Băsescu: Guvernul şi-a asumat măsuri extrem de dificile
Preşedintele Traian Băsescu a menţionat, marţi, la începutul întâlnirii cu Executivul, că măsurile asumate de Guvern sunt dificile, curajoase, dar şi absolut necesare, ele vizând reducerea cheltuielilor bugetare şi stabilirea unui nivel rezonabil de echitate între diferite categorii din societate.
Băsescu: Guvernul şi-a asumat măsuri extrem de dificile (Imagine: Mediafax Foto)
"Aşa cum v-am anunţat, aş dori să ne consultăm pe câteva chestiuni care ţin de fapt de capacitatea noastră de a accelera procesul de ieşire din criză, pe de-o parte, iar pe de altă parte ţin de capacitatea României de a nu trăi din împrumuturi. Ce se întâmplă în astfel de situaţii vedem puţin mai la sud", a spus preşedintele, la începutul întâlnirii de la Palatul Cotroceni.
Şeful statului a adăugat că Guvernul şi-a asumat "măsuri extrem de dificile legate de reducerea cheltuielilor bugetare şi de stabilirea unui nivel rezonabil de echitate între diferite categorii din societate", el apreciind că acestea sunt "măsuri curajoase, dar şi absolut necesare".
Şeful statului a spus că vrea să ştie punctul de vedere al Guvernului referitor la reducerea cheltuielilor publice în administraţia centrală şi în administraţia locală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
"Al doilea subiect asupra căruia aş vrea să vă consult este legat de reducerea cheltuielilor sociale, în sensul că, în momentul de faţă, numărul mare de asistaţi şi a unui procent important de asistenţă nejustitificată face ca, de fapt, să nu se poată concentra sprijinul social pe categoriile care au mai multă nevoie de asistenţă socială", a menţionat Băsescu.
"Aş vrea să vă consult, să ştiu punctul dumneavoastră de vedere cu privire la creşterea nivelului de absorbţie a fondurilor comunitare", a mai spus Băsescu, adăugând că se referă în mod special la programele de coeziune şi la agricultură.
El a spus de asemenea că doreşte să ştie care este punctul de vedere al miniştrilor şi în ceea ce priveşte modificarea Constituţiei şi procesul de descentralizare.
Totodată, şeful statului a menţionat legea pensiilor printre subiectele de consultare.
La rândul său, premierul Emil Boc a susţinut că nivelul cheltuielilor de personal a scăzut cu 16% în intervalul decembrie 2008-februarie 2010 şi a afirmat că deficitul bugetar ar fi urcat la 12%, în 2009, şi la 17%, în 2010, dacă Guvernul ar fi continuat politica fostului Cabinet.
El a arătat că Executivul intenţionează să continue reducerea cheltuielilor cu personal, astfel încât ponderea acestora în PIB să fie redusă în acest an de la 9,4% la 8,7%.
Premierul a asigurat în acelaşi timp că Executivul este preocupat şi de absorbţia fondurilor comunitare, arătând că acest proces depinde şi de capacitatea administrativă a autorităţilor de a atrage banii.
Înainte de întâlnirea cu preşedintele, membrii Guvernului s-au reunit, luni seară, pentru a stabili un punct de vedere unitar asupra problemelor aflate pe agenda discuţiei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO