- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UPDATE: Preşedintele Băsescu a anunţat că România a aderat la pactul pentru Euro+
(adaugă informaţii dintr-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale)
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, la Bruxelles, că România a aderat la pactul pentru Euro+, denumit anterior pactul pentru competitivitate, el apreciind că obiectivele acestuia confirmă că "nu s-a greşit în abordarea politicilor" adoptate de Guvernul României.
"O decizie importantă care s-a luat azi a fost crearea pactului pentru Euro+. Până la acest Consiliu European, se numea pactul pentru competitivitate. Au fost şase state din afară (a zonei euro - n.r.), printre care România, care au dorit să facă parte din pactul pentru competivitate, s-a adoptat denumirea de pactul pentru Euro+", a anunţat Traian Băsescu.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, România a anunţat asocierea la pact, alături de alte state din afara zonei euro - Bulgaria, Danemarca, Letonia, Lituania şi Polonia. Măsurile prevăzute de pact vor fi preluate de statele membre în Programele Naţionale de Reformă.
Pactul pentru Euro+ reprezintă un set suplimentar de măsuri pentru creşterea competitivităţii Uniunii, care se adresează cu prioritate statelor membre ale zonei euro, dar la care pot adera şi statele din afara zonei euro.
Statele care aderă la pact îşi asumă un set de obiective comune, precum încurajarea competitivităţii, a ocupării forţei de muncă, consolidarea sustenabilităţii finanţelor publice şi a stabilităţii financiare.
În declaraţia de presă susţinută la Bruxelles, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că unul dintre pilonii acestui pact este stimularea competitivităţii.
"Aici ne putem uşor imagina că cerinţele din interiorul acestui pilon sunt şi obiective ale Guvernului României. De exemplu, costul muncii în raport cu productivitatea. Este un efort pe care Guvernul deja l-a făcut în 2010, să încerce să armonizeze costul muncii cu productivitatea (...). Este în curs de realizare", a mai spus Băsescu.
El a mai dat ca exemplu îmbunătăţirea educaţiei, cercetarea, "la care România nu a reuşit să facă mare lucru", dar trebuie să facă.
Un alt pilon menţionat de Băsescu se referă la stimularea angajării forţei de muncă. "Nimic mai actual decât adoptarea noului Cod al muncii, care se încadrează perfect în conceptul de flexisecuritate", a punctat Băsescu. Alte obiective ale acestui pilon sunt combaterea muncii la negru sau formarea continuă.
Ceilalţi doi piloni ai acestui Pact sunt sporirea sustenabilităţii finanţelor publice şi consolidarea stabilităţii financiare.
"Vreau să fac o menţiune - şi nu are nicio tentă propagandistică -, trebuie să observ că ceea ce în România noi am făcut în 2010 sunt obiective ale pactului Euro+. Deci cred că acest pact nu a făcut decât să dea o confirmare că nu s-a greşit în abordarea politicilor Guvernului României, este adevărat, în perioadă de criză, dar au fost măsuri care astăzi, nu îmi permit să spun, cel puţin din punct de vedere al legislaţiei adoptate, ne aşează perfect pe obiectivele pactului Euro+, nu vreau să spun în avangardă, Doamne fereşte, deşi sunt foarte multe state în care, aţi văzut, numai ieri, guvernele cad, pentru că intenţionează să adopte măsuri pe care Guvernul României le-a adoptat în 2010", a mai spus el.
Preşedintele Traian Băsescu a participat, în perioada 24-25 martie, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European de primăvară. Principalele subiecte pe agendă au vizat problematica economică, evoluţiile din vecinătatea sudică a Uniunii Europene şi evenimentele din Japonia.
Şefii de stat şi de guvern au adoptat un pachet global de măsuri pentru consolidarea guvernării economice în Uniune şi a stabilităţii zonei euro. Printre elementele principale ale pachetului economic se numără adoptarea deciziei privind instituirea mecanismului financiar european de stabilitate şi Pactul pentru Euro Plus în vederea creşterii competitivităţii Uniunii.
În marja Consiliului European, preşedintele Traian Băsescu a participat la Summit-ul Partidului Popular European.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:18
Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen
-
astăzi, 18:03