solicitarea acestora, pe teme legate de domeniul justiţiei, organizaţiile societăţii civile exprimându-şi îngrijorarea faţă de schimbările preconizate în sistemul judiciar şi de unele decizii ale CCR.
Administraţia Prezidenţială a fost reprezentată de către Simina Tănăsescu, consilier prezidenţial pentru Reformă Instituţională şi Constituţională, Dan-Andrei Muraru, consilier prezidenţial pentru Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, şi Laurenţiu-Mihai Ştefan, consilier prezidenţial pentru Politică Internă.
Discuţiile au vizat recentele demersuri legislative cu impact asupra independenţei justiţiei şi a luptei anticorupţie, tendinţele actuale din jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României şi continuarea reformei electorale în sensul liberalizării competiţiei politice şi transparentizării finanţării partidelor politice. În cadrul întâlnirii, au fost abordate demersurile recente privind schimbarea cadrului legislativ al sistemului de justiţie, reprezentanţii societăţii civile subliniind că schimbările anunţate pot pune în pericol independenţa justiţiei şi eficienţa mecanismelor din domeniul luptei anticorupţie”, precizează, într-un comunicat, Administraţia Prezidenţială.
Reprezentanţii societăţii civile au subliniat că imparţialitatea şi credibilitatea unei instituţii fundamentale precum Curtea Constituţională a României sunt ”afectate serios” de o serie de decizii luate în ultima perioadă de către această instituţie.
Delegaţia din partea societăţii civile a fost formată din: Alexandru Surcel - Iniţiativa România, Cătălin Teniţă - Geeks for Democracy, Elenina Nicuţ - Iniţiativa România, Mihai Poliţeanu - Iniţiativa România, Mihai Tudorică - #Rezistenţa, Violeta Alexandru - Institutul pentru Politici Publice.
Citeşte şi: Iohannis: Ducem lupta anticorupţie, chiar dacă unii politicieni nu s-au împăcat cu acest gând
Citeşte şi: INTERVIU | Fost şef al armatei, generalul Ştefan Dănilă: Pentru poliţia aeriană avem nevoie de un buget dublu faţă de cel actual din care excludem partea de achiziţie a avioanelor F-16
Citeşte şi: Dragnea, ameninţător la adresa lui Teodorovici: Funcţia de preşedinte al Comisiei de Buget-Finanţe poate să-l „tulbure”
Citeşte şi: Dragnea, despre sesizarea DNA către CSM care-l vizează pe Toader: Oricine poate spune orice, el nu
Citește pe alephnews.ro: Zuckerberg și Musk sunt nemulțumiți de legislațiile UE privind social media. De ce speră Meta și X că Trump le va aduce mai mulți bani
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Biden critică decizia lui Zuckerberg de a renunța la fact-checking: „Mișcarea Meta este foarte rușinoasă”. Ce spune compania
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe