- Home
- Politic
- BUZĂU, (19.06.2014, 16:53)
- Departamentul Corespondenţi
Iohannis, despre cazul Băsescu-Anghel: Apar acuzaţii care pot duce în zona siguranţei naţionale
Liderul interimar al PNL, Klaus Iohannis, prezent, joi, la Buzău, a declarat că scandalul în care este implicat Mircea Băsescu şi în care apare implicit şi numele şefului statului este ”o chestiune ce duce spre siguranţa naţională”, el adăugând că toate cancelariile lumii sunt cu ochii pe Bucureşti.
Urmărește
204 afișări
Klaus Iohannis (Imagine: Codrin Prisecaru/ Mediafax Foto)
Prezent la Buzău, într-o conferinţă de presă, după o întâlnire electorală internă cu liberalii din judeţele Vrancea, Tulcea, Buzău, Constanţa şi Galaţi, preşedintele interimar al PNL s-a declarat extrem de îngrijorat de urmările scandalului în care apar numele fratelui lui Traian Băsescu şi cel al şefului statului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Având în vedere dezvăluirile care au fost făcute ieri (n.r. - miercuri), de o gravitate extraordinară, care implică numele preşedintelui, le-am spus colegilor că, după părerea mea, avem de-a face cu o situaţie care nu se mai referă la imaginea unui politician sau al unui membru din familia unui politician, ci este vorba despre o situaţie extrem de gravă în care apar acuzaţii care pot duce în zona siguranţei naţionale. Sunt convins că situaţia care a fost creată este dincolo de opinia oricărui politican din România, nu mai contează acum ce spun Traian Băsescu, Ponta sau Iohannis, suntem în situaţia în care instituţiile abilitate ale statului trebuie să acţioneze cu maximă urgenţă şi fermitate pentru a clarifica ce e adevărat şi ce nu”, a declarat Iohannis.
Referindu-se la solicitarea premierului victor Ponta privind demisia peşedintelui Traian Băsescu în urma acestui scandal, liderul liberal a spus că astfel de acuzaţii "nu pot sta în spaţiul public fără a primi în cel mai scurt timp un răspuns ferm din partea celor abilitaţi să găsească un răspuns, aceştia nefiind politicienii, ci magistraţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
"E o situaţie nemaîntâlnită şi sper ca reacţia instituţiilor abilitate, în care cred, să fie pe măsură", a spus Iohannis, adăugând că face apel la instituţiile abilitate să facă lumină în acest scandal cât mai repede posibil.
Citeşte şi:
Băsescu: Niciodată nu am avut cu fratele meu vreo discuţie cu privire la sprijinirea lui Sandu Anghel în procese. Nu trebuia să se implice în asemenea anturaj
”Dacă aud la TV că se vorbeşte de trafic de influenţă şi bani mulţi primiţi de o rudă a preşedintelui şi se afirmă că preşedintele a ştiut asta, atunci eu solicit imediat celor abilitaţi să spună adevărul. Eu nu pot şi nu vreau să trăiesc într-o ţară unde asupra preşedintelui planează o suspiciune de o asemenea gravitate. Chestiunea e dincolo de opţiunile politicienilor”, a spus liderul interimar al PNL.
Klaus Iohannis a mai spus că, şi în situaţia în care Traian Băsescu va demisiona, instituţiile statului tot trebuie să facă lumină în acest caz.
"Chiar dacă demisionează (n.r. Traian Băsescu), instituţiile abilitate trebuie să clarifice lucrurile. Nici nu contează ce a spus Băsescu, ci contează de acum mai departe ce spun procurorii şi judecătorii. Lucrurile trebuie clarificate, e imposibil să stăm în această nesiguranţă. Suntem intr-o criză deosebit de gravă care are legatură cu siguranţa naţională. Dacă e implicat numele preşedintelui atunci e în cauză România, preşedintele nu e un politician sau un om care are un frate, e exponentul României in lume. Acest scandal are şi reacţii internaţionale. Cancelariile lumii se uită cu maximă atenţie la ce se întâmplă acum în Bucureşti" , a conchis preşedintele interimar al PNL.
Antena 3 a făcut publice, miercuri seară, înregistrări audio-video din care ar rezulta că fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare şi că şeful statului ar fi ştiut despre acest demers.
Mircea Băsescu a susţinut că preşedintele Traian Băsescu nu are "niciun fel de legătură" cu relaţia sa cu membrii familiei Anghel şi că imaginile video difuzate sunt scoase din context, iar înregistrările ar sprijini starea de fapte prezentată de el în plângerea penală pentru şantaj.
Joi dimineaţă, premierul Victor Ponta a declarat că preşedintele Traian Băsescu ar trebui să demisioneze pentru a apăra ideea independenţei justiţiei în cazul fratelui său, Mircea Băsescu, şi al familiei Bercea Mondial, adăugând că poate fi luată în calcul şi suspendarea lui Băsescu dacă s-a implicat în acest caz.
Într-o declaraţie de presă susţinută, joi după-amiază, la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a precizat că nu a avut niciodată vreo discuţie cu fratele său, Mircea Băsescu, privind sprijinirea lui Sandu Anghel în procesele pe care acesta le are, adăugând că fratele său nu trebuia să se implice într-o zonă cu astfel de oameni şi într-un asemenea anturaj.
Traian Băsescu a mai spus că nu se va transforma în avocatul fratelui său şi că între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-şi apăra fratele alege consolidarea justiţiei.
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost adus, joi, din penitenciar la DNA, pentru a fi audiat în dosarul în care fiul lui a reclamat presupuse fapte de trafic de influenţă care ar fi fost comise de Mircea Băsescu, fratele preşedintelui. La ora transmiterii acestei ştiri, el este audiat de procurori.
Procurorii l-au citat pe Bercea Mondial pentru a da declaraţii în dosarul deschis în urma plângerii formulate de fiul său, Florin Anghel, în cazul lui Mircea Băsescu, pentru presupuse fapte de trafic de influenţă.
Şi Mircea Băsescu a fost citat să se prezinte joi, la ora 18.00, la DNA.
De asemenea, procurorii i-au chemat joi la audieri şi pe Marian Căpăţână, precum şi pe soţia lui Bercea Mondial, Fănica Anghel.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun mesaj, las…”
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe