- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (19.07.2011, 13:10)
- Adelina Dragomir , Adelina Dragomir ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ion Iliescu îşi lansează volumul "Fragmente de viaţă şi de istorie trăită"
Ion Iliescu lansează vineri volumul "Fragmente de viaţă şi de istorie trăită", în care, după cum notează pe blog, a adunat texte despre care crede că îl reprezintă, inclusiv un apel pentru înlăturarea dictaturii, elaborat în 1989, cu intenţia de a fi transmis la Europa Liberă, neajuns la destinaţie.
Urmărește
517 afișări
Ion Iliescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Lansarea volumului "Ion Iliescu - Fragmente de viaţă şi de istorie trăită", va avea loc, vineri, la Casa Titulescu, de la ora 11.00.
Ion Iliescu notează în cuvântul înainte al cărţii, postat pe blogul personal, că această carte nu este una de memorii, în sensul clasic al cuvântului.
"În decursul timpului, dar mai ales în ultimii douăzeci de ani, am scris şi am publicat o serie de texte care, ca un puzzle incomplet, dau, în mare, imaginea evoluţiei mele în cele opt decenii de viaţă. Am împlinit, la 3 martie anul acesta, 81 de ani. O viaţă de om, cu bune şi mai puţin bune. Am fost martor şi actor al multor evenimente, dintre care unele au schimbat cursul istoriei. În câteva dintre aceste schimbări se poate găsi şi contribuţia mea", scrie fostul preşedinte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Guvern fără USR. Lasconi: Am vrut să fim la guvernare, dar ei nu nu ne vor
-
Predoiu, despre momentul în care vor fi ridicate barierele pentru intrarea în Schengen terestru
-
Expertiza medicală a capacităţii muncii va fi coordonată unitar la nivel naţional
Ion Iliescu spune că visul său din copilărie nu era să ajungă preşedinte, ci "unul mai modest", să înveţe, să muncească şi să-şi schimbe condiţia. "Evident, nu pot spune că mi-am propus să fiu lider. Nu visam, când eram copil, că voi ajunge preşedinte. Când eram eu copil, România era monarhie. Visul meu a fost unul mai modest: să învăţ, să muncesc şi să-mi schimb condiţia, într-o societate românească schimbată în bine şi ea. (...) Eu am avut o şansă în viaţă. Şi am profitat de ea. Nu a fost uşor, erau anii de după război, cu multe lipsuri, cu oameni care-şi căutau un drum în viaţă, cu o ţară ce trebuia reconstruită după un război pustiitor şi după o pace care nu ne-a fost tocmai favorabilă. Mi s-a părut că a fi inginer ar însemna cea mai bună cale de a ajuta la reconstrucţie şi la schimbarea în bine a vieţii oamenilor. Mi s-a părut, de asemenea, că fără un angajament politic acea schimbare nu era posibilă", notează el.
Ion Iliescu aminteşte că este un om de stânga şi spune că nu neagă şi nu-şi reneagă trecutul. "Sunt un om de stânga, nu neg şi nu-mi reneg trecutul. Mi-l asum, cu toate ale lui. Dar nimeni nu-mi poate reproşa lipsa bunei-credinţe în ceea ce am făcut. Şi nici faptul că nu aş fi evoluat, că nu aş fi învăţat din lecţiile pe care viaţa şi oamenii mi le-au dat", adaugă el.
Preşedintele de onoare al PSD mai spune că nu l-a interesat puterea în sine şi că nu şi-a dorit puterea, în 1989, ci şi-a asumat o responsabilitate.
"«Somn uşor, somn uşor, v-aţi ales cu-n dictator!», scandau adversarii mei politici, în marş prin Bucureşti, în 1991-1992. Ei bine, i-am dezamăgit! Nu am avut şi nu am calităţile necesare unui dictator, şi nici astfel de porniri. Nu m-a interesat puterea în sine şi nu am folosit puterea pe care am avut-o pentru a face rău sau în interes personal. Puterea devine interesantă doar în momentul în care ai un proiect, şi ea devine un instrument pentru materializarea lui. Nimic nu corupe mai mult decât puterea. Şi trebuie să fii, din punct de vedere moral, extrem de puternic pentru a nu te lăsa corupt de putere. Îmi place să cred că pe mine puterea nu m-a corupt. Mulţi au fost uimiţi de modul firesc în care s-a făcut transferul de putere în 1996, după ce domnul Emil Constantinescu a câştigat alegerile prezidenţiale. Cei care se aşteptau la altceva nu mă cunosc. Nu mi-am dorit puterea, în 1989, ci mi-am asumat o responsabilitate", continuă el.
Ion Iliescu mai comentează că instituţia preşedintelui este adesea văzută ca una a autorităţii extrem de tari, o instituţie care "porunceşte" celorlalte. "Nimic mai fals! Este o instituţie care trebuie să construiască punţi în societate, să caute permanent consensul, să fie un arbitru onest. Nu sunt un om conflictual, deşi îmi susţin cu toată forţa poziţiile atunci când este vorba de lucruri fundamentale, ce implică valorile în care cred. Şi una dintre ele este democraţia", scrie el.
Fostul preşedinte opinează de asemenea că, "dacă România este acum unde este, asta are ca explicaţie şi refuzul multor lideri politici de a ajunge la un consens în probleme fundamentale".
Totodată, Iliescu apreciază că separaţia puterilor în stat "a ajuns o ficţiune", rezultatul alegerilor se schimbă prin migraţie politică, "executivul controlează, folosind banii publici, spaţiul politic şi schimbă voinţa cetăţenilor pedepsindu-i, prin tăierea alocărilor bugetare, pe cei care nu votează cu puterea şi că, "mai grav, votul a ajuns o marfă, se vinde cui dă mai mult".
"Se poate ieşi din această involuţie? Da, cu o condiţie: să nu uităm pentru ce am avut o Revoluţie în 1989 şi care a fost preţul libertăţii", mai spune el.
Fostul preşedinte precizează că a adunat, în acest volum, texte despre care crede că îl reprezintă şi care "dau o idee" despre evoluţia sa în timp, inclusiv o succintă biografie, publicată în volumul "Revoluţie şi reformă", texte publicate în anii '80, legate mai ales de preocupările sale din perioada activităţii la Consiliul Naţional al Apelor şi la Editura Tehnică. Iliescu spune că a inclus, de asemenea, un text elaborat în martie 1989, cu intenţia de a fi transmis la postul de radio Europa Liberă, care, însă, nu a mai ajuns la destinaţie.
"De aceea, nici nu am vorbit multă vreme despre existenţa lui. Dar pentru că Virgil Măgureanu - cel căruia i-l încredinţasem şi care, din motive uşor de înţeles, nu a reuşit să-l facă să ajungă la destinaţie, reuşind, însă, să-l păstreze (ceea ce nu era lipsit de riscuri) şi să mi-l înapoieze, la câţiva ani după 1989 - menţionează textul într-un dialog publicat cu scriitorul Alex Mihai Stoenescu, am decis să-l includ în volum sub titlul «Capsula timpului». Scris în condiţiile primăverii anului 1989, în plină dictatură, sub supravegherea strictă a Securităţii, textul este o chemare directă la acţiune pentru înlăturarea clanului Ceauşescu. Se poate aprecia, acum, caracterul său radical în comparaţie cu alte texte transmise la Europa Liberă (scrisoarea celor şase vechi militanţi ai PCR sau textul semnat «Frontul Salvării Naţionale», scris, precum am aflat mai târziu, de profesorul Alexandru Melian de la Universitatea din Bucureşti). Eu l-am semnat simbolic «Comitetul Naţional de Iniţiativă al Frontului Patriotic Socialist», sugerând constituirea unei structuri largi de acţiune pentru înlăturarea dictaturii. Cred că acel text reflecta, cât am putut eu mai bine, exasperarea societăţii româneşti, lipsa de perspective, faptul că, într-un fel, proiectul lui Ceauşescu, cel din anii '60-'70, se epuizase, nu mai avea nicio susţinere, iar închistarea regimului şi autismul lui generaseră radicalizarea societăţii. Nu puţini gândeau atunci că, din păcate, nu aveam şansa altor ţări din zonă să realizăm o răsturnare a dictaturii pe cale paşnică şi că o schimbare prin dialog, prin negociere nu era posibilă, că ne îndreptam spre o explozie socială. Nu cred că şi-a dorit cineva aşa ceva, doar că în decembrie 1989 oamenii nu au avut de ales decât revolta", notează el.
În volum sunt cuprinse de asemenea referiri la principalele momente ale Revoluţiei din 1989, formarea CPUN, alegerile din 1990 şi 1992, relaţiile internaţionale, integrarea europeană şi euroatlantică, alternanţele la guvernare din 1996 şi 2000, guvernarea PSD din 2000-2004.
"Trecerea în revistă a istoriei celor 21 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, cu reuşite şi nereuşite, cu experienţe pozitive şi negative, cu bune şi cu rele, trebuie să fie prilej de învăţăminte pentru toţi, să ne inspire pentru a găsi căile cele mai potrivite de redresare şi de cuplare a României la procesul în curs de construcţie europeană, în condiţiile adâncirii procesului amplu de globalizare a economiei şi a vieţii sociale, în beneficiul tuturor cetăţenilor ţării", consideră Iliescu.
Citește pe alephnews.ro: Liderul de facto din Siria a afirmat că țara este epuizată și nu reprezintă o amenințare pentru vecini sau pentru Occident. Ahmed al-Sharaa vrea ridicarea sancțiunilor internaționale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Klaus Iohannis spune că „nimeni nu este de vină pentru anularea alegerilor”. Declarațiile Președintelui
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cel mai mare oraş din România are mai puţin de 5.500 de locuitori, dar o suprafaţă mai mare decât Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara la un loc
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
„Nu mă aşteptam să fie vândute atât de multe”. Revista în care campioana mondială a apărut doar cu o pereche de mănuşi pe ea a scris istorie
PROSPORT.RO
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
CANCAN.RO
Ninge de Sărbători în București. Meteorologii Accuweather au modificat prognoza în urmă cu puțin timp
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:04
-
ieri, 23:02
Ucraina primeşte 2 miliarde de dolari din active ruseşti îngheţate