Medicii legişti, către Colegiul Medicilor: Nu emitem opinii, elaborăm expertize bazate pe probe

„Referitor la afirmaţia din presă conform căreia anchetele de malpraxis ar trebui să conţină obligatoriu, nu opţional, opinia unui expert medical independent, dorim să îi reamintim domnului doctor (având în vedere numeroasele discuţii şi dezbateri anterior avute) faptul că malpraxisul medical se stabileşte în conformitate cu prevederile Legii 95/2006, în cadrul unei comisii din cadrul Direcţiilor de sănătate publică, comisii a căror decizie se bazează CHIAR PE opinii de specialitate medicală (solicitate de către această comisie, unor medici înscrişi pe liste dedicate acestui scop – de a emite puncte de vedere profesionale în specialitatea în care activează)”, transmit, duminică, reprezentanţii medicilor legişti.

Potrivit acestora, decizia comisiei care stabileşte malpraxisul medical nu este în niciun fel analiză medico-legală.

În ceea ce proveşte necesitatea unui corp expertal al medicilor, medicii legişti spun că, potrivit legislaţiei în vigoare, singurii medici care au capacitate expertală judiciară dobândită prin pregătire specifică în acest sens în cadrul rezidenţiatului, sunt medicii legişti şi medicii de expertiza capacităţii de muncă.

„Activitatea expertală este diferită de cea medicală, necesitând o evaluare complexă, atât medicală, cât şi juridică, care se învaţă în ani de zile, în cadrul rezidenţiatului (având drept scop tocmai acumularea noţiunilor de interferenţă cu Dreptul pentru a putea oferi justiţiei instrumentele de lucru adecvate acesteia). Medicii de alte specialităţi pot participa la efectuarea unor expertize, în calitate de specialişti, atât la solicitarea unei comisii medico-legale, cât şi a organelor de justiţie, dar ei nu au calitate expertală, ci sunt chemaţi ca referenţi de specialitate cu rolul de a clarifica unele aspecte medicale ale cazului, care, într-adevăr, pot fi uneori accesibile în înţelegerea deplină a semnificaţiei doar unui profesionist în acea nişă”, spun legiştii.

Ei mai spun că „medicii legişti nu emit opinii medicale, ci elaborează expertize medico-legale bazate de probe care depăşesc ca spectru sfera documentaţiei medicale”, acesta fiind apanajul unei anchete, dar şi al solicitărilor proprii medicinei legale de suplimentare a datelor necesare.

„Acestea constau în examinări medico-legale, în evaluarea documentelor medicale, realizarea de analize de laborator, alte tipuri de examinări criminalistice, material probator pus la dispoziţie de organele de anchetă/judecată etc. Probele se analizează în funcţie de cunoştinţele ştiinţifice medicale generale şi de cele particulare cazului, dar şi raportat la cele juridice, nefiind bazate exclusiv pe datele medicale. Trebuie avut în vedere faptul că o expertiză medico-legală răspunde unor întrebări dispuse de către organul de justiţie, care pentru a-şi forma o opinie proprie, sublimează neclarităţile pe care le are prin elaborarea unor obiective ţintite, adresate punctual şi explicit expertului - medic-legist. Din acest motiv pot exista discordanţe, uneori extrem de evidente, între modul în care un caz este evaluat de un medic legist versus un medic de altă specialitate, plecând de la însuşi scopul distinct pe care îl au cele două tipuri de evaluări. Rolul medicilor legişti în cadrul expertizelor privind deficitele în acordarea îngrijirilor medicale este de a „interpreta” datele medicale şi biologice ale pacientului unic, în contextul judiciar / criminalistic complet al cazului, astfel încât ele să poată avea valoare probatorie în justiţie, şi nu doar de a stabili conexiuni fiziopatologice, teoretice - generalizante”, mai spun legiştii.

Reţeaua de medicină legală îşi exprimă întreaga disponibilitate de a colabora cu specialişti din alte domenii medicale în activitatea expertală, inclusiv prin realizarea unor protocoale instituţionale. În acest sens, Consiliul Superior de Medicină Legală propune public Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Colegiului Farmaciştilor, dar şi altor organizaţii profesionale încheierea unor protocoale de colaborare, care să faciliteze participarea specialiştilor în cadrul comisiilor medico-legale pe baze transparente.

„Menţionăm că şi în momentul de faţă, opiniile specialiştilor din diverse specialităţi medicale sunt deseori solicitate şi incluse în expertizele medico-legale, şi sunt luate în considerare în formularea concluziilor medico-legale, atât timp cât sunt concordante cu celelalte informaţii din dosarul cauzei avute la dispoziţie şi au rezonabilitatea ştiinţifică necesară aplicabilă cazului particular evaluat. Accentuăm însă faptul că aceste colaborări au fost, în mare parte, întrerupte în ultimii ani, exact datorită refuzului Colegiului Medicilor de a sprijini Reţeaua de Medicină Legală cu opinii de specialitate, din dorinţa, public exprimată, de a avea un corp expertal propriu. Acest lucru a făcut ca multe expertize, care au avut nevoie de opinii de specialitate, să fi fost temporizate, până când acestea au putut fi obţinute. Alteori, acestea nu au putut fi obţinute ca urmare a refuzului referenţilor de specialitate (motivat pe marea responsabilitate juridică pe care o implică, pe lipsa unei reale motivări etc.), iar medicii legişti nu au putut răspunde complet la obiectivelor dispuse, tocmai din dorinţa de a nu emite doar „opinii”, ci răspunsuri pertinente, bazate pe dovezi”, potrivit medicilor legişti.

Aceştia precizează că, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală şi ale celui de procedură civilă, organul de justiţie poate apela, separat de solicitarea unei expertize medico-legale, la obţinerea unor puncte de vedere (declaraţii de martor- expert) din partea unor profesionişti în specialitatea medicală specifică unui anume caz.

Colegiul Medicilor din România a transmis, într-un comunicat de presă, că anchetele de malpraxis ar trebui să conţină, „în mod obligatoriu, nu opţional”, opinia unui expert medical independent, specialist într-o anumită specialitate medicală.

În contextul scandalului de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, CMR susţine că medicii legişti nu au competenţele necesare pentru a se putea pronunţa în toate speţele de malpraxis.