(P) Tehnologia LED de la Philips: Cum să aduci lumina naturală în casă tot timpul anului
Lumina poate transforma atât aspectul locuinţei, cât şi felul în care ne simţim acasă. Mai intensă sau mai difuză, mai rece sau mai caldă, lumina ne poate induce o stare de confort şi relaxare, sau, din contră, de stres şi nelinişte în propria casă, mai ales în sezonul rece, când nevoia de lumină naturală este mai acută.
Tehnologia LED de la Philips: Cum să aduci lumina naturală în casă tot timpul anului
Acum este mai uşor să păstrezi toată perioada anului atmosfera caldă pe care o aduce în casă lumina naturală. Tehnologia LED oferită de becurile şi corpurile de iluminat Philips păstrează în orice sezon, de dimineaţa până noaptea, aceeaşi lumină albă şi prietenoasă specifică verii.
Becurile cu LED de la Philips produc aceeaşi lumină ca cea a becurilor tradiţionale, având însă o serie de beneficii în plus. Iluminatul cu LED utilizează cu până la 90% mai puţină energie decât cel clasic, fiind o soluţie prietenoasă pentru mediu. Pe lângă energia electrică, un bec cu LED economiseşte şi bani - cu o durată de viaţă de 8 de ori mai mare decât un bec obişnuit, acesta asigură o economie substanţială de bani pe termen lung.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Bolojan: Am semnat acest protocol pentru ca România să aibă un guvern stabil într-o perioadă dificilă
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
De asemenea, becurile cu LED Philips înlocuiesc direct becurile clasice incandescente, se aprind instantaneu şi au o lumină de calitate înaltă, prin care culorile sunt reflectate în mod natural. Lumina este şi reglabilă, ceea ce îţi permite să creezi atmosfera potrivită fiecărui moment cu ajutorul becurilor cu LED Philips.
Pentru ca locuinţa să păstreze o atmosferă primitoare, este important să alegi corpurile de iluminat astfel încât să îţi completeze perfect camerele din punct de vedere vizual. Gama LED de la Philips oferă o serie diversă de corpuri de iluminat cu un design modern, uşor de montat şi care, asemenea becurilor cu LED, asigură o economie ridicată de energie şi o lumină caldă şi naturală.
Dacă îţi doreşti lumină naturală tot timpul anului şi o atmosferă caldă pentru casa ta, tot ce trebuie să faci este să cauţi becurile şi corpurile de iluminat potrivite pe www.philips.ro/led, unde găseşti, de asemenea, mai multe informaţii despre avantajele tehnologiei cu LED de la Philips.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO