Băsescu a spus coaliţiei că bugetul nu permite menţinerea la 2 ani a indemnizaţiei de copii

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus membrilor coaliţiei, în şedinţa de luni, că resursele bugetare nu permit ca perioada de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului să fie menţinută la doi ani şi a sugerat că această durată ar trebui redusă la un an, susţin surse participante la discuţie.

Urmărește
27 afișări
Imaginea articolului Băsescu a spus coaliţiei că bugetul nu permite menţinerea la 2 ani a indemnizaţiei de copii

Băsescu a spus coaliţiei că bugetul nu permite menţinerea la 2 ani a indemnizaţiei de copii (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Preşedintele a arătat că actualele constrângeri bugetare nu permit menţinerea la doi ani a perioadei de acordare a indemnizaţiei pentru copii şi a sugerat că ar trebui redusă la un an", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Discuţiile pe tema concediului pentru creşterea copilului nu au fost finalizate, urmează să aibă loc după-amiază întâlniri ale grupurilor parlamentare cu miniştri, a declarat, luni, vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur, înainte de şedinţa BPN al PDL.

"Nu s-a finalizat încă discuţia, mai sunt întâlniri în grupurile parlamentare cu miniştri", a precizat Flutur, întrebat despre decizia coaliţiei în privinţa concediului pentru creşterea copilului.

El a spus că aceste întâlniri ale grupurilor parlamentare vor avea loc la Parlament, după ora 13.00.

Premierul Emil Boc a precizat că decizia finală va fi aflată în Guvern, nefăcând alte precizări. "Veţi afla decizia finală în Guvern", a spus Emil Boc, înainte de reuniunea BPN al PDL.

Şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL a început, luni, cu o întârziere de o oră şi jumătate, deoarece reuniunea coaliţiei de guvernare de la Guvern s-a prelungit după ce şeful statului a participat la şedinţa coaliţiei.

Membrii Guvernului vor prezenta grupurilor parlamentare ale coaliţiei, începând cu ora 13.00, toate detaliile legate de problematica bugetară pentru anul viitor, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

Surse oficiale au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că decizia privind nivelul maxim al indemnizaţiei lunare de creştere a copilului va fi luată după ce membrii Cabinetului se vor consulta, pe parcursul zilei de luni, cu grupurile parlamentare ale coaliţiei.

La consultările cu parlamentarii vor participa atât ministrul Finanţelor, cât şi ministrul Muncii.

Potrivit acestora, liderii coaliţiei, reuniţi luni dimineaţa, la Palatul Victoria, într-o şedinţă la care a participat şi preşedintele Traian Băsescu, nu au luat nicio decizie în ceea ce priveşte limita maximă a acestei indemnizaţii.

Sursele susţin că ministrul Muncii a pledat în continuare pentru reducerea la un an a perioadei în care se acordă indemnizaţia pentru copii, în timp ce UDMR a transmis că acceptă diminuarea limitei maxime a indemnizaţiei de la 3.400 lei la sub 2.500 lei, dar cu menţinerea perioadei de acordare la doi ani.

"S-a convenit ca o decizie finală să fie luată după consultări cu grupurile parlamentare ale coaliţiei", au arătat sursele.

Liderii coaliţiei au convenit, duminică seară, ca perioada de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului să fie menţinută la doi ani. Discuţia finală urma să aibă loc luni dimineaţă, pentru a fi stabilit şi noul cuantum al indemnizaţiei, conform unor surse din coaliţie.

Preşedintele Traian Băsescu a fost prezent, luni dinineaţa, la Palatul Victoria, unde liderii coaliţiei s-au reunit în şedinţă pentru a discuta inclusiv despre varianta finală a indemnizaţiei de creştere a copilului şi proiectul de buget pe anul viitor, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici