- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Arhiepiscopul Teodosie, primul înalt ierarh ortodox în istoria BOR cercetat penal
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, acuzat de luare de mită şi complicitate la fals intelectual, este primul înalt ierarh ortodox cercetat penal, în istoria Bisericii Ortodoxe Române, din 1990 încoace.
Arhiepiscopul Teodosie, primul înalt ierarh ortodox în istoria BOR cercetat penal
Actualul Arhiepiscop al Tomisului s-a născut la data de 12 decembrie 1955 în localitatea Vatra Dornei, din judeţul Suceava, fiind al şaptesprezecelea copil al familiei Procopie şi Elisabeta Petrescu. Între 1970-1975, a urmat Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamţ, după care, în 1976, a devenit student al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, instituţie de învăţământ pe care o a absolvit-o în 1980.
În anul 1977, a fost închinoviat ca frate la schitul Crasna, din judeţul Prahova, iar în decembrie 1990 a fost tuns în monahism la acelaşi schit unde a primit numele de Teodosie. În şedinţa din 22 martie 1994, Sfântul Sinod l-a ridicat la treapta Arhierieu, cu acordarea prealabilă a rangului de Arhimandrit şi a aprobat alegerea sa în funcţia de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu titulatura de Snagoveanul. Hirotonia în Arhiereu a avut loc în ziua de 3 aprilie 1994, în biserica Sfântul Spiridon Nou, din Bucureşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
La data de 21 februarie 2001, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a convocat la Bucureşti Colegiul Electoral Bisericesc în vederea alegerii noului Arhiepiscop al Tomisului. În urma votului membrilor Consiliului Electoral Bisericesc, Episcopul Teodosie Petrescu a fost ales pentru scaunul Arhiepiscopal de la Tomis. La 8 aprilie 2001, în Duminica Floriilor, a avut loc Întronizarea la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa. Din 17 septembrie 2002, a fost ales Decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, fiind reales în 2004 şi 2008.
Teodosie a devenit Doctor în Teologie din iulie 1999, este profesor universitar din aprilie 2002 şi Doctor în muzică din decembrie 2005.
Arhiepiscopul Tomisului a fost decorat în decembrie 2002 cu "Steaua României în Grad de Cavaler", iar din noiembrie 2003 este membru corespondent al "Academiei Oamenilor de Ştiinţă".
IPS Teodosie s-a implicat în înfiinţarea şi organizarea unei şcoli de cântăreţi bisericeşti la Seminarul Teologic Bucureşti şi a patru noi Seminarii Teologice, respectiv cele de la Mânăstirile Căldăruşani, Cernica, Pasărea precum şi cel de la Giurgiu. A slujit la marile sărbători şi a făcut vizite pastorale repetate la penitenciarele din eparhie, precum şi slujbe şi vizite pastorale la spitale, azile, case de copii. De când a devenit Arhiepiscop al Tomisului, au fost reactivate opt mânăstiri şi schituri şi au fost înfiinţate cinci aşezăminte monahale noi.
Ca Arhiepiscop al Tomisului, IPS Teodosie a slujit la Penitenciarul din Poarta Albă, a întreprins vizite pastorale în parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, inclusiv în localităţile din Delta Dunării, apropiindu-se astfel de credincioşii dobrogeni.
În 26 iulie 2001 a condus o amplă procesiune în cinstea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, prima procesiune de amploare care a avut loc în municipiul Constanţa în ultimul secol. La 21 octombrie 2001, Racla cu Brâul Maicii Domnului a fost adusă în Eparhia Tomisului. Pentru prima dată în istoria religioasă a Dobrogei, numărul celor are au întâmpinat procesiunea a depăşit o sută de mii de credincioşi. Cu această ocazie, peste un milion de creştini veniţi din întreaga ţară au sărutat Brâul Maicii Domnului. Arhiepiscopul Tomisului a mai adus în judeţul Constanţa, printre altele, moaştele Sfântului Gheorghe şi din nou Brâul Maicii Domnului, în luna mai a anului trecut.
De asemenea, IPS Teodosie a susţinut Slujba de Înviere din acest an pe plaja Modern din municipiul Constanţa, iar Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim prin intermediul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Lumina Sfântă a fost adusă cu un avion de la Ierusalim la Suceava de către preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, fiind dată mai departe şi transportată de la Suceava la Constanţa cu un alt avion în care s-au aflat preoţi constănţeni şi secretarul de stat în Ministerul Turismului Cornel Popovici.
Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a fost acuzat că este un apropiat al Partidului Social Democrat. În martie 2008, Stelian Duţu, pe atunci preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, l-a acuzat pe Arhiepiscopul Tomisului că ar fi agent electoral al PSD şi că ar transmite mesaje de la liderii centrali ai partidului către cei locali. Duţu susţinea că Teodosie ar fi avut întâlniri cu diverşi primari din judeţ şi cu agenţi economici cărora le-ar fi trasmis mesaje de la Miron Mitrea, spunându-le să îi sprijine pe Radu Mazăre şi pe Nicuşor Constantinescu în campanie electorală din 2008.
Arhiepiscopia Tomisului nu a comentat aceste acuzaţii, spunând numai că Stelian Duţu îşi face campanie electorală pe seama Bisericii.
Un episod controversat al Înalt Prea Sfinţitului Teodosie a fost cel în care a recunoscut că a fost colaborat al Securităţii. În 28 august 2006, Arhiepiscopul Tomisului declara că nu ştie ce a urmărit preşedintele Traian Băsescu prin solicitarea de desecretizare a dosarelor înalţilor prelaţi şi preciza că el nu a colaborat cu fosta Securitate, dar spunea că ar putea avea dosar de urmărit. Preşedintele Traian Băsescu propusese desecretizarea dosarelor înalţilor ierarhi şi ale şefilor de culte religioase, care erau incluse în categoria dosarelor de siguranţă naţională. Câteva zile mai târziu, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie recunoştea că a semnat un angajament cu Securitatea, dar nu în sensul de a umări pe cineva, fiind un gest patriotic.
"Am semnat un angajament cu Securitatea, a fost un jurământ de credinţă faţă de ţară, nu ca să fac rău cuiva. E un jurământ de credinţă, nu de a urmări pe cineva", a declarat atunci IPS Teodosie.
Arhiepiscopul Tomisului a prezentat presei angajamentul semnat cu fosta securitate, în septembrie 1987, pe când era asistent universitar, susţinând că, în pofida acestui angajament, nu a colaborat cu securitatea. Angajamentul a fost semnat de Teodosie în sediul Miliţiei Capitalei, în 29 septembrie 1987, când era asistent universitar la Institutul Teologic din Bucureşti. Întreg dosarul conţine şase file, Teodosie prezentând însă doar angajamentul semnat.
Conform canoanelor bisericeşti, IPS Teodosie are posibilitatea să se retragă la mănăstire întrucât orice ierarh este în primul rând monah, însă decizia finală în ceea ce îl priveşte o poate lua doar Sfântul Sinod al Bisericii Ortotoxe Române. La măsura retragerii la mănăstire a recurs, în 1990, imediat după Revoluþie, fostul patriarh al BOR, PF Teoctist, care fusese acuzat cã ar fi acceptat acţiunile comuniştilor privind dărâmarea unor biserici. Teoctist a stat câteva luni la mãnãstire, fiind solicitat atunci de către Sinodul BOR să revină în scaunul patriarhal.
Potrivit statutului BOR, PF Daniel, care este şi Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, din care face parte Arhiepiscopia Tomisului, trebuie să analizeze împreună cu organismele bisericeşti cazul IPS Teodosie. Mitropolitul primeşte sesizările privind arhiepiscopii, episcopii, episcopii- vicari şi arereii-vicari de la eparhiile din mitropolie, dispune, în consultare cu Patriarhul, cercetarea lor în Sinodul Permanent şi aduce la cunoştinţa Sfântului Sinod rezultatul cercetării.
Mitropolitul locului (în acest caz PF Daniel), în consultare cu organismele bisericeşti abilitate, analizează situaţia privind IPS Teodosie din punct de vedere canonic, statutar şi al regulamentelor bisericeşti, după care vor fi luate măsurile care se impun.
Arhiepiscopul Tomisului este cercetat penal pentru luare de mită şi complicitate la fals intelectual, a anunţat, marţi, Parchetul Tribunalului Constanţa, care s-a autosesizat în urma unui articol apărut în România Liberă, în care jurnalişti de la cotidianul citat relatau că i-au dat bani şi cadouri IPS Teodosie, pentru a-l ajuta pe unul dintre ei să devină preot, deşi nu avea pregătirea necesară.
În comunicat se mai precizează că şi inspectorul Biroului Catehizare, părintele Emil Cosmin Brăescu, este cercetat pentru complicitate la luare de mită şi fals intelectual.
Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în luna martie 2009, deşi trecuseră şase luni de la începerea anului şcolar, în schimbul sumei de 3.000 de euro, din care a fost oferită suma de 850 de euro, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a intermediat înscrierea, pe bază de documente false, antedatate la Facultatea de Teologie, a unui reporter de la ziarul "România Liberă", fiind ajutat în acest sens de către inspectorul Biroului Catehizare, părintele Emil Cosmin Brăescu.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului a anunţat, marţi, că a fost declanşată o anchetă în legătură cu articolul în care IPS Teodosie era acuzat că a cerut bani pentru a-l ajuta pe un jurnalist să devină preot şi a susţinut că autorul articolului nu este student al Facultăţii de Teologie.
Conform lui Tănăsescu, IPS Teodosie nu este la Constanţa, fiind în drum spre o acţiune importantă din judeţul Neamţ.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului a mai spus că ancheta internă, care a fost declanşată în cursul dimineţii de marţi, va fi realizată de Consistoriul Bisericesc, sub coordonarea Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, care este direct implicat în acest caz.
(Material realizat de Cosmin Văideanu, corespondenti@mediafax.ro)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO