Video 3500 de cititori aleg priorităţile României în 2024

  • Inspiraţi de premierul Marcel Ciolacu, care şi-a anunţat planurile pentru 2024, 3500 de cititori ai Mediafax, Ziarului Financiar şi Aleph News decid priorităţile României anul acesta.
  • Priorităţile Guvernului Ciolacu sunt creştere economică de 3,4%, 120 miliarde de lei alocate investiţiilor, construcţiile şi agricultura să devină domenii strategice, reforma aparatului bugetar, pensii majorate şi inflaţie sub 5%.
  • Cei 3500 de “prim-miniştri din umbră”, respondenţii sondajului, ne spun exemplar cum ar trebui să se aşeze România în viitor, cum poate să crească economic şi să-şi dubleze PIB-ul în următorii 10 ani, afirmă Adrian Sârbu.
Urmărește
111 afișări

Hofi: Sondajul pe care l-am pregătit pentru tine, începând de săptămâna trecută. Nu o să alegem prioritatea pentru România a lui Ciolacu, neapărat. Te-am lăsat pe tine să alegi priorităţile României, să decizi tu şi te-am pus să votezi între următoarele 5: Schimbarea mentalităţii românilor din pierzători în câştigători, capabili să-şi promoveze identitatea culturală în România şi în Europa; Adoptarea accelerată şi largă a tehnologiilor digitale, a inteligenţei artificiale în economie, administraţie, în educaţie în vederea transformării României într-o societate învăţată şi verde; Ridicarea capacităţii de apărare a României prin investiţii în tehnologii moderne şi resurse umane, în condiţiile extinderii războiului regional; Revenirea la modelul real de democraţie liberală, putere-opoziţie, prin renunţarea la democrativă şi creşterea controlului cetăţeanului asupra acţiunilor Parlamentului, Guvernului şi Preşedintelui; Creşterea economică de peste 5% prin alocarea resurselor financiare rezultate din tăierea cu 20% a numărului bugetarilor şi alocarea fondurilor europene către antreprenori, operatori privaţi şi către proiecte româneşti.

Nemo: L-aş întreba pe dl. Adrian Sârbu cât de bine seamănă propunerile noastre, ni se par nouă fireşti, pentru că sunt pe nişte categorii foarte bine definite, cu priorităţile pe care le anunţă dl. Ciolacu la început de an.

Adrian Sârbu: Hai să le vedem!

Nemo: Le povestesc în timp ce discutăm. Creştere economică de 3,4%, 120 miliarde de lei alocate investiţiilor, adică peste 7% din PIB, construcţiile şi agricultura să devină domenii strategice, reforma aparatului bugetar, la asta ne-am gândit şi noi, pensii majorate iniţial cu 13,8%, să rezolve problema medicilor rezidenţi care şi-au luat examenele, dar nu au încă posturi şi să ţină inflaţia sub 5%.

Adrian Sârbu: Lucrurile sunt foarte clare. Sunt 3500 de români care au zis: „domne, îmi asum poziţia de shadow prime-minister”. Îl avem pe dl. Ciolacu şi cei 3500 de prim-miniştri, după părerea mea, sigur vor vota cum e logic să voteze. Dacă mă întrebi pe mine, eu aş vota cu toate cele 5 pentru că le consider pe toate prioritare. Priorităţile dlui Ciolacu sunt să câştige alegerile. Pentru asta, domnia sa trebuie să majoreze pensiile. Are votanţi pensionari, da? Domnia sa trebuie să reformeze aparatul bugetar sau ne propune.

Nemo: Pe hârtie...

Adrian Sârbu: Nu, nu. Ne-a mai spus o dată că reformează. Adică creşte numărul  de bugetari şi le creşte salariile. Dacă i-a crescut pensiile fostului bugetar, trebuie să crească şi salariul actualului bugetar. Nu o să dea oameni afară, nu o să dea 20%, cum îi cere unul din cei 3500 de români care altă treabă nu au decât să fie ei prim-ministru. Domnia sa a ajuns prim-ministru după atâtea lupte şi după atâta aşteptare în structurile organizaţionale ale partidului. Tot domnia sa zice: ”120 de miliarde lei la investiţii.” Ăştia sunt banii de la UE din cele 70 de miliarde, sunt vreo 20 şi ceva de miliarde. Evident că ei merg în acest perfect sistem capilar prin care se sifonează banii în România. Ajung dintr-un loc în altul şi până la urmă se întorc la ceea ce se numeşte firmele de partid, că nu o să se apuce primarul să facă lucrările. El le alocă cuiva. Bun noi aici avem un sistem, o organizare a României absolut jenantă şi complet înapoiate. Sunt sate care nu au locuitori şi au alocări bugetare. Domnul Ciolacu, evident că o să câştige anul ăsta pentru că priorităţile domniei sale, creştere economică 3,4%... tocmai Banca Mondială ne-a spus că o să coborâm cu economia 2 ani. Şi celelalte. Problema medicilor rezidenţi fără posturi, problema dlui Ciolacu. Nu, nu. E o chestiune tot electorală. Inflaţie sub 5%. „Aoleu, v-am făcut inflaţia mai mică, deci nu mai trebuie să vă cresc salariile unora cărora ar trebui să vă cresc”. Prin urmare, avem 3500 de prim-miniştri, care altă treabă nu au, ca şi noi, şi se bagă peste dl. Ciolacu, şi care ne spun exemplar cum ar trebui să se aşeze România în viitor. Şi nu e o chestie de rocket science, ci de bun simţ, al unui cetăţean responsabil într-o democraţie. Ceea ce noi nu mai suntem astăzi. Suntem într-o democrativă.

Rezultatele sondajului Mediafax- ZF-Aleph News

Decide tu prioritatea numărul 1 a României în 2024 şi următorii 5 ani

  1. Creşterea economică de peste 5% prin alocarea resurselor financiare rezultate din tăierea cu 20% a numărului bugetarilor şi alocarea fondurilor europene către antreprenori, operatori privaţi şi către proiecte româneşti – 42%
  2. Revenirea la modelul real de democraţie liberală, putere-opoziţie, prin renunţarea la democrativă şi creşterea controlului cetăţeanului asupra acţiunilor Parlamentului, Guvernului şi Preşedintelui-18%
  3. Schimbarea mentalităţii românilor din pierzători în câştigători, capabili să-şi promoveze identitatea culturală în România şi în Europa – 17%
  4. Adoptarea accelerată şi largă a tehnologiilor digitale, a inteligenţei artificiale în economie, administraţie, în educaţie în vederea transformării României într-o societate învăţată şi verde – 14%
  5. Ridicarea capacităţii de apărare a României prin investiţii în tehnologii moderne şi resurse umane, în condiţiile extinderii războiului regional -9%

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici