Video INTERVIU: Antonescu - PNL are 25%, vrea dublarea numărului de preşedinţi de CJ şi primari din reşedinţe

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că PNL are în acest moment un scor de 25% şi poate să-şi propună în mod realist performanţa de a-şi dubla numărul actual de aleşi în funcţii de preşedinte de CJ şi primar de reşedinţă de judeţ.

Urmărește
1062 afișări

Reporter: Vă propun să ne îndreptăm spre zona economică. Preşedintele Traian Băsescu spune că ne felicităm că am luat măsurile anticriză cu un an înainte, deşi nimeni nu recunoaşte. USL are o evaluare a acestei perioade de un an?

Crin Antonescu: Noi am făcut această evaluare sintetic atunci când ne-am lansat programul economic. Cred că este cel mai prost an din 20 de ani de după 1989 pe care îi tot evaluăm şi monitorizăm - un an în care România nu a fost guvernată în sensul unor măsuri responsabile în acest domeniu, ci a fost pur şi simplu jefuită de o clică în frunte cu guvernul PDL. De câte ori ieşim noi din criză şi cum e domnul Băsescu autosatisfăcut de propriile sale reforme - asta e o chestiune deja care devine caraghioasă în contextul în care toţi guvernanţii responsabili din Europa sunt mai îngrijoraţi ca oricând. Singurul om fericit - sunt doi oameni fericiţi în Europa - domnul Băsescu şi, în consecinţă, domnul Boc. Ei sunt fericiţi că au depăşit criza. Ei sunt în creştere. Pentru ei se anunţă vremuri foarte bune în vreme ce în toată Europa lumea serioasă e din ce în ce mai îngrijorată. Eu îmi mai aduc aminte că am mai pomenit o asemenea distanţă între conducători ai României şi realitate prin 1989. În 1989 toate ţările socialiste din jur aveau transformări paşnice dar spectaculoase de putere: cădeau guverne, comuniştii se retrăgeau, deschideau porţile, toată lumea vorbea despre o mare schimbare, numai Nicolae Ceauşescu în România vorbea despre triumful socialismului şi despre faptul că România e de neabătut pe calea ei şi e foarte bine. Ştim cum s-a terminat, sperăm ca acum să se termine paşnic, dar la fel, în sensul căderii, plecării definitive de la putere a unor oameni care nu mai au contact cu realitatea.

Reporter: În perspectiva în care USL va veni la guvernare, veţi plăti, veţi achita datoriile pe care actuala guvernare le-a contractat?

Crin Antonescu: Aici e de împărţit, să spunem aşa. Există datorii ale statului român pe care nu poţi să nu le plăteşti pentru că te autoexcluzi din comunitatea internaţională, şi nu se pune această problemă. Există tipuri de datorii pe care, iată, de pildă, pe la Ministerul Dezvoltării, pe la ministerul doamnei respective, actualii guvernanţi le contractează - cele patru miliarde apropo de licitaţii pe care le fac ei acuma cu prietenii şi le plăteşte guvernul următor - despre care şi eu şi Victor Ponta am anunţat foarte clar că plata acestor datorii, a acestor angajamente, se va face sub rezerva unui audit extrem de serios şi că acolo unde lucrurile nu vor fi foarte clare şi foarte corecte clienţii de azi ai doamnei Udrea vor rămâne fără bani.

Reporter: Aţi propus la un moment dat o comisie tripartită între putere, opoziţie şi BNR. Care ar fi rolul guvernatorului în această structură propusă de USL? Aţi avut în vedere la momentul respectiv o implicare politică a lui Mugur Isărescu, eventual ca premier technocrat?

Crin Antonescu: Nu. Noi am fost la Cotroceni şi am făcut nişte propuneri la Cotroceni tocmai pentru că noi vorbim de vreo două luni de o nouă criză care vine, o criză care s-ar putea să fie pentru România mai grea decât cea din 2008-2009. Aş remarca în treacăt faptul că în vreme ce noi de două luni şi mai bine vorbim despre aceste lucruri, punem în discuţie programe economice pentru a putea să găsim ca ţară soluţii pentru ceea ce vine, domnul Boc şi guvernanţii şi preşedintele care conduce în fapt Guvernul nu vorbesc decât de ce bine o duce România şi cum a depăşit ea criza şi desigur vorbesc despre cât de urâţi şi neatenţi suntem eu şi Victor Ponta.

Ne-am dus la Cotroceni conştienţi de faptul că vin vremuri grele sau că există un risc serios să vină o criză adevărată care să afecteze România din afară de această dată şi am considerat şi considerăm că în faţa unui asemena pericol trebuie să existe un minimum de consens şi de solidaritate între forţele politice indiferent de tensiunile noastre interne. I-am făcut propunea aceasta în speţă cu comitetul tripartit preşedintelui într-un scop foarte simplu: e nevoie de măsuri sau va fi nevoie de măsuri importante foarte dificil de luat, am arătat disponibilitate ca şi opoziţia, dacă e vorba de măsuri necesare, nu aberante, să le accepte şi să nu exploateze populist dificultatea celor care se află la Guvern şi de asemenea să avem şi Banca drept partener, din două motive: pentru că politicile economice şi de criză sunt conjugate cu politicile monetare, şi BNR are, conform statului ei, un statut important, doi - pentru că Banca, indiferent că noi suntem uneori de acord, alteori mai puţin cu politicile ei, Banca Naţională este totuşi una din instituţiile care se bucură în mai mare măsură decât Guvernul sau partidele politice de încrederea românilor.

Ori, ceea ce nu voia să înţeleagă Băsescu şi nu poate să înţeleagă Boc este că nu poţi conduce o ţară în criză dacă nu ai minimum de încredere. Şi atunci prezenţa într-un asemenea conclav care să gireze măsurile guvernamentale şi a Băncii Naţionale ar fi fost binevenită. Mai departe n-am emis noi ipoteze cu Isărescu prim-ministru şi nu l-am vizat pe domnul Isărescu personal în vreun fel, ci doar instituţional.

Reporter: Se pare că Dinu Patriciu ar intenţiona să creeze un "grup anti-Antonescu" în PNL, condus de Teodor Meleşcanu, din care să facă parte Chiliman, Moisescu, Orban, Stroe, Vosganian.

Crin Antonescu: Atât?

Reporter: Aveţi şi dumneavoastră aceste informaţii?

Crin Antonescu: Eu nu vreau să jignesc pe nimeni, dar nu tot ce citesc în "Evenimentul Zilei" pot lua drept informaţii. Există şi compuneri cu temă şi, apropo de grupul acesta la care ar lucra Dinu Patriciu, consider că acest articol sau aceste articole apărute acolo se încadrează la a doua categorie. Nu cred că Dinu Patriciu este atât de nerealist încât să nu înţeleagă că nu se poate face în acest moment aşa ceva în PNL. Nu cred că Dinu Patriciu se ocupă cu aşa ceva şi, în orice caz, cel puţin câteva din numele enumerate acolo în calitate de participanţi la acest grup - prezenţa lor acolo e aproape comică. Asta este iarăşi ca şi în cazul profeţiilor domnului Lăzăroiu - o formulă de wishfull thinking, de a pune în pagină ceea ce îşi doresc cei de la putere şi, sigur, o încercare până la urmă destul de stângace de a crea puţină tensiune în tabăra opoziţiei: că e vorba de tensiuni între noi şi PSD, că n-o să mai susţină PSD în 2014 sau în 2059 nu ştiu pe cine la Preşedinţie, în interiorul PNL, că se face un grup împreună cu Meleşcanu şi aşa mai departe. Deci, nu pot să iau în serios aceste lucruri, pentru că nu sunt de luat în serios.

Reporter: Cum puteţi descrie în acest moment relaţiile dintre dumneavoastră şi domnul Patriciu?

Crin Antonescu: Prima chestiune este dacă vreau să le descriu, nu dacă pot să le descriu, şi consider că nu este relevant pentru interesul public să descriu relaţiile dintre mine şi o persoană privată. Pot să vă spun însă că nu e nimic spectaculos în această privinţă.

Reporter: Asta deschide cealaltă întrebare.

Crin Antonescu: Ia să vedem.

Reporter: Domnul Patriciu este cel care a recomandat-o pe soţia dumneavoastră în 2008 pentru un job de 90.000 de euro pe an, iar contractul este încă în derulare. Cum se împacă aceste lucruri, adică relaţiile dumneavoastră cu Dinu Patriciu, care cel puţin păreau a fi tensionate, şi acest contract încă în derulare?

Crin Antonescu: Colaborarea soţiei mele cu Dinu Patriciu sau recomandările lui Dinu Patriciu pentru soţia mea nu au nicio legătură cu raporturile dintre mine şi Dinu Patriciu. Soţia mea este o persoană care, atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere al consultanţei şi altor activităţi pe care le-a desfăşurat, a făcut-o întotdeauna pe picioarele ei, şi nu în calitate de soţia mea. Eu, ca să spun aşa, în momentul în care m-am căsătorit cu soţia mea, ea era şi deputat european, ea era şi consultant la această firmă sau avusese activităţi în diferite zone care nu depindeau de mine şi pe care, mă rog, nici nu le cunoşteam. Ca atare, acest aspect care, repet, nu e vreunul de pus în zona favorurilor, ci este pur şi simplu o relaţie de business sau de consultanţă este o chestiune între soţia mea şi, într-o anumită măsură, Dinu Patricu sau o firmă de-a sa şi care nu are nicio legătură cu raporturile dintre mine şi Dinu Patriciu.

Reporter: În ultima declaraţie de avere figurează bijuterii de aur cu diamante în valoare de 18.000 de euro, evident, ale soţiei.

Crin Antonescu: Slăbuţ... (râde - n.r.)

Reporter: Nu e o sumă prea mare pentru această perioadă de criză?

Crin Antonescu: Nu înţeleg cum faceţi dumneavoastră tarifele. Şi oricum nu înţeleg de ce mă întrebaţi pe mine. Eu vă asigur că nu port nicio bijuterie, nici la vedere, nici în zone intime. Verigheta este singura mea bijuterie. Întrebaţi-o pe soţia mea şi dacă sunt scumpe sau ieftine şi dacă au legătură cu criza sau nu. Eu chiar nu văd nici în acest caz de ce eu şi de ce interes pentru publicul larg. Fiecare face ce vrea cu banii pe care el îi câştigă în mod legal şi singura problemă este dacă a câştigat nişte bani necinstiţi sau nu, nu ce-şi cumpără, dacă e scump sau prea scump. În paranteză fie spus, bijuterii cu diamante de 18.000 de euro mie mi se pare scump. Din ştiinţa mea, diamantele sunt scumpe. Dar acuma chiar am intrat în zona glumei şi vă spun foarte clar: nu sunt, nici nu mă pricep şi nu sunt nici administratorul averii soţiie mele. Chiar sunt lucruri pe care, dacă sunteţi pasionaţi de diamante sau de soţia mea, să le discutaţi împreună cu dânsa.

Reporter: Cum apreciaţi situaţia actuală a ministrului Mediului, Laszlo Borbely? Consideraţi că e vorba de nişte presiuni ale instituţiilor statului referitoare la poziţia UDMR faţă de reoganizare?

Crin Antonescu: Eu nu o să spun ce cred eu în legătură cu acest lucru, pentru că eu am mai spus-o, au spus-o şi alţi lideri ai opoziţiei. De ce s-o spun eu? Iată că o spune domnul Lakatos, fruntaş al UDMR, care spune foarte clar. Iată că sunt analişti politici nu foarte prieteni cu opoziţia, ba chiar foşti adminiratori ai domnului Băsescu care vorbesc şi cărora li se pare absolut evident că instituţii de tip DNA s-au transformat într-un fel de pian la care cântă domnul Băsescu la mânie. Eu nu spun nimic. Nu ştiu. Spuneţi dumneavoastră. Iar în ce priveşte situaţia domnului Borbely, îi doresc sănătate şi succes. Am mai spus-o, nu e nicio ironie, domnul Borbely Laszlo, pe cât îl ştiu şi din guvernări în care am fost colegi, este unul din foarte puţinii miniştri competenţi în această echipă. Mai departe, iar nu ştiu. E o problemă a coaliţiei de guvernare.

Reporter: Ambasadorii SUA şi Franţei au făcut o serie de declaraţii referitoare la corupţia din România. Cum vedeţi aceste declaraţii în raport cu puterea actuală?

Crin Antonescu: Eu sunt un pasionat de contradicţii. Îmi sar în ochi. Au dreptate. Dar stau şi mă întreb ce crede excelenţa sa ambasadorul Franţei atunci când face aceste declaraţii despre fenomenul corupţiei în România la o săptămână după ce procurorul general al României, cel care totuşi se ocupă într-un anumit fel de combaterea corupţiei - nu se ocupă mama mea, se ocupă procurorul general al României - a fost decorat de către Republica Franceză pentru performanţe care nu-s sportive, cred, ci profesionale, ca procuror general.

Eu cred că sunt semnale politice târzii, tardive şi slabe, din partea unor administraţii, cea americană, cea franceză, care au cauţionat nepermis de mult şi fără argumente regimul abuziv al lui Traian Băsescu şi care înţeleg în sfârşit, foarte greu şi foarte târziu, că şi lupta anticorupţie şi tema reformei au fost teme pur demagogice la preşedintele României, care de fapt este până la urmă patronul sistemului de corupţie din România şi care în niciun caz nu poate fi numit reformist.

Dar e o problemă între aceşti reprezentanţi pe care îi respect nespus ai celor două administraţii şi propriile lor evaluări anterioare şi propria lor neînţelegere a situaţiei din România. Mă bucur în fine că şi ambasadorul SUA şi ambasadorul Fraţei au înţeles că lupta pentru combaterea corupţiei în România nu constă în condamnarea mai rapidă sau mai greoaie a lui Adrian Năstase, pentru că noi ani de zile am auzit că până nu e condamnat Adrian Năstase noi avem corupţie în România. Am fost acuzaţi că blocăm în Parlament - nu am niciun fel de idee şi nici nu mă interesează conţinutul dosarului Adrian Năstase - tot ce ştiu este că el este în justiţie, că nu noi blocăm justiţia, că e un senator al opoziţiei care e de un an în puşcărie fără să fie condamnat de care nu mai ştim nimic şi deci noi nu blocăm justiţia şi că sunt oameni cu mari probleme care sunt parlamentari ai PDL şi cărora nu li se ridică imunitatea şi care nu sunt în justiţie şi că a înflorit corupţia în România la ani buni după ce preşedintele Băsescu are în mână toate instrumentele. În rest, mult succes în criză şi americanilor, şi francezilor care sunt partenerii privilegiaţi, într-adevăr, pentru noi şi vor fi şi în vremea guvernării USL.

Reporter: Referitor la această perioadă de vară, ce faceţi în vacanţa parlamentară şi ce faceţi în concediu?

Crin Antonescu: În vacanţa parlamentară avem activităţi politice şi se anunţă o vară destul de încărcată din punctul ăsta de vedere. În ce priveşte opoziţia, în afară de a fi cu ochii pe ce vrăji mai face prietenul nostru de la Cotroceni în timpul verii, avem, repet, de construit faza a doua a acestui demers care este USL - desemnarea candidaţilor. Suntem chiar intraţi în linie dreaptă pe acest proces şi după aceea, sigur, pregătirea alegerilor locale, odată aceşti candidaţi desemnaţi. Sigur, pregătirea alegerilor înseamnă cu totul altceva, desemnarea candidaţilor pentru poziţiile comune nu înseamnă decât primul pas.

Concediul - atât cât va fi el - e unul simplu, la mare, în Turcia, că e bine pentru copii.

(Interviu de Liviu Dădăcuş, liviu.dadacus@mediafax.ro)

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici