- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Gitenstein: Soluţia găsită de Ministerul Transporturilor şi Bechtel - succes pentru toate părţile
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, consideră că soluţia la care au ajuns Ministerul Transporturilor şi compania Bechtel pentru Autostrada Transilvania reprezintă "un succes pentru toate părţile", în special pentru cetăţenii români.
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Ambasadorul SUA la Bucureşti apreciază decizia Guvernului României de a adopta o nouă metodă de plată pentru Autostrada Transilvania, ca parte a pachetului de propuneri acceptate de firma americană Bechtel, se arată într-un comunicat al misiunii diplomatice remis agenţiei MEDIAFAX, care precizează că acordul trebuie ratificat de Guvernul României, iar în acel moment se va pune la punct acordul final.
"Mă bucur că Bechtel şi Ministerul Transporturilor şi al Infrastructurii au reuşit să identifice împreună o soluţie în cazul acestui important proiect. Rezultatul este o soluţie pentru toate părţile, în special pentru cetăţenii români care se vor bucura de beneficiile unui sistem modern de autostrăzi în acele regiuni ani de zile de acum înainte", a declarat Mark Gitenstein, conform sursei citate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Guvern fără USR. Lasconi: Am vrut să fim la guvernare, dar ei nu nu ne vor
-
Predoiu, despre momentul în care vor fi ridicate barierele pentru intrarea în Schengen terestru
-
Expertiza medicală a capacităţii muncii va fi coordonată unitar la nivel naţional
Ambasadorul o felicită pe Anca Boagiu pentru "rolul important pe care l-a avut în obţinerea acestui progres", care asigură realizarea unei autostrăzi de înaltă calitate, acordând atenţie şi costurilor pe care le implică pentru România.
"Încurajez ferm Guvernul României să adopte acest acord şi să asigure aplicarea sa fără probleme, în acelaşi spirit al parteneriatului şi pragmatismului care a adus la acest acord. Acum scopul nostru ar trebui să fie finalizarea acestor segmente ale Autostrăzii Transilvania fără întârziere", mai declară Gitenstein.
Costul de construire a autostrăzii Transilvania va fi redus la 6,9 milioane euro/km, cu circa 50% mai puţin, iar compania Bechtel va mai lucra doar pe două tronsoane, statul fiind liber să liciteze celelalte şase tronsoane, a anunţat, miercuri, la Guvern, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.
Premierul Emil Boc a susţinut la rândul său că Bechtel nu va primi despăgubiri pentru modificarea contractului.
Potrivit ministrului Transporturilor, costul total al autostrăzii se va ridica la 3,8 miliarde euro, comparativ cu 9,9 miliarde euro la cât s-ar fi ridicat investiţia totală dacă lucrarea ar fi fost derulată până la final cu Bechtel pe baza contractului încheiat în 2004.
Potrivit ministrului Transporturilor, compania Bechtel va continua lucrările doar la tronsoanele Câmpia Turzii-Gilău şi Suplacu de Barcău-Borş, reprezentând 118 kilometri din cei 415 kilometri ai autostrăzii Transilvania, statul fiind liber să liciteze celelalte şase tronsoane, fără nicio pretenţie din partea constructorului american.
Boagiu a precizat că înţelegerea cu constructorul american Bechtel a putut fi modificată cu sprijinul ambasadei americane la Bucureşti şi a preşedintelui Traian Băsescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO