Consiliul Local Timişoara a aprobat, vineri, în şedinţa ordinară, bugetul local al oraşului pe anul 2017, care este de peste 300 de milioane de euro. Aleşii locali au decis să aloce suma de 394.000 de lei pentru întocmirea documentaţiilor tehnice necesare reabilitării instalaţiei termice şi realizarea unui punct termic la Biserica Millenium din Piaţa Traian.
Lăcaşul de cult este monument istoric şi reprezintă cea mai mare biserică romano-catolică din Timişoara.
De asemenea, aleşii locali au fost de acord să ofere finanţări nerambursabile pentru toate cultele din Timişoara, în valoare de 2,8 milioane lei.
Reprezentanţii cultelor trebuie să depună solicitări de finanţare în acest sens. Cel mai probabil, la fel ca în anii precedenţi, cultul ortodox român va primi aproximativ 70% din sumă, cultele romano-catolic şi greco-catolic câte 10% fiecare, iar restul banilor vor fi împărţi celorlalte culte religioase.
Şi Consiliul Judeţean Timiş a decis să finanţeze cultele religioase, în acest an fiind aprobată suma de două milioane de lei. Aceeaşi sumă a fost alocată pentru biserici şi în anul 2016, aproape 80% din bani au fost oferiţi cultului ortodox român, câte 5% din sumă au primit cultele penticostal şi romano-catolic, 3,5% cultul baptist, iar restul banilor au fost împărţiţi cultelor ortodox sârb, ortodox ucrainean, greco-catolic, reformat, evanghelic şi adventist.
Potrivit „Regulamentului pentru acordarea sprijinului financiar unităţilor de cult din judeţul Timiş aparţinând cultelor religioase recunoscute din România”, care a fost votat, la sfârşitul lunii martie, în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Timiş, unul dintre criteriile de selecţie al cererilor de finanţare va fi numărul de enoriaşi aparţinând fiecărui cult.
„Conform regulamentului pe care-l aprobăm, sunt trei criterii de selecţie: reprezentarea din punctul de vedere al numărului de enoriaşi, solicitările pentru finanţare şi analiza anului 2016 din punctul de vedere al finanţării pe care am acordat-o din partea CJ Timiş”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra.
Preotul Marius Sfercoci, inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Timişoara, a afirmat, corespondentului MEDIAFAX, că parohiile ortodoxe solicită bani pentru lucrări de consolidare, renovare sau construcţie de biserici.
„Devizele parohiilor sunt înaintate direct Consiliului Judeţean Timiş şi Consiliului Local Timişoara. Banii vor fi împărţiţi, în baza solicitărilor, parohiilor care lucrează la consolidarea bisericii, renovarea, construcţia de noi biserici”, a precizat preotul Marius Sfercoci.
Citeşte şi: Cluj-NApoca, MEDALIE DE AUR la Salonul de Inventică Geneva. Cercetătorii au inventat un biofilm antimicrobian pentru ambalarea cărnii
Citeşte şi: GALERIE FOTO Zeci de biserici-monument din judeţul Olt zac în paragină şi se degradează din cauza birocraţiei
Citeşte şi: OCHII SUFLETULUI. Povestea lui Theodor, tânărul care zi de zi oferă o lecţie de viaţă celor din jur
Citeşte şi: Şofer băut şi fără permis în Constanţa, oprit cu 12 FOCURI de ARMĂ, după o urmărire de 30 de kilometri
Citeşte şi: Familie cu un copil de un an, rătăcită pe un drum forestier, lângă Bran, recuperată de salvamontişti