Bucureştiul, metropolă europeană abia în 2025

Concluzia nerostită a Congresului Internaţional Imobiliar Bucureşti, desfăşurat în perioada 11-13 octombrie, ar fi aceea că, deşi piaţa românească de real-estate s-a dezvoltat şi continuă să se dezvolte într-un ritm susţinut, mai avem totuşi multe de realizat.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Bucureştiul, metropolă europeană abia în 2025

Bucureştiul, metropolă europeană abia în 2025

La nivelul Bucureştiului cel puţin (care este considerat, să nu uităm, primul oraş al ţării), obiectivul de a ajunge la nivelul de dezvoltare urbană al unei metropole europene este destul de îndepărat: 2025. Cel puţin aşa indică planurile municipalităţii, ilustrate în cadrul Congresului de Mariana Nica, reprezentantă a Centrului de Planificare Urbană şi Metropolitană Bucureşti. "Strategia de dezvoltare a oraşului are la bază Planul de Urbanism General, care îşi propune să asigure oraşului o nouă identitate", a precizat Nica, adăugând că printre obiectivele adiacente ale municipalităţii sunt, prin dezvoltarea urbană, şi creşterea calităţii vieţii, protejarea zonelor verzi, a valorilor arhitecturale şi istorice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici