INTERVIU: Ambasadorul Olandei: Din 2007 era timp să realizaţi cerinţele MCV. 3 ani nu s-a făcut nimic

Reporter: Credeţi că politicienii care au anunţat aderarea la Spaţiul Schengen pentru martie 2011 au fost prea grăbiţi? Pentru că s-a anunţat această dată - martie 2011 - ca un fel de speranţă naţională.

Tanya Van Gool: Nu cred că politicienii au stabilit data. Ei au sperat că se va întâmpla aşa. Au anunţat aşa atunci când s-au stabilit elementele tehnice pentru evaluarea la Schengen. A existat speranţa că, odată cu stabilirea elementelor tehnice, totul va fi clar. Şi poate că ceea ce nu a fost clar de la început a fost faptul că există mai mult decât doar elementele tehnice în ceea ce priveşte Schengen.

Reporter: Am observat că faceţi o puternică legătură între subiectul aderării la Spaţiul Schengen şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Dar autorităţile române au subliniat în permanenţă şi continuă să sublinieze faptul că nu există nicio legătură între cele două. Cum răspundeţi?

Tanya Van Gool: Nu am făcut eu o legătură puternică. Spun doar că evaluarea tehnică privind Schengen a fost făcută, că ea este pozitivă şi a fost aprobată. Ce am spus în declaraţiile anterioare este că în ţara mea s-a schimbat curentul politic, cel puţin în ţara mea. Oamenii sunt îngrijoraţi de faptul că, dacă frontierele Schengen vor fi schimbate prin includerea României şi Bulgariei, nu vor avea suficientă încredere că sistemul legal din aceste două ţări poate contrabalansa elemente negative care ar putea veni din exterior. Prin elemente negative mă refer la traficul de persoane, contrabandă care ar putea fi intensifcate pentru că oamenii din exterior cred că se poate pentru că frontiera nu e bine controlată. Şi chiar dacă România face tot ce poate, este posibil să nu aibă mijloacele necesare. De asemenea, este problema resurselor umane la frontieră. A avea destui oameni, bine pregătiţi şi suficient de conştienţi de ceea ce înseamnă integritatea.

Reporter: Dar ceea ce faceţi dumneavoastră nu presupune practic introducerea unor noi criterii? Adică această evaluare a fost pozitivă şi deodată o ţară spune: "Ne opunem pentru că avem în continuare dubii". Nu se creează astfel un precedent periculos?

Tanya Van Gool: Periculos pentru ce?

Reporter: Pentru alte situaţii în care va fi posibil ca o ţară să spună: "da, există reguli clare care, da, sunt îndeplinite dar eu sau poporul avem dubii privind lucruri care s-ar putea să nu meargă". Nu este vorba despre o discriminare? De fapt, s-a vorbit deja de o discriminare.

Tanya Van Gool: A fost prezentată ca o discriminare dar, vedeţi, Olanda a avut această poziţie încă de la început. MCV a fost impus cu un motiv, şi anume pentru că nu am avut încredere că sistemul de justiţie funcţionează. Altfel nu ar fi existat un MCV, cum nu a existat nici în cazul altor aderări.

Reporter: Dar eu vorbeam despre Schengen.

Tanya Van Gool: Da, dar când MCV a fost stabilit şi am sperat că 3-4 ani mai târziu vom vedea o evoluţie imensă, astfel încât inclusiv condiţionalităţile MCV să fie îndeplinite. În aceste condiţii, discuţia noastră nu ar fi avut loc. Dar aşa cum am văzut de la început, în primii doi ani aproape că nu a existat niciun progres şi atunci oamenii au început să spună că Mecanismul nu a fost impus degeaba, că el trebuie dus la îndeplinire şi s-a insistat în acest sens de către un număr de state. Evident, rapoartele nu au fost prea bune şi atunci au apărut consecinţele asupra opiniei politice. Iar acest lucru nu s-a întâmplat numai în Olanda, dar nu am voie să vorbesc despre alte ţări, ci numai despre Olanda. Iar oamenii au spus: "Stai, e bine. Aveţi MCV care nu este respectat cu stricteţe. Acum veţi avea Schengen şi vor fi consecinţe. Este ok, dacă sistemul judiciar dă rezultate.

Dacă avem oameni condamnaţi la frontieră, este bine. Dar nu avem încredere pentru că nu vedem lucrurile întâmplându-se". De aceea politicienii olandezi nu pot explica cetăţenilor care i-au ales că lucrurile stau bine, pentru că au văzut că lucrurile nu stau bine. Pentru că rapoartele nu sunt pozitive. De aceea s-a făcut o legătură la nivel politic. Pentru că noi ştim că nu există încredere în sistemul de justiţie. Şi că nici nu s-a dovedit în trecut că ar trebui să existe. Vorbesc despre trecut, despre perioada începând din 2007. Suntem în 2011 şi abia în ultimul an am văzut un număr de lucruri întâmplându-se. Dar înainte, trei ani, nu am văzut nimic.

Reporter: Întrebare directă: sunteţi printre cei care spun că România a aderat prea devreme la UE în 2007?

Tanya Van Gool: Aceasta nu este o întrebare pe care trebuia să mi-o adresaţi. Nu pot eu să răspund unei astfel de întrebări. Eu am spus că în 2007 aţi aderat, iar din 2007 şi până acum aţi avut timp să îndepliniţi condiţionalităţile cuprinse în MCV. Dar ele nu au fost îndeplinite pentru că MCV este încă în vigoare.

Reporter: Cum vedeţi acţiunile întreprinse de autorităţile române la frontieră? Ce mesaj transmit aceste acţiuni din perspectiva UE?

Tanya Van Gool: Trimit mesajul că România munceşte foarte mult la controlul la frontieră. Cred că este un semnal pozitiv în sensul că se munceşte la combaterea corupţiei care se pare că este miza. Deci, este un semnal pozitiv că ceva se întâmplă şi sper că aceste semnale vor fi urmate de sancţiuni la adresa celor care categoric sunt implicaţi. Şi că România va avea oamenii, banii şi atitudinea necesare pentru a-i înlocui pe cei care probabil vor pleca din posturile lor de la frontieră cu oameni pregătiţi corespunzător.

Reporter: Cazurile deputaţilor Dan Păsat şi Monica Iacob Ridzi. Sunt cazuri menţionate - e adevărat, nu specific, cu nume şi prenume - în raportul de vineri. Care este opinia dumneavoastră despre aceste cazuri? Sunt ele exemple negative pentru activitatea Parlamentului?

Tanya Van Gool: Cred că Parlamentul ar trebui, asemenea altor instituţii şi în calitatea sa de instituţie reprezentativă a poporului, să respecte regulile statului de drept. Este tot ceea ce pot să vă spun.

Reporter: Olanda este principalul investitor străin în România, în pofida acestor neînţelegeri politice. Vă întâlniţi des cu oameni de afaceri olandezi şi ei vă povestesc despre problemele şi obstacolele pe care le întâmpină. Spuneţi care sunt acestea şi de ce aleg totuşi să vină în România?

Tanya Van Gool: Haideţi să privim lucrurile invers: de ce stau în continuare aici? Au venit pentru că erau oportunităţi şi pentru că România le oferă oportunitatea de a obţine profit şi posibilitatea de a-şi extinde afacerea. Au venit mai puţin în România în ultimii ani dar acest lucru s-a întâmplat în principal din raţiuni economice. Dar doresc încă să fie aici pentru că România este o ţară cu potenţial.

Reporter: În pofida crizei?

Tanya Van Gool: În pofida crizei. De fapt, criza a adus unele elemente în România, ca scăderea preţului proprietăţilor, ceea ce pentru întreprinderi care doresc să construiască sau să se extindă este un aspect pozitiv. Deci, acesta este un element care îi va atrage, dar au nevoie şi de bani pentru asta, iar uneori este dificil să iei bani de la bancă pentru a te extinde. Dar cum, din fericire, economia se ameliorează în Olanda, în Germania, vor fi consecinţe, la un moment dat, şi asupra României.

Nu acum, nu foarte repede, dar vor exista consecinţe. Dificultăţile pe care le întâlnesc aici nu sunt diferite de cele pe care le-au întâmpinat în alte locuri şi sunt legate de birocraţie, de controalele prea numeroase. Uneori se primesc prea multe controale: control de calitate, control asupra resurselor umane, controale de standard. S-ar putea rezolva toate cu doar un control. Nu trebuie cinci controale diferite, pentru că ele răpesc mult timp companiilor deoarece inspectorii trebuie însoţiţi. Şi deseori lucrurile sunt în regulă dar poate că apar probleme de genul o toaletă în loc de două, o semnătură pusă în dreapta în loc să fie în stânga paginii. Lucruri de genul acesta. Şi este vorba despre controale asupra unpor aspecte formale, nu despre controale de substanţă. Şi nu este vorba despre amenzile care trebuie plătite, ci despre timpul pierdut şi despre deranjul creat de echipele de inspectori. Acestea sunt plângerile lor.

O altă problemă îngrijorătoare este că România a fost sau este atractivă pentru resursele umane - oameni foarte bine educaţi, disciplinaţi şi aşa mai departe. Acum, întreprinderile care caută personal cu o calificare medie sau inferioară află că astfel de persoane fie nu se găsesc pe piaţă, fie nu sunt pregătite conform celor mai noi şi moderne standarde. Toate industriile au maşini tot mai computerizate şi mai moderne, iar oamenii cu pregătiri vocaţionale nu sunt pregătiţi astfel încât să folosească această aparatură. În domeniul IT, al ingineriei aveţi oameni. Dar în ceea ce priveşte oamenii cu îndeletniciri practice cel mai adesea s-au mutat, au plecat în alte ţări din Europa. Aşa că, dacă întreprinderile caută şi nu găsesc această forţă de muncă aici şi nu o găsesc se vor muta în altă ţară. Deci, aceasta este o problemă care se află la nivel educaţional. Când au probleme la nivel juridic sau administrativ şi ajung la tribunal, întreprinderile au nevoie ca instanţele să fie rapide, să ia decizii uniforme şi transparente. Nu toate întreprinderile noastre au nevoie de tribunal dar dacă ajung la acest nivel au nevoie de o decizie rapidă pentru că 5-6 ani pentru o decizie este un termen mult prea lung.

Reporter: Ştiţi cazuri de întreprinderi care vor să se retragă?

Tanya Van Gool: Nu s-a retras niciuna, iar dacă se retrag, acest lucru se întâmplă sau dacă decid să îşi relocheze activităţile, acest lucru se întâmplă, din câte ştiu, pentru că au probleme de substanţă, ca de exemplu au materie primă insuficientă pentru o producţie care să aducă profit sau nu au forţă de muncă adecvată pe piaţă sau pentru că firma-mamă decide că în general totul este prea costisitor şi alege să se mute într-o ţară din Asia.

Reporter: Dar, repet, ştiţi cazuri concrete?

Tanya Van Gool: Sunt vreo două-trei cazuri care doresc să se retragă. Nu pot să le spun numele, pentru că lucrurile nu sunt încă publice. Dar sunt şi vreo două care doresc să se stabilească în România. Deci, se compensează.

Reporter: Această întrebare urma: dacă ştiţi cazuri de companii care doresc să vină să investească în România.

Tanya Van Gool: Da, sunt. Nu pot să le spun numele pentru că încă se lucrează la ele. Dar sunt cazuri, în mod special este vorba despre întreprinderi de talie mijlocie. Dar au nevoie de un impuls. Şi dacă aud una, două poveşti negative, încetinesc demersurile şi apoi aleg alte ţări. Aşa că este nevoie de poveşti de succes, este nevoie să îi ajutăm pe cei care au experienţe negative să fie siguri că acestea nu se vor repeta. Şi nu îi putem ajuta decât dacă România însăşi se dezvoltă în sens pozitiv. O poveste negativă despre un proces sau despre incapacitatea de a primi nişte bani înapoi, sau ceva... întreprinderilor nu le plac lucrurile de genul acesta.

Reporter: Ştiu de la dumneavoastră poveşti interesante despre comunitatea olandeză din România. Descrieţi-i pe olandezii din România.

Tanya Van Gool: Sunt oameni foarte stimulativi. Oricând merg pe undeva încerc să mă întâlnesc cu ei. Vineri am fost la Craiova şi am întâlnit nişte oameni de afaceri. Marţi merg la Braşov şi o să mă întâlnesc de asemenea cu câţiva olandezi de acolo. Sunt foarte stimulativi în sensul că, dacă vorbim despre oameni de afaceri, sunt foarte duri. Adică este nevoie de un efort suplimentar ca să te afli aici: pentru că este o cu totul altă cultură, modul de a lucra cu oamenii este foarte diferit. Dar pe de altă parte, investesc foarte mult: învaţă limba română, se căsătoresc deseori cu românce, ceea ce îi ajută să înţeleagă mai bine cultura. Când e vorba despre persoane care lucrează în domeniul ajutoarelor umanitare se petrec alte schimbări: de multe ori este vorba despre oameni care au venit în anii '90 pentru voluntariat în domeniul actelor de caritate, când România era foarte dornică să îi primească.

Dar lucrurile s-au schimbat, iar România a devenit o ţară dezvoltată în cadrul UE. Nu mai este o ţară la care să te uiţi din motive umanitare. Aşa că încerc să-i fac să-şi schimbe atitudinea: se încheie unele parteneriate, altele capătă o formă distinctă. Unii au dificultăţi în a se adapta la această situaţie nouă în timp ce alţii observă că practic România cere o altă atitudine şi atunci spun "Ok, lucrurile s-au schimbat. Ne schimbăm şi noi. Nu mai este nevoie să aducem camioane cu lucruri second-hand". Şi este interesant să-i vezi cum interacţionează uneori cu companii olandeze mai mari. (...) Şi mai urmează să demarăm proiectul Alumni - pentru persoanele care la un moment dat au studiat în Olanda.

Vrem să-i adunăm laolaltă, să vedem unde sunt, ce au făcut. Este foarte interesant să le asculţi experienţele şi, apropo, unii dintre ei s-au dezvoltat foarte frumos. Şi facem eforturi şi pentru a avea mai mulţi români care să se ducă la studii în Olanda, pentru că universităţile olandeze sunt foarte dornice să primească studenţi români. Eu le spun mereu studenţilor români care pleacă acolo: "Sper că vă veţi întoarce aici nu pentru că nu v-am vrea în Olanda, ci pentru că România are nevoie de oameni tineri, cu mentalităţi diferite, oameni care au văzut altceva şi care pot aplica ceea ce au văzut".

Reporter: Apropo de faptul că românii sunt bineveniţi, Olanda va menţine restricţiile pe piaţa muncii pentru români?

Tanya Van Gool: Restricţiile sunt în acordul de coaliţie. Este şi aici o chestiune de schimbare a atitudinii oamenilor, pentru că am primit mulţ polonezi, baltici. Mulţi au devenit şomeri din cauza crizei, dar au rămas în Olanda. Iar acum sentimentul este că sunt mulţi oameni fără loc de muncă dar care continuă să stea prin Olanda. Şi aşa şi este, pentru că nu au condiţii decente, dar nici nu se duc acasă fiindcă au nevoie de bani pentru familiile lor. Aşa că s-a creat în Olanda o percepţie negativă despre muncitorii imigranţi din Europa de Est. Nu pentru că nu ar vrea să muncească, ci pentru că nu au unde să muncească.

Aşa că sentimentul că acum valuri de români şi bulgari ar putea veni alăturându-se celor aflaţi deja în căutarea unui loc de muncă generează teamă. Personal, cred că nu este o teamă justificată, pentru că ar trebui mai întâi să vedem câţi români s-ar duce la muncă, ce fel de forţă de muncă ar fi necesară şi dacă aceasta ar fi compatibilă cu munca pe care ar presta-o românii. Să spunem că dacă, de exemplu, noi am avea nevoie de forţă de muncă în domeniul agriculturii, dar ar dori să vină doctori români la muncă, lucrurile nu s-ar potrivi. Dar dacă, în schimb, ar veni agricultori şi noi am avea nevoie, ar fi cu totul altceva. Ar trebui făcute studii, dar este dificil acum. Iar perioada de restricţii despre care vorbim cuprinde intervalul 2012-2014.