- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Medicul nutriţionist Mihaela Bilic: Pâinea îngraşă la fel, doar gustul diferă
Medicul nutriţionist Mihaela Bilic demontează mitul că prin consumul anumitor tipuri de pâine nu ne putem îngrăşa.
Mihaela Bilic: Pâinea îngraşă la fel, doar gustul diferă
“Sunt sigură că foarte multă lume se întreabă: ce pâine să mănânc? Albă sau neagră? Proaspătă sau prăjită?
Când vine vorba de pâine trebuie să ştiţi că toată îngraşă la fel, indiferent că este albă sau neagră, proaspătă sau prăjită, cu drojdie sau cu maia, simplă sau cu seminţe…” scrie Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook.
Ce este diferit între sortimentele de pâine?
“Aportul de fibre/tărâţe, care însă nu schimbă cu nimic conţinutul caloric. Fibrele au zero calorii şi nu hrănesc igestive, doar ajută la igestive, accelerează tranzitul intestinal.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Unii spun că pâinea din făină integrală este mai bogată în vitamine din grupul B şi în minerale; adevărat, doar că uită să spună că ele nu pot fi absorbite din cauza fitaţilor prezenţi în cereale- deci mare avantaj nutriţional nu există!
Un alt subiect controversat când vine vorba despre pâine este intoleranţa la gluten. Glutenul este o proteină vegetală prezentă în majoritatea cerealelor (cu excepţia orez şi porumb) care la contactul cu apa devine moale, elastică. Datorită glutenului făina poate fi frământată şi aluatul creşte.
Prin procesul de dospire cu drojdie sau cu maia, moleculele din structura glutenului sunt parţial desfăcute, iar pâinea va fi mai uşor de digerat. Atenţie, dacă nu se respectă intervalul de 24-72 ore necesar creşterii aluatului, pâinea poate crea balonare şi disconfort digestiv.”
Pâine prăjită sau nu?
“Ce se întâmplă cu pâinea prin prăjire, în afară de faptul că se rumeneşte frumos şi miroase delicios? Pierde apa, adică devine mai uşoară. Însă se concentrează în nutrienţi… adică în calorii- de la aprox 240cal/100g, prin uscare/deshidratare ajunge la 340cal.
Dar noi nu mâncăm pâinea cu suta de grame, ci cu felia. Iar o felie de pâine, indiferent că este proaspătă sau prăjită, are tot 80 calorii.
Care e avantajul pâinii prăjite? Faptul că e mai uşor de digerat, nu balonează. Explicaţia? Microorganismele din drojdie/maia îşi încetează activitatea şi nu mai fermentează amidonul. Acelaşi avantaj îl prezintă şi pâinea veche de o zi, al cărei proces de dospire s-a încheiat.
O ultimă recomandare: când prăjiţi pâinea, evitaţi să o rumeniţi prea tare - tot ce este ars conţine acrilamidă şi are efect toxic.” completează medicul nutritionist Mihaela Bilic.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO