- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (28.03.2019, 14:57)
- Alina Botezatu
Autoritatea Sanitare Veterinară verifică condiţiile în care sunt importate ouăle din Europa
Autorităţile desfăşoară controale, la nivel naţional, între 25 martie şi 12 aprilie, pentru a verifica dacă operatorii alimentari respectă condiţiile sanitar-veterinare şi de siguranţa alimentelor privind transportul, ambalarea, depozitarea şi comercializarea ouălor din comerţul intracomunitar.
Urmărește
126 afișări
Autoritatea Sanitare Veterinară verifică ouăle importate din Europa. Rezultatele controalelor vor fi făcute publice
În aceste activităţi de control, inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) vor colabora cu reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Controale se vor desfăşura atât în trafic, cât şi în unităţile de destinaţie de pe teritoriul României - centre de ambalare ouă, depozite frigorifice, unităţi de procesare etc.
În situaţia în care, în urma controalelor efectuate se constată că ouăle provenite din alte state membre şi destinate comercializării pe teritoriul naţional nu îndeplinesc normele în vigoare, Direcţiile Sanitare Veterinatre şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, respectiv, a municipiului Bucureşti, vor dispune aplicarea măsurilor care se impun, în conformitate cu cerinţele legislaţiei comunitare şi naţionale. Rezultatele controalelor vor fi făcute publice la finalizarea acţiunii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: CANDIDATURI cu câteva ore înainte de închiderea înscrierilor. Fostul şef DIICOT şi ex-adjuncta lui Kovesi şi-au depus dosarele pentru funcţia de procuror general
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump