Glutamatul, vinovat pentru faptul că avem mintea prea obosită

Un studiu publicat în revista Current Biology indică o posibilă explicaţie neurobiologică pentru oboseală mentală: acumularea de glutamat în cortexul prefrontal lateral, o zonă foarte relevantă a creierului, deoarece guvernează deciziile, un fel de cartier general al creierului.

Acumularea acestei substanţe dă acel sentiment de dificultate tot mai mare în îndeplinirea sarcinilor complexe, pentru care avem tendinţa de a le abandona în favoarea unor angajamente mai simple. Este, prin urmare, un semnal util, pentru a evita a rămâne pe sarcini complexe atunci când creierul nu mai este în măsură să le facă faţă. Rămâne de înţeles de ce creierul trebuie să se limiteze şi să-şi recupereze funcţionalitatea deplină. O recuperare garantată mai ales după somn, care readuce nivelul de glutamat la normal.

Când creierul este obosit, trece la sarcini mai simple

Studiul, realizat de un grup de cercetători francezi condus de Antonius Wiehler, a fost realizat folosind spectroscopie de rezonanţă magnetică, care identifică nivelurile anumitor metaboliţi în structuri anatomice specifice. Cercetătorii au comparat acumularea nivelurilor de glutamat la două grupuri de oameni, unul angajat într-o sarcină mentală deosebit de complexă, unul într-o sarcină mai uşoară.

Ei au descoperit, de asemenea, că atunci când creierul începe să fie epuizat, el tinde să încerce să treacă la sarcini mai uşoare şi preferă alegeri care oferă satisfacţie imediată, mai degrabă decât alegeri mai complexe din punct de vedere cognitiv bazate pe amânarea satisfacţiei, care ar putea oferi beneficii mai mari.

Cu alte cuvinte, creierul devine mai puţin capabil de a lua decizii mai complexe şi mai provocatoare. „Considerate împreună cu studiile anterioare efectuate cu rezonanţă magnetică funcţională, rezultatele studiului nostru susţin un model neurometabolic în care acumularea de glutamat declanşează un mecanism de reglare care face ca activarea cortexului prefrontal lateral să fie mai dificilă”, concluzionează autorii cercetării. „Aceasta explică de ce controlul cognitiv este mai greu de mobilizat la sfârşitul unei zile de lucru deosebit de solicitante”.

Depăşirea oboselii fizice cu mintea

Dar relaţia dintre oboseala fizică şi cea psihică poate fi citită şi dintr-o perspectivă diferită. Când suferiţi un efort fizic prelungit, simţiţi crescând senzaţia de oboseală: corpul este cel care semnalează nevoia de a opri efortul cât mai curând posibil. Această senzaţie are baze organice, precum scăderea glucozei în sânge şi a glicogenului în muşchi, unde între timp se acumulează acid lactic, rezultat al unui metabolism din ce în ce mai puţin echilibrat.

Aceste semnale fizice ajung la creier, locul unde este percepută oboseala. O senzaţie care este şi parţial psihologică, de fapt sub efort fizic intens mintea tinde să-şi amintească amintirile episoadelor anterioare de oboseală şi combină senzaţiile fizice cu starea de spirit a momentului. Componenta psihologică a oboselii contribuie la asigurarea faptului că nu sunt atinse limite de efort care ar putea compromite starea de sănătate.

Relevanţa contribuţiei psihologice la senzaţia de oboseală este subliniată de Timoty Noakes de la Unitatea de Cercetare pentru Ştiinţa Exerciţiului şi Medicina Sportului a Departamentului de Biologie Umană a Universităţii din Cape Town. Într-unul dintre studiile sale, Noakes reia edeclaraţiile mai multor sportivi care au doborât recorduri, deja în secolul trecut, pentru care era absolut evident că particularitatea lor constă în capacitatea mentală de a susţine efortul, precum Paavo Nuurmi, finlandez. alergător de distanţă, câştigător a nouă medali olimpice de aur şi trei de argint în anii 1920, care a afirmat „mintea este totul, muşchii sunt bucăţi de cauciuc. Tot ceea ce sunt, sunt din cauza minţii mele”.

O dovadă a faptului că senzaţia de oboseală este cel puţin parţial psihologică, vine din efortul suplimentar pe care marii sportivi îl pot depune la finalul unor performanţe istovitoare, când nu ar trebui să mai aibă energie. Timoty Noakes se întreabă: „Cum poate un sportiv să accelereze spre finalul cursei, când ar trebui să fie cel mai obosit şi apoi să încetinească?”.