Procurorul general Augustin Lazăr a afirmat, miercuri, în deschiderea unui seminar care are loc la Alba Iulia, că Ministerul Public are ca prioritate investigarea infracţiunilor contra vieţii, a infracţiunilor contra umanităţii, „care au reprezentat o provocare de câţiva ani de zile la inteligenţa profesională a procurorilor români”.
„Sunt prezenţi aici procurorii militari de la secţia parchetelor militare, domnul procuror şef Gheorghe Cosneanu şi staff-ul domniei sale, care au dosare foarte serioase în lucru, infracţiuni contra umanităţii, care de mulţi ani sunt în atenţia opiniei publice şi iată au început să iasă dosarele pe care le aşteptăm şi să se vadă voinţa de a investiga şi de a clarifica inclusiv aspecte din istoria României”, a spus procurorul general.
Augustin Lazăr a adăugat că seminarul de la Alba Iulia urmăreşte identificarea modalităţilor investigative cele mai moderne pentru infracţiuni de violenţă şi contra vieţii, care ”sunt mereu în actualitate”.
”Mereu am urmărit modurile de operare noi şi, de asemenea, tehnicile, metodele investigative care ne ajută să combatem acest flagel în actualitate”, a spus Lazăr.
Totodată, procurorul general a afirmat că îşi doreşte ca, după seminar, participanţii, între care se află şi procurorul general al Procuraturii din Brescia, Pier Luigi Maria Dell’Osso, să se reîntoarcă la locurile lor de muncă ”plini de idei noi, cu conexiuni noi, cu metode şi tehnici de investigare noi”.
Seminarul are ca temă ”utilizarea metodelor de profilaj în investigarea criminalistică” şi se desfăşoară în perioada 21-23 septembrie.
Citeşte şi: Laura Codruţa Kovesi, despre cazul Oprea: Este un vot politic care blochează justiţia. O mamă rămâne să aştepte
Citeşte şi: Cea mai mare ameninţare pentru medicină. Aproape un milion de oameni mor anual din cauza unui obicei pe care îl are şi unul din doi români
Citeşte şi: Judecarea cererii lui Gregorian Bivolaru de redeschidere a procesului în care e condamnat, amânată
Citeşte şi: Camerele video montate în pasajele pietonale nu au fost niciodată conectate la dispeceratul Poliţiei
Citeşte şi: Homeschooling-ul, metoda de învăţământ care a stârnit controverse în România. Ce efecte are această alternativă în ţara cu cei mai mulţi copii educaţi acasă
Citeşte şi: Vaslui: Bebeluş de trei luni la spital, după ce ar fi inhalat vapori de la o substanţă iritantă. Doi adolescenţi, cercetaţi
Citeşte şi: Godină despre votul la Oprea: Îmi e silă. E unul din momentele în care îmi pare rău că sunt poliţist
Citeşte şi: Anchetă administrativă la Penitenciarul Jilava după ce un deţinut a părăsit punctul de lucru