PSD şi PNL au votat amânarea discutării cererii lui Kovesi în cazul Năstase
Membrii PSD şi PNL din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor au susţinut, luni, propunerea făcută de viceliderul grupului PSD Aura Vasile de amânare a discutării scrisorii procurorului general Laura Codruţa Kovesi referitoare la începerea urmăririi penale a lui Adrian Năstase.

Deputatul PSD Adrian Năstase (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Potrivit stenogramei şedinţei Biroului Permanent, publicată marţi, Aura Vasile a propus amânarea discutării scrisorii trimise de Kovesi pe motiv că nu a existat timp pentru studierea materialului primit.
În favoarea acestei propuneri au votat vicepreşedinţii Camerei Daniela Popa (PSD+PC), Bogdan Olteanu (PNL), secretarii camerei Valeriu Zgonea (PSD+PC), Mihai Voicu (PNL), chestorii Dan Motreanu (PNL) şi Nicolae Bănicioiu (PSD+PC).
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, luni, cu 6 voturi "pentru" şi 5 "împotrivă" să amâne luarea unei decizii privind solicitarea Procurorului General Laura Codruţa Kovesi, care cerea reluarea votului dat în legislatura trecută de Camera Deputaţilor pentru începerea urmăririi penale a deputatului Adrian Năstase.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1095. Trump: SUA sunt „destul de aproape” de un acord cu Ucraina privind mineralele / Sondaj: 91% dintre ucraineni se opun negocierilor de pace fără participarea Ucrainei
-
Susţinătorii lui Călin Georgescu, aşteptaţi sâmbătă în Piaţa Constituţiei
-
Un irakian a fost declarat indezirabil în România pentru o perioadă de 10 ani
Secretarul Camerei Deputaţilor Sever Voinescu (PDL) a făcut aceste precizări după şedinţa de luni a Biroului, arătând că mulţi membri ai au solicitat timp pentru studierea documentului.
Biroul permanent va discuta, miercuri, despre solicitarea procurorului general, când va lua o decizie, a menţionat Voinescu. El a spus că, în scrisoare, Procurorul general a solicitat reluarea
votului, "în noile condiţii", adică ţinându-se cont de decizia Curţii Constituţionale şi de modificările Regulamentului Camerei, care vizează micşorarea numărul de voturi necesar pentru începerea urmăririi penale a unui deputat.
La şedinţa Biroului Biroului Permanent al Camerei, Adrian Năstase, vicepreşedinte al Camerei, nu a fost prezent.
Procurorul general României, Codruţa Kovesi, a cerut conducerii Camerei Deputaţilor reluarea procedurii de avizare a urmăririi penale în cazul Zambaccian a deputatului Adrian Năstase în primul dosar al acestuia, însă Biroul Permanent a decis, luni, să amâne pentru miercuri decizia în acest sens.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

