- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (27.05.2019, 23:57)
- Ana Petrescu
Social-democraţii se reunesc, marţi, în şedinţele Biroului Permanent Naţional şi CEx
PSD va avea şedinţa Biroului Permanent Naţional marţi, ora 11.00, la Parlament. De la 18.00 social-democraţii vor participa la întrunirea CEx. La cele două reuniuni, PSD va analiza rezultatul obţinut de formaţiune la europarlamentare şi calea de urmat după condamnarea lui Liviu Dragnea.
Urmărește
761 afișări
Social-democraţii se reunesc, marţi, în şedinţele Biroului Permanent Naţional şi CEx
„Vreau să precizez faptul că suntem un partid unit, în momentele dificile PSD a strâns rândurile, aşa vom face şi de acum în colo, mâine am convocat Biroul Permanent Naţional la ora 11:00, CEX la ora 18:00. Împreună vom lua deciziile, împreună vom vedea unde am greşit, care sunt paşii pe care trebuie să îi facem şi cum putem acţiona în perioada următoare, într-un mod unitar, într-un mod în care să arate unitatea PSD”, a afirmat luni Viorica Dăncilă, la finalul unei şedinţe de urgenţă la sediul partidului din Băneasa, convocată după condamnarea liderului PSD Liviu Dragnea.
Premierul a reinterat faptul că nu îşi va da demisia din fruntea Guvernului, în ciuda solicitărilor unora sau altora. Dăncilă a adăugat că va respecta decizia luată de Parlament în urma unei moţiuni de cenzură, dacă aceasta va fi depusă.
Potrivit unor surse din PSD Viorica Dăncilă, preşedinte executiv al formaţiunii, va prelua interimar şefia partidului până la Congresul care ar urma să aibă loc în prima parte a lunii iunie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Liviu Dragnea a fost dus, luni seară, la Penitenciarul Rahova pentru a fi încarcerat în urma condamnării definitive la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman. Liderul PSD urmează să stea într-o perioadă de carantină de 21 de zile, după care autorităţile vor decide la ce penitenciar îşi va executa pedeapsa.
Este a doua condamnare definitivă a lui Dragnea după cea de la referendum, când a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.
Potrivit rezultatelor parţiale furnizate de Biroul Electoral Central, PNL a câştigat alegerile pentru Parlamentul European, urmat de PSD şi Alianţa USR-PLUS.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Băsescu, despre Dragnea: Era paralizat de spaimă, lipsa de sânge rece s-a văzut duminică
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:36
Îngrijorare globală după ce Trump a blocat ajutoarele externe americane pentru ţările sărace
-
astăzi, 07:35
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Zelenski condamnă presupusul atac rusesc în regiunea Kursk: „Au ucis sirieni în acelaşi mod” / Zelenski: SUA şi UE ar trebui să participe la negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump